Panta Rhei – note de lectură

Panta Rhei (Vasili Grossman, Humanitas, 1990, traducere de Janina Ianoși, prezentare și note de Ion Ianoși) este o carte tristă. Dar nu prin episodul realist și plin de lirism rusesc în același timp al deportării și morții „blîndei Mașenka” în Gulag. Nici prin episodul la fel de cutremurător al morții prin inaniție a timidului Vasili Timofeevici, a familiei sale și a întregului sat în care aceștia locuiau, în timpul foametei programate din Ucraina sovietică. Nici prin soarta în ansamblu a lui Ivan Grigorievici, personajul principal al cărții, care a intrat în lagăr pe cînd abia ieșise din adolescență și a fost eliberat cînd deja intra în anii bătrîneții. Nu, Panta Rhei e tristă prin răspunsul pe care îl dă la întrebarea „cum a fost posibil?” Și nici acum nu atinge adîncul de tristețe absolut. Ci abia cînd prin răspuns, sugerează că oricînd mai e posibil.

Comunismul e privit îndeobște ca un cumul exterior de circumstanțe, rezultat dintr-o combinație istorică irepetabilă. Meditațiile și idealismul lui Marx, norocul și voluntarismul lui Lenin, cruzimea și determinarea lui Stalin, jocurile imprevizibile ale celui de-al doilea război mondial – totul a mers din unic în unic pentru a crea monstrul istoric al comunismului, un fel de aliniere nefastă a astrelor. Dar acum, gata, se spune, astrele nu mai sînt aliniate și nici nu mai au cum să se alinieze vreodată la fel.

Vasili Grossman nu e de aceeași părere. La sfîrșitul descrierii pe care o face celor patru feluri de turnători („cele patru Iude”), el pune problema vinovăției, a responsabilității pentru comportamentul josnic specific multor oameni care au trăit în comunism. Și concluzia e că degradarea comunistă vine din însăși natura omului; comunismul e în om, ca un spor în așteptarea mediului prielnic, nu în afara lui. „Tocmai din această latură băloasă, păroasă, josnică a esenței umane se nasc turnătorii. (...) Natura omenească este cea care naște aceste noiane de minciună, mîrșăvie, frică, slăbiciune”. Iar dacă în stadiu normal aceste trăsături sînt în adormire, cînd împrejurările exterioare o permit, ele ies la iveală. „Vaporii fierbinți emanați din frica față de stat au aburit neamul omenesc și semințele amorțite s-au umflat, au prins viață”. Tragismul acestei stări de fapt e completat la Grossman de constatarea că nici măcar turnătorul pur nu există. „Dar știți oare care este lucrul cel mai ticălos la turnători și denunțători? Credeți că e răul care sălășluiește în ei? Nu! Cel mai îngrozitor lucru este binele din ei, cel mai trist e faptul că sînt plini de merite și de virtuți. Ei sînt fii, soți, tați iubitori și duioși”.

Granița fină dintre comunism și normalitate e surprinsă la Grossman prin ochii celui ce le-a trăit pe amîndouă și acum vede prin ele către adevărata realitate din spatele lor. „În timpul petrecut în lagăre, Ivan Grigorievici aflase multe despre slăbiciunile omenești. Acum constata că la fel de numeroase sînt ele de amîndouă părțile sîrmei ghimpate… Suferințele nu doar purifică. Lupta pentru o lingură de supă în plus, pentru o favoare la muncă era o luptă crudă și oamenii slabi ajungeau deseori într-o situație jalnică. Acum, în libertate, Ivan Grigorievici își închipuia cît de mizer, „ca șacalii”, ar fi rîcîit cu lingura prin strachinile golite sau ar fi bîntuit primprejurul bucătăriei în căutarea cojilor de legume sau a cîte unei foi de varză putredă unul sau altul dintre oamenii aroganți și dichisiți pe care-i întîlnea. (...) Oamenii din lagăr îl ajutaseră pe Ivan Grigorievici să înțeleagă oamenii din libertate. În libertate el descoperise că și slăbiciunea jalnică, și cruzimea, și aviditatea, și frica erau aceleași ca în barăcile din lagăr. Oamenii erau la fel. Și lui îi era milă de ei”.

Corolarul teoriei imanenței comunismului a lui Vasili Grossman ar fi că trăim de fapt într-un amestec de comunism și normalitate. Comunismul e flotant, bîntuie în straturile mai adînci ale conviețuirii noastre. I se văd sau mai degrabă i se simt din cînd în cînd undele, chiar dacă sporadic. În mod curent, nu îl percepi; pentru asta depinde de multe ori unde muncești, cum pui public problema, cu cine te împrietenești sau te înrudești. E ca atunci cînd te scalzi în marea caldă, primitoare, și un curent răzleț îți aduce la picioare o masă trecătoare de apă rece, înfiorătoare.

La apariție, în 1989, Panta Rhei a făcut vîlvă mai ales prin capitolul despre Lenin, prezentat în carte ca un continuator al politicii de dezvoltare a Rusiei prin înrobirea populației, prin îngrădirea tot mai severă a libertății. A fost prea mult chiar și pentru acele vremuri de perestroika. Autorul, un „apostat” dintr-o serie cu nume importante precum Arthur Koestler, Milovan Djilas sau Aleksander Wat, nu mai putea fi pedepsit, murise din 1964. Editorul său însă, da, și puțin a lipsit ca acesta să fie dat afară de la conducerea revistei care a publicat manuscrisul. Așa că teoria imanenței comunismului a fost mai degrabă trecută cu vederea, deși pare une dintre cele mai consistente contribuții ale cărții romancierului și publicistului rus.

Bonus: Mic dicționar al „limbii sovietice”

Cartea lui Vasili Grossman a fost tradusă relativ repede în românește. Ea a apărut pentru prima oară în 1989, la 35 de ani de la moartea autorului, iar în 1990, așadar imediat după Revoluție, a și fost tradusă și tipărită la Humanitas. Textul a fost însoțit de notele explicative ale lui Ion Ianoși, care au fost binevenite mai ales că literatura despre universul concentraționar comunist rusesc și românesc nu apăruse la acea vreme. Mai jos, am rearanjat alfabetic aceste note explicative, le-am combinat cu contextul oferit de carte, rezultînd un fel de mic dicţionar de cuvinte, persoane, denumiri şi expresii ale „limbii sovietice”. Ele și astăzi pot ajuta la o înțelegere mai adecvată a lumii comuniste.

Abraşa: denumire zeflemitoare dată evreilor.

Articolul 58: articol din codul penal dintre 1926-1959 al Federaţiei Ruse privind „crimele contrarevoluţionare”. Între 1930-1950, aproximativ jumătate dintre condamnări au fost pronunţate în temeiul acestui articol. Aliniatul 10 al articolului prevedea privarea de libertate pe un termen de cel puțin șase luni pentru diverse forme de propagandă sau „agitație antisovietică”, precum și difuzarea sau păstrarea de literatură cu o asemenea presupusă orientare.

banderovist: adept al lui Stepan Bandera, luptător în anii ‘40 pentru independenţa Ucrainei atît faţă de sovietici, cît şi faţă de nazişti.

Boris (Borea) Romaşkin: elev condamnat pentru confecţionarea şi răspîndirea de manifeste antiguvernamentale în timpul perioadei staliniste. În condițiile în care pe atunci condamnările erau pronunțate pentru intențiile atribuite sau pentru crimele pe care urma să le faci (ofiţerii ţarişti pentru că puteau forma o organizaţie monarhistă, eserii şi esdecii (vezi mai jos) pentru că exista o probabilitate să se ridice împotriva statului bolşevic, ţăranii pentru că puteau ajunge în anumite condiţii să se opună colectivizării etc.), Borea Romașkin a ajuns o celebritate deoarece el fusese condamnat pentru că chiar făcuse ceva, comisese efectiv o infracțiune. Așa că celula lui ajunsese loc de pelerinaj pentru deținuți și gărzi, dar și pentru anchetatori, inclusiv generali NKVD.

Butîrka: denumirea celei mai mari închisori din Moscova, amplasată în fostele cazărmi ale regimentului de husari Butîrski, din timpul Ekaterinei a II-a.

căţele: deţinuţii de drept comun care încălcau legile nescrise ale hoţilor.

„cînd tai pădurea, sar aşchii”: expresie folosită uneori de Stalin ca să justifice epurările şi exterminările.

corbul negru: camion închis, folosit la transportul deţinuţilor.

decularizare, deschiaburire: termeni echivalenţi (chiaburul e echivalentul românesc al culacului) prin care era desemnat procesul dublu, social şi personal, de deposedare a ţăranilor de bunuri şi de îndoctrinare în sensul vizat de comunişti.

dohodiaga: stadiu terminal în care ajunge un deţinut din cauza foamei, epuizării şi bolilor netratate.

esdec: membru al partidului social-democrat.

eser: membru al partidului socialist-revoluţionar.

fără drept de corespondenţă: categorie de deţinuţi a căror condamnare la moarte era astfel disimulată față de rude, cărora li se comunica că nu au voie să ia legătura cu ei.

femei-dulău: lesbienele active din lagăr.

hohol: denumire dată ţăranilor ucraineni.

India: baraca disciplinară, supraaglomerată, de o căldură insuportabilă.

ITL: siglă pentru „ispravitelno-trudovoi lagher”, „lagăr de reeducare prin muncă”.

închisoare interioară: închisoare amenajată în incinta sediilor organelor de securitate, în care acuzații erau, de regulă, deținuți în timpul cercetărilor. Din celulele închisorii interioare, prin culoare sau treceri subterane, se ajungea direct la infirmerie, în curtea de plimbare, la baie, la carceră, la cabinetul anchetatorului, în unica sală de judecată și în beciurile unde se efectuau execuțiile. O astfel de închisoare e descrisă și de Arthur Koestler în Întuneric la amiază.

Kolîma: lagăr de deportare din perioada 1932-1956; de la rîul cu acelaşi nume din estul Siberiei.

Lubianka: Casa cea Mare; închisoarea centrală din Moscova; clădirea securităţii (din decembrie 1920).

moşmondite: lesbienele pasive din lagăr.

naţmen: membru al minorităţii naţionale; non-rus; prescurtare de la naţionalnoe menşinstvo.

parașutiști: cei nou veniți într-o celulă și care erau amplasați de deținuții mai vechi lîngă hîrdăul în care își făceau nevoile.

Proletcult: organizație literar-artistică și cultural-educativă cu mare influență în anii 1917-1920, traversînd o criză tot mai gravă în anii douăzeci, încetîndu-și activitatea în 1932. Proletcultul a preconizat o cultură proletară „pură”, absolut opusă tradițiilor culturale, presupus burgheze.

stukaci: literal, înseamnă ciocănitor, deţinutul care bătea în uşa celulei ca să atragă atenţia gardienilor că are ceva de comunicat; turnător; Ion Ianoşi scrie că termenul nu exista pe vremea închisorilor ţariste, el apărînd odată cu instalarea regimului comunist.

seksot: prescurtare de la sekretnîi sotrudnik, colaborator secret al poliţiei politice.

soţii: la apogeul politicilor represive staliniste, soţiile celor declaraţi „duşmani ai poporului” erau şi ele automat deportate – dacă nu cumva acceptau să treacă în banca denunţătorilor şi acuzatorilor soţului; dacă „duşmanul” avusese un rang mai mare, erau deportate şi mama, sora, amanta şi secretara acestuia, intrînd şi ele în categoria generică a „soţiilor”. Grupul avea propria ierarhie de lagăr, cele mai respectate, inclusiv de gărzi sau de deţinutele de drept comun, fiind soţiile de socialişti-revoluţionari, social-democraţi şi narodnici.

sutele negre: echipe paramilitare ruseşti care se ocupau cu pogromurile şi asasinatele în masă.

şmara: în argoul de lagăr, ţiitoarea unui deţinut de drept comun sau a unui gardian.

troică: comisie de trei persoane, un reprezentant administrativ, unul de partid şi unul de la NKVD, care judeca cazul unui culac (chiabur). Opţiunile erau execuţia sau deportarea.

vertuh: supraveghetor, paznic; termen argotic derivat din comanda militară în limba ucraineană „ne vertis!” – „drepţi!”, „nici o mişcare!”

zeka: întemniţat, deţinut; termen derivat din sigla „z/k”, la rîndul ei prescurtare de la zakliucionnîi kanaloarmeieţ, „deţinut lucrător la canal”; iniţial, termenul era folosit pentru a-i desemna pe deţinuţii care lucrau la Canalul Marea Albă – Marea Baltică, dar ulterior el s-a generalizat. Din anii ‘40, varianta mai folosită a fost „zek”.

(Sursa: Vasili Grossman, Ion Ianoși)

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Scriitorul și ziaristul rus Vasili Grossman a însoțit Armata Roșie în timpul contraofensivei sale împotriva Wehrmacht-ului, începînd cu bătălia de la Stalingrad și pînă în Germania. El a scris de pe front numeroase relatări și reportaje. În imagine, autorul e fotografiat la Schwerin, în 1945, în Germania. Sursa: Wikipedia.