Spectacol ratat

6 aprilie 2013
Spectacol ratat jpeg

Apărut în Dilema veche, nr. 203, decembrie 2007

„Ingineria este arta miracolelor organizate.”

Tudor Arghezi 

● La începutul anilor 80 ai secolului trecut, unii dintre cei mai dezastruoşi ai comunismului, un tînăr filozof, M., a ajuns la Paris. Acolo a auzit un post de radio cu muzică minunată, cum nu exista la noi, şi nişte voci limpezi, care o comentau inteligent. S-a îndrăgostit de amestecul acela de muzică şi voci, aşa că şi-a cumpărat un mic aparat de radio, ca să-l ia cu el acasă. La graniţă, a trecut cu mari emoţii de vameşi şi, spre bucuria lui, a reuşit să ajungă cu pachetul, întreg şi nevătămat, în apartamentul de bloc din Drumul Taberei. Aici însă, stupoare: în radio nu rămăsese nimic din muzica Parisului, ci se auzeau acum numai discursurile ceauşiste, limba de lemn şi muzica militantă. Supărat foc, M. şi-a aruncat radioul la gunoi. 

● În copilărie, priveam imaginile de pe ecranul alb-negru al televizorului casei (unul la patru familii). Auzisem că există în lume televizoare color şi-mi doream din tot sufletul să am şi eu norocul să văd aşa ceva. Speram, pe temeiuri pur metafizice, că într-o zi din televizorul nostru o să iasă culorile miraculoase după care-mi tînjeau ochii şi imaginaţia. Odată, pe cînd mă uitam la un film dintr-o ţară estică oarecare, a trebuit să mă conving încet-încet că, deşi nu-mi credeam ochilor, ecranul căpătase o culoare banan-rozalie. Am trăit evenimentul aşa cum îşi trăiesc sfinţii revelaţiile. După cîteva zile, ecranul s-a întunecat de tot şi televizorul nostru s-a stins definitiv. Probleme cu tubul. 

● Cămara de la Braşov - din casa noastră pe care am găsit-o trecută pe o hartă a oraşului de la 1700 - a avut pînă de curînd o lampă ciudată. Cămara este afară, în curte, dar cînd stai la parter, în casă, la masă, vezi bine ochiul de geam, cu două bare încrucişate. Fără să treacă nimeni prin zonă, mica tăietură a ferestrei se lumina deodată, ca şi cum cineva ar fi rotit comutatorul negru, de tip vechi. După un timp oarecare, niciodată acelaşi, un minut sau zece sau mai multe, becul se stingea de la sine. Pe de altă parte, cînd intrai în cămară şi voiai să-l aprinzi, refuza să consimtă, şi trebuia să orbecăieşti după făină sau după o căpăţînă de usturoi prin beznă şi umezeală (igrasia nu lipseşte din vechile ziduri). La Bucureşti, am o veioză, şi ea destul de veche, care funcţionează după aproape aceleaşi reguli (descendentă, poate, a lămpii din cămara braşoveană): aprinzi butonul, nu se întîmplă nimic, dar după un timp, cînd ai uitat de ea, catadicseşte. Nu m-a surprins cînd am citit în corespondenţa de secol XIX că un bărbat se credea persecutat de lumina electrică. 

● Cînd am trecut graniţa nevăzută a cerului către Elveţia, stewardesa ne-a anunţat că e ora 14,00. Ceasul meu de mînă arăta, pe micul lui ecran bleumarin, ora 15,00. Cum urma să stau 3 luni şi eram în văzduhul ţării ceasurilor de precizie, mi l-am dat pe al meu cu o oră în urmă, ca să respect legea sincroniei şi mutaţia valorilor cronometrice. După un sfert de oră, mă uit, tot ora 14,00. După încă nişte minute lungi, la fel, ora 14,00.

Se vede că ori timpul se oprise în loc, după îndemnul faustic, ori ceasul de la mîna mea funcţiona, ca telefoanele mobile, numai într-un spaţiu strict delimitat şi nu-i pusesem roaming. Nu aveam, de altfel, nici telefon mobil, aşa că, odată ajunsă la destinaţie, am început să mă uit după un ceas nou, prin magazine. Preţurile la absolut orice obiect erau ameţitoare, dar la ceasuri erau de neatins. Odată, unul dintre magazinele din pasajul în care îmi făceam cumpărăturile scosese în faţă, la preţ redus, cesuleţe electronice cu numai 5 franci elveţieni. Aveau un mare inconvenient: nu erau ceasuri-brăţară, ci de masă. După principiul crede şi nu cerceta, l-am cumpărat fără să-l scot din cutie, cu gîndul să-l port în geantă. Acasă, două surprize: noul obiect mi-a zburat din mînă şi s-a lipit de o bară metalică, ca un gimnast care acum e jos, acum e sus. Avea un resort de prindere cu magnet. Şi, cînd să-l potrivesc, după instrucţiuni, am văzut că-i lipsea un lucru esenţial pentru ceasuri: orele. Vorba clasicului: "Să fie raţă? - Mă-sa găină! Să fie găină? - Botul lătăreţ". Ceasul meu avea numai minute, 99, şi secundele aferente. A trebuit să accept grozăvia: era cronometru! O coincidenţă m-a tulburat: în aceeaşi zi, ceasul meu de mînă, cu ecran bleumarin, s-a pus în mişcare. 

● Despre ceasul mare, de bucătărie, am mai scris. Şi el a încetat să meargă, într-o zi oarecare. Cum îl iubeam şi-i admiram ţinuta estetică, l-am păstrat drept decor, destul timp, pînă am primit unul nou. L-am dat jos pe cel vechi şi l-am sprijinit lîngă frigider. A pornit imediat şi merge şi acum. Ca un erou din Hitchcock, avea, săracul, rău de înălţime: high anxiety.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Gheorghe Popescu (Sportpictures) jpg
Contestatarii lui Hagi la națională, puși la punct. Replica dată de Gică Popescu
Comentariile despre lotul conturat de selecționer nu au întârziat.
de la grau la hrisca jpg
De la grâu la hrisca: tot ce trebuie sa stii despre faina
Deși în bucătărie întâlnim, de obicei, un singur tip de făină, în realitate există zeci de sortimente, obținute din cereale, leguminoase sau chiar fructe. Iată câteva curiozități pentru cei pasionați de gătit.
87 de zile de război Rusia - Ucraina Herson FOTO EPA-EFE
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor”?
Nu e o chestiune de luat în derâdere doar în amintirea timpurilor trecute.
24 SEPTEMBRIE dr  Maria Roman Bolile rare (genetica) jpg
Adevărul din spatele bolilor rare: „Anii fără diagnostic nu sunt ani de pauză, sunt ani în care boala progresează”
Sute de mii de români trăiesc într-un labirint medical fără sfârșit, trecând de la un specialist la altul în căutarea unui răspuns care întârzie ani de zile.
Bio fără să plătești o avere   ce găsești săptămâna aceasta la Lidl png
Bio fără să plătești o avere: ce găsești săptămâna aceasta la Lidl
Pentru mulți clienți, produsele bio continuă să fie asociate cu prețuri mai ridicate și cu un coș de cumpărături mai costisitor. În același timp, interesul pentru ingrediente naturale și pentru o alimentație mai atentă la origine și compoziție este în creștere.
Ioan Mircea Pașcu la emisiunea „Agenda Internațională”
Pașcu, despre schimbările geopolitice: „Aceasta este lumea în care vom mai trăi”. Ce se întâmplă cu OCDE
Fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Pașcu avertizează că blocajul marilor puteri în Consiliul de Securitate și fragmentarea relațiilor internaționale au creat „o ordine fără ordine”, într-o lume în care interdependențele devin vulnerabilități.
ruse gabi GettyImages 1363018308 jpg
Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Seul
Românca a întors surprinzător meciul în favoarea sa, când părea că nu mai există șanse de victorie.
ambulanta, foto shutterstock jpg
Explozie la fabrica de armament Sadu din județul Gorj. Un angajat a fost rănit
O explozie s-a produs, joi, într-un atelier din zona pirotehnică a Uzinei Mecanice Sadu, din județul Gorj. Un angajat de 54 de ani a fost rănit și a suferit arsuri de gradul întâi și o fractură la piciorul drept.
Gheorghe Hagi si Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Ei sunt aleșii. Pe cine „aruncă” Hagi pe teren cu Suedia în Liga Națiunilor
Selecționerul României a ales lotul celor 23 de jucători pentru meci.