Gărduleţ
Apărut în Dilema, nr. 458, 7 decembrie 2001
Mai întîi a fost Casa Republicii. Pripăşită pe la oraş, urîndu-l, în puţinătatea ei, turma de neica-nimeni, coate-goale ajunşi oameni de stat a decis să schimbe peste o sută de hectare din centrul capitalei României în curte (pe măsura casei), ca la ţară. Aşa se face că "specialiştii" care au "proiectat" Casa Republicii au şi înţărcuit cu un gard de o nesimţire aiuritoare acest perimetru pe care mai întîi l-au demolat, transformîndu-l în maidan. Astfel redus la starea sa originară, semăna mai bine a peisagiul interior de sat sau mahala, de unde provin mai toţi foştii clienţi ai arhitectei (încă!) şefe a edificiului, Anca Petrescu. O sută de hectare, destinate celei mai publice clădiri din România, au devenit fund de curte, cu bălării şi toate acareturile respective: barăci de şantier şi lucruri netrebuincioase, în derelicţiune. În centrul Bucureştilor zace prototipul monumental al curţii de infra-ţară scorniceşteană.
Atitudinea acestor neisprăviţi faţă de spaţiul public dovedeşte nu doar lipsa lor de concept, ci şi atitudinea primitivă faţă de formele urbane, aşa cum le-au găsit cînd s-au pripăşit pe lîngă capitală. Dacă vreun loc le face trebuinţă, este imediat înţărcuit şi asumat ca fiind "privat", al celui mai puternic. Nu mă refer numaidecît la bietele locuri de parcare luate în posesie prin gesturi mult prea asemănătoare modului în care cîinii îşi marchează teritoriul, decupîndu-l, spre a-l recunoaşte ca fiind al lor. Mă refer şi la monumentele înţărcuite cu gărduleţe şi cu lanţuri. Mă refer şi la gesturile flamboiante ale unor instituţii de stat care şi-au făcut, pe banii noştri, garduri inexpugnabile. Exemplul - care mă lasă visător pe mine şi indiferenţi pe toţi primarii sectorului 6 care s-au perindat de atunci încoace - este modul primitiv, trufaş şi fraudulos în absolut cum Oficiul Poştal 66 din Drumul Taberei şi-a făcut garduri din tablă şi fier forjat, luînd cu siguranţă drept model bigudiurile din capul soţiilor şefilor, felinarele de cimitir şi în general acareturile pe care le ţin minte din curtea d-lor de la ţară. Cu aceste instrumente au făcut un ţarc uriaş, împiedicînd şi accesul la oficiul poştal (normal, nu? - clienţii îi mai deranjează pe cei din regiile autonome, altfel s-ar descurca minunat pe banii noştri), dar rezolvîndu-şi spinoasa problemă a parcării maşinilor proprii. Ţarcul e, fireşte, păzit cu puşca de jăndari.
Mai de curînd, veţi fi observat cu siguranţă că modelul mental promovat de tătucul d-lor nu a murit. Cam tot ce se putea împrejmui cu gărduleţ în Bucureşti s-a împrejmuit cu gărduleţ. Întrucît sînt incapabili să administreze spaţiile verzi şi să închipuie locuri publice, primarii le împrejmuiesc ca-n cimitir, nu mă îndoiesc după desene cu siguranţă făcute de chiar d-lor. Cum altfel? Este imposibil să mi se dovedească faptul că ar fi fost proiectate de un arhitect avînd cunoştinţe fie şi rudimentare de feronerie. Este imposibil ca primarii de sector să fi cerut opinia arhitecţilor şefi de sectoare şi d-lor, în deplinătatea facultăţilor d-lor profesionale, să fi acceptat gărduleţe ca acelea împrejurul parcurilor şi al spaţiilor publice. Aşa cred eu, în naivitatea mea incurabilă, că este totuşi imposibil. Mai cred de asemenea că nici primarul general şi nici arhitectul şef nu le-au văzut încă, pentru că le-ar fi scos pînă acum!
Nu ştiu ce a fost în mintea celor ce au pus gărduleţ în faţa senatului, întrerupînd accesul în piaţeta unde se află statuia lui Maniu: m-am uitat cu atenţie cum oamenii sar respectivul ţarc pentru că au atitudini fireşti faţă de spaţiul lor public. Nu pot să-mi imaginez decît că cei de acum au făcut-o, pur şi simplu, din ură faţă de predecesorii care înjghebaseră - cum, necum - un spaţiu public elegant, poate singurul, din centrul oraşului. Nu ştiu ce este în mintea celor care, în loc să întreţină parcul Izvor, îl înconjoară ca pe un imens cimitir ce este, dar apoi îngăduie festivaluri ale berii pe locul unde a călcat Sfîntul Părinte. Probabil, cei ce ne pîngăresc cu gărduleţe mediul urban visează la măreţia gardului de curte de la ţară al Casei Republicii; dar, pigmei în comparaţie cu Ceauşescu şi, respectiv, Anca sa Petrescu, nu o vor mai atinge vreodată...
