Tipologii subiective ale atacurilor teroriste

De atacuri teroriste am auzit de dinainte de 1989, din presa comunistă. Copil fiind, nu le dădeam atenţie decît din zbor. Mai ţin minte vag depeşele despre bombele plasate de IRA sau de militanţii din Ţara Bascilor. Am fabricat probabil încă de pe atunci un tipar inconştient pentru atacul terorist, care includea neapărat bomba şi explozia.

Tiparul meu mental e pe cale însă să se schimbe, şi a început s-o facă tot inconştient. “Bombardată” permanent de ştirile despre atacurile teroriste, mintea selectează anumite caracteristici şi livrează o altă structură. Mi-am dat seama de ea citind o clasificare a tipurilor de atacuri teroriste şi constatînd că plasez multe dintre ele într-o categorie privilegiată mai nou: “mass killing, hostage taking”.

Atacul terorist nu mai e aşa liniar ca în copilărie: o bombă care explodează şi omoară în jur. Acum atacatorii omoară în masă şi iau ostatici. Rămîn la locul faptei, stau la locul faptei cît timp se produce atacul. În recuzita lor dezgustătoare intră aproape invariabil Kalaşnikovul. Apoi, dacă nu mai pot scăpa şi nu sînt omorîţi de poliţie la rîndul lor, se detonează. Teroriştii vor să fie acum parte din spectacolul macabru. Iată o parte din atacurile de acest gen întîmplate în ultimii ani.

Ca precursor al atacului de la Paris din 13 noiembrie a fost citat atacul de la Mumbai, metropola indiană unde în noiembrie 2008 au murit 164 de oameni. Ca şi la Paris, teroriştii au pus mai multe bombe declanşate coordonat şi au deschis focul simultan în hoteluri, cafenele, staţii de tren - în total, 12 locaţii. Autorii au fost identificaţi ulterior ca fiind membri pakistanezi ai Lashkar-e-Taiba, o organizaţie militantă islamică. Atacul de la Mumbai a durat patru zile, pentru că o parte dintre terorişti s-au baricadat într-un hotel pînă cînd au fost ucişi de forţele speciale indiene.

Mai înainte însă, în septembrie 2004, avusese loc unul dintre cele mai ample luări teroriste de ostatici, cea de la şcoala din Beslan, Oseţia de Nord. Atunci teroriştii islamişti din Cecenia şi Inguşeţia au luat timp de trei zile peste 1100 de ostatici, dintre care peste două treimi copii. Atacul şi în special asaltul forţelor speciale ruseşti s-au soldat cu peste 385 de morţi, dintre care cel puţin 186 de copii.

În septembrie 2013, în mallul din Nairobi, Kenya, teroriştii au aruncat grenade în magazine şi cafenele şi au declaşat focul la întîmplare. Au ucis 67 de oameni. Atacatorii erau membri ai grupului extremist islamic al-Shabaab, din Somalia, care nu avea însă să fie la cea mai sîngeroasă ispravă a sa în Kenya.

În Peshawar, Pakistan, în decembrie 2014 atacatorii au deschis focul asupra copiilor de şcoală. Scopul lor declarat era să facă cît mai multe victime. Au omorît 141 de oameni, dintre care 132 de copii, înainte ca forţele speciale pakistaneze să îi lichideze pe teroriştii

În martie anul acesta, la Muzeul Bardo din Tunis au murit 22 de turişti. Atacul a fost tot de tipul “mass killing, hostage taking”: turiştii au coborît din autocar să meargă la muzeu, au fost împuşcaţi la întîmplare de terorişti, unii au încercat să fugă de-a lungul clădirii muzeului dar au fost prinşi şi luaţi ostatici. Cei trei atacatori ar fi fost membri ai organizaţiei Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIL), doi fiind ucişi de poliţie, al treilea aflîndu-se şi azi în libertate.

Două săptămîni mai tîrziu, pe 2 aprilie 2015, Kenya este iar lovită crunt de afiliaţii al Qaeda din organizaţia extremistă somaleză al-Shabaab. Un grup de patru terorişti intră în campusul universitar din Garissa înarmaţi pînă în dinţi, inclusiv cu nelipsitele mitraliere Kalaşnikov. Deschid focul şi ucid 147 de oameni. “Trăgeau la întîmplare prin tot campusul“, au povestit studenţii supravieţuitori. În timpul atacului, teroriştii au luat 700 de ostatici pe care i-au triat după un model întîlnit şi la atacul de la Westgate Mall din Nairobi: îi puneau să recite din Coran şi dacă nu o făceau considerau că sînt creştini şi îi împuşcau. Pe ceilalţi, care aveau puterea să îşi adune minţile şi să îngaime o mărturisire de credinţă în arabă, le dădeau drumul asumînd că sînt musulmani.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: adevarul.ro