La ce sînt buni directorii de școli?

25 septembrie 2016
Cum mi am făcut prieteni muncind jpeg

 Ministerul Educației dorește să organizeze concursuri pentru posturile de directori de școli, cu metodologie, cu criterii și cu tot tacîmul. Doamna Ecaterina Andronescu dorește să modifice Legea Educației, astfel încît concursurile să fie amînate. De-aici, o întreagă tevatură. Mult zgomot pentru nimic? Eu cred că da.

De ani de zile, s-a instaurat un fel de cutumă: în fapt, directorii de școli sînt numiți politic, pe bază de prietenii și interese de partid, chit că, la suprafață, toate guvernele au ambalat chestia asta în tot felul de justificări și vorbe frumoase. Dacă n-ai relații cu partidul (sau cu partidele, că unii schimbă „prietenia” din mers, în funcție de cine vine la guvernare), nu poți fi director.

M-am întrebat dintotdeauna de ce a fi director de școală poate fi o miză politică. Care-i marea brînză, pentru un partid, să-și pună un om în fiecare școală? Mi-au explicat oameni care se pricep cum e cu rețelele de influență (mai ales în localitățile mici), cum e cu interesele electorale, ce și cum poate face un director de școală. Am înțeles, dar mărturisesc că nu mi se pare o mare brînză. Dimpotrivă: mi se pare de o meschinărie și de-o îngustime a minții greu de priceput. Cum să ții cu dinții să-ți numești un om de încredere la conducerea unei instituții care are responsabilitatea pentru viitorul cîtorva sute sau mii de copii? Cum să nu-ți pese că, în fața unei asemenea responsabilități, contează să ajungă director un om capabil, nu unul „de-al nostru”?

Altminteri, pe teren, realitatea e amestecată. Există directori buni și proști, indiferent cum au fost numiți. Sînt unii care stau pe post de 10 ani și mai bine și au ajuns să confunde interesele școlii cu propriile idei (nu prea multe, nici prea bune), pentru că simt că au spatele acoperit. Sînt unii care-și fac treaba foarte bine și au înghițit cu greu (și de formă) amestecul politicului tocmai pentru a reuși să facă ceva pentru școală și pentru elevi.

Dar nu realitatea îi interesează pe politicienii romîni. Nu realitatea o interesează pe d-na Ecaterina Andronescu – care, probabil, a ajuns să se identifice cu sistemul de educație și să creadă – greșit! – că e o prezență necesară în peisaj. Politicienii mărunți care ne conduc sînt interesați doar să-și prelungească mandatele și influența, ca să aibă în continuare sfori de tras. Viitorul copiilor e o vorbă goală pentru cei mai mulți dintre ei. Căci dacă i-ar fi interesat, ar fi făcut totuși ceva pentru a avea un sistem educațional mai bun. N-au făcut mai nimic, ci s-au opus sistematic oricărei reforme profunde. În schimb, s-au ținut și se țin de tot felul de coțcării. Căci a refuza organizarea unor concursuri de directori pe criterii adevărate, a ține morțiș la sistemul de numiri politice, ca pe vremea PCR, asta e: o coțcărie mică din care să tragă partidul „un ce profit”. Căci, cum bine zice Caragiale, de la partidul întreg atîrnă binele țării și de la binele țării atîrnă binele nostru”.

De mulți ani se menține situația asta. Ar trebui ca părinții să fie nemulțumiți și să facă mnifestații. Ar mai trebui ca directorii înșiși – cum or fi fost ei numiți – să capete un pic de demnitate și să refuze să mai fie carne de tun pentru partide. Cer prea mult? Probabil că da. Toate povestea asta cu numirea directorilor arată că majoritatea societății noastre refuză competiția deschisă. Preferă aranjamentele.

Acest articol a apărut pe Blogurile Adevărul.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
Provocarea zile pe „Adevărul: poți rezolva integrama „La examen”?
„Adevărul” aduce pe telefon și computer una dintre rubricile îndrăgite ale ediției tipărite. „Jocurile zilei” le oferă cititorilor, zilnic, provocări de atenție, cultură generală și spirit de observație.
Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia
Doi din trei americani dezaprobă activitatea lui Trump. Profilul alegătorilor la alegerile din SUA, într-un sondaj NBC
Aproape două treimi dintre alegătorii participanți la exit-pollul publicat de NBC News pentru alegerile din SUA din 2026 dezaprobă felul în care Donald Trump își exercită funcția de președinte.
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
Șoc pentru medicii din Iași. O femeie a stabilit recordul de alcoolemie, iar un bărbat a ajuns de trei ori în comă în 24 de ore
Șefa UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, dezvăluiri despre cazuri extreme la UPU Iași. O femeie deține recordul de alcoolemie.
Design fără titlu (5) png
Coincidență uluitoare! Două surori au născut în aceeași zi, la 29 de minute distanță
Patru surori au devenit mame în același an. Două dintre ele au născut băieței în aceeași zi, la numai 29 de minute distanță.
liberty
Undă verde pentru vânzarea combinatului Liberty Galați. Prețul de pornire: 200 de milioane de euro
Liberty Galați și secția Tubular vor putea fi vândute prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, au anunțat administratorii CITR și Euro Insol.
Cristela Georgescu, la sediul DIICOT
Cristela Georgescu acuză că presa a primit înaintea avocaților motivarea arestării preventive a soțului său: „O insultă la adresa dreptului de apărare”
Cristela Georgescu reacționează după ce în presă au apărut informații din motivarea Curții de Apel București privind prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive a soțului său, Călin Georgescu.
Generalul Ben Hodges FOTO Profimedia jpg
Trump este sub presiunea lui Putin, spune fostul general Ben Hodges: „Cred că a fost cumpărat”
Înfrângerea suferită de republicani la alegerile de la jumătatea mandatului continuă să producă unde de șoc la Washington, iar criticile la adresa președintelui Donald Trump devin tot mai dure.
dorian popa (1) jpg
Dorian Popa a dat lovitura în domeniul asigurărilor. Ce le va oferi românilor prin firma pe care a lansat-o
Dorian Popa a intrat în afaceri cu RCA. Cine este partenerul celebrului vlogger și ce planuri au cei doi
analize medicale recoltare sange injectie seringa spital doctor pacient shutterstock 22283923 jpeg
Analizele de sânge s-ar putea schimba pentru milioane de oameni. Cercetătorii au descoperit o cauză a diagnosticelor greșite
American Society of Hematology (ASH) a anunțat stabilirea unor noi intervale de referință pentru analizele de sânge ale persoanelor cu statut genetic Duffy-null, o particularitate asociată în mod natural cu un număr mai redus de leucocite și neutrofile în sânge.