Șah pe front
Cînd pui alături cele două cuvinte, șah și front, sau șah și război, probabil că îți vine în minte un al treilea – rușii. Așa e și acum, e vorba de partide de șah jucate în al Doilea Război Mondial, la doi pași de linia frontului. Am două exemple, și ambele implică jucători ruși.
Primul episod e relatat de Rodric Braithwaite, ultimul ambasador britanic în URSS. El nu a stat la Moscova numai de recepții sau de informări și discuții despre perestroika. Ci a studiat arhivele și a făcut interviuri despre perioada „Marelui Război de Apărare a Patriei”, cum îi spuneau sovieticii, de pe urma cercetărilor sale rezultînd și cartea Moscova, 1941. Sfîrșitul Blitzkrieg-ului (în românește la editura Corint, 2015). La un moment dat, în cartea sa, Rodric Braithwaite povestește cum, la apogeul atacului german asupra Moscovei, în octombrie-noiembrie 1941, pe cînd administrația era evacuată la Kuibîșev, iar Stalin lua și el în considerare să plece, sovieticii nu găsesc altceva mai bun de făcut decît să organizeze un turneu de șah. „Secția de șah a Moscovei”, citează autorul din ziarul Vecerniaia Moskva din 22 noiembrie 1941, „își propune să organizeze un concurs în următoarele zile. La acest eveniment sînt invitați să participe următorii maeștri de șah: Alatorțev, Duz-Hotimirski, Zubarev, Panov, Petrov, Yudovici, jucătorii cei mai buni jucători din oraș. Concursul se va ține probabil în clădirea Consiliului pentru Cultură Fizică și Sport din Moscova.”
Și într-adevăr, concursul s-a ținut, chiar dacă nu în locația amintită. Jucătorii veneau la runde cum puteau; erau bombardamente germane zilnice, iar transportul public funcționa cu intermitențe. La început, partidele se întrerupeau cînd se dădea alarma de raiduri, apoi jucătorii au decis să joace în continuare, cu riscul de fi bombardați. Turneul a rămas în istoria șahului sovietic drept „Campionatul Moscovei pe anul 1941” și a fost cîștigat, surprinzător, de locotenentul Isaak Mazel, pe care comandantul îl lăsa în zilele de marți, joi și sîmbătă să plece de pe frontul aflat la cîteva zeci de kilometri de oraș și să își joace rundele la Moscova. A fost momentul suprem al carierei lui Mazel, un șahist mai degrabă amator, care, înainte de război, susține Braithwaite, obișnuia să joace șah pe bani prin cafenele și care acum a ieșit victorios în fața unor adversari considerați mai puternici, precum Petrov și Panov. Totuși, Mazel nu era chiar un nou venit în șahul sovietic; potrivit colecției de partide de pe chessbase.com, pînă în 1938 Isaak Mazel jucase cîteva campionate sovietice importante.
Propaganda sovietică a făcut mare caz din concursul de la Moscova, despre care se scria în ziare și se vorbea la radio. Unii jucători dădeau și simultane cînd aveau timp. Rodric Braithwaite scrie că Mazel a murit de tifos doi ani mai tîrziu; alte surse indică anul 1945, dar tot de tifos, o boală asociată cu mizeria acelor vremi. Nici ocupantul locului doi, Vladimir Petrov, nu a avut o soartă mai bună. Arestat pentru că a criticat condițiile de trai din Letonia după anexarea sovietică, el a murit în 1943 în lagărul de la Kotlas din nordul Rusiei.
fragment din Revista Română de Șah nr. 4/1947 cu începutul de partidă dintre Troianescu și Bondarevski
Un al doilea episod s-a petrecut un an mai tîrziu, în noiembrie 1942. Este vorba de o partidă jucată tot pe frontul de est, însă de această dată între adversari din armate diferite. Cei doi jucători sînt Igor Bondarevski și Octav Troianescu, unul dintre campionii României, la acel moment în vîrstă de 26 de ani. Partida s-a terminat remiză, iar doctorul Troianescu a trimis-o la Revista Română de Șah, care a și publicat-o în numărul 4/1947 (despre care am scris în seria dedicată istoriei Revistei Române de Șah). Interesant este de aflat cum au ajuns doi combatanți din armate inamice să joace șah pe front. Inițial, m-am gîndit că poate fi vorba de momentul contraofensivei sovietice din noiembrie 1942, cînd, la Cotul Donului, cîteva divizii române s-au predat rușilor. Numai că partida s-a jucat la Rostov pe Don, oraș aflat la aproximativ 500 de kilometri de zona în care au fost înfrînte și încercuite diviziile române – așa că, cel puțin pentru mine, misterul acestei partide rămîne deocamdată la fel de fascinant.
Ce e spectaculos la aceste turnee și partide este că s-au jucat între două bombardamente sau chiar în timpul acestora. În acei ani, concursuri de șah au fost organizate și în zona ocupată de naziști, dar acolo atmosfera a fost ceva mai liniștită. În 1941, turneul de la Munchen a fost cîștigat de suedezul Gösta Stoltz, urmat de campionul mondial la vremea aceea Alexander Alehin și de un alt suedez, Erik Lundin. În 1942, la Salzburg, pe primul loc a fost Alehin, urmat de estonianul Paul Keres. Dar după următoarea ediție, din 1942, a turneului de la Munchen, cîștigată de această dată de Alehin urmat de Keres, a urmat o pauză competițională considerabilă. Războiul intrase într-o fază și mai epuizantă. Abia după încheierea lui, în septembrie 1945, s-a putut organiza un concurs important care avea să prefațeze Războiul Rece: meciul prin radio URSS – SUA, cîștigat de sovietici cu 15,5 – 4,5.
Diagrama săptămînii
Soluția diagramei 82 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 81: 1. Txc4! dxc4 2. Nf3! și negrul pierde dama.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Baterie antiaeriană pe acoperişul Hotelului Moscova din centrul capitalei URSS-ului, în anul 1941. Sursa: Wikipedia.
