Imaginarul domnului Oprea

Citesc azi - pe surse, căci în lipsa transparenţei doar ele ne rămîn - că domnul Oprea a făcut anul acesta 1500 de deplasări cu coloana oficială. O publicaţie online a făcut imediat socoteala: cinci pe zi. Dar dacă luăm în calcul că omul a mai fost plecat şi în afară - unde, bănuiesc, nu a luat după el coloana oficială ca să o includem în evaluare - şi că în unele zile  poate a avut mai multă treabă la serviciu şi nu s-a mai deplasat de la birou, sau că în alte cazuri o fi stat acasă, sau în libere, înseamnă că de fapt domnul Oprea a dispus de mai mult de cinci coloane oficiale pe zi de deplasare. Poate însemna că domnul Oprea nu se deplasa de fapt decît în coloană oficială, ori de cîte ori avea de mers undeva.

Şi atunci apare firesc tentaţia de a spune că probabil domnia sa o fi avînd o slăbiciune specială pentru coloanele oficiale. Că era şi că este, probabil, dependent de coloanele oficiale. Că nu putea da randament fără ele. Şi la fel de firesc apare apoi întrebarea şi curiozitatea: domnule, dar ce o fi avînd coloana asta oficială aşa special de dă dependenţă? Ce se vede de pe bancheta din spate, din viteză? Cum s-o fi văzînd lumea prin geamul fumuriu al SUV-ului 4x4? Care este imaginarul de lume şi putere al domnului Oprea atunci cînd trece pe bulevarde, printre maşini şi pietoni încremeniţi, precum Moise prin apele despărţite ale Mării Roşii?

Am văzut zilele trecute un film în care apărea un tînăr secretar de stat britanic, aflat în plină ascensiune politică, care într-un moment de sinceritate dar şi de luciditate, s-a apucat să povestească ce era fascinant în toată activitatea sa: ocaziile, rare de altfel, în care premierul îl lua cu el în coloana lui oficială. Mersul în coloană, medita el atunci, prezenta însă în acelaşi timp şi cel mai mare risc de a te desprinde de lume, de realitate, din cauza vitezei cu care treceai pe lîngă ea, viteză de care te ataşai foarte uşor.

Aşa că nu e înţelept să luăm în derîdere faptul că mersul în coloană poate deveni idealul suprem, semnul evident al realizării, culmea reuşitei în viaţă. Aşa gîndesc unii oameni. Dar întrebarea e: cum ajung să gîndească astfel? Ce concepţie îi face să gîndească aşa?

Dacă ar avea în minte idealul omului politic scandinav, sau germanic, sigur domnul Oprea nu ar fi avut reverii cu coloana oficială. Politicianul nordic vine la birou pe bicicletă şi îşi face cumpărăturile de la supermarket, ca orice om obişnuit. Departe de domnul Oprea imaginarul de putere al politicianului nord-european; spre deosebire de alţi lideri de forţă români contemporani, nu am auzit de nicio relatare, dar de nici una, despre domnul Oprea la Carrefour, chiar şi numai pentru imagine, filmări şi fotografii.

Atunci poate că e vorba de imaginarul sud-american, cu dictatorii cruzi, tragici şi magici în acelaşi timp din romanele lui Marquez. Dar cine şi l-ar închipui pe domnul Oprea citindu-l pe Marquez?! Eu unul, nu.

Dar dacă domnul Oprea s-o fi lăsat pătruns de fascinaţia puterii vreunui lider absolut de care secolul XX european nu a dus deloc lipsă? Dacă l-au influenţat filmele cu naziştii eficienţi şi ordonaţi, care descindeau din jeepurile iuţi, treceau printre rîndurile încremenite în saluturi, rezolvau problema şi plecau val-vîrtej înapoi? Aici ar trebui probabil luată în calcul şi perioada de formare a domnului Oprea, şi nu cred că responsabilii comunişti ratau vreun prilej de a evidenţia şi reversul mult mai consistent de defecte al marilor lor duşmani. Atunci poate că domnul Oprea a fost fascinat de modelul autohton de leadership? Poate fi o explicaţie, dar despre coloana oficială a lui Ceauşescu nu pot spune că e printre cele mai fascinante lucruri pe care cineva ca domnul Oprea le-ar găsi la fostul preşedinte al RSR.

Aşa că, prin eliminare, imaginarul în care coloana oficială a domnului Oprea îşi găseşte locul pare a fi mai degrabă unul plămădit după 1989. Este vorba de un sistem în care “duşmanii mei” sînt umiliţi prin etalare de poziţii şi privilegii, în care posesia ostentativă de bunuri şi relaţii are rolul major. O posesie frustă, proaspătă, ivită după îndepărtarea establishmentului fostului regim. În jeepul sigur şi rapid din coloana cu girofar ocupantul începe să-şi vadă unicitatea şi începe să împartă lumea în buni şi răi, lui revenindu-i sarcina de lupta pentru dreptate. Mesianic şi maniheist: aşa probabil voia să-l descrie pe ocupantul coloanei oficiale personajul britanic din filmul de care am povestit.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.