Discursuri postelectorale ratate

1 ianuarie 2017
Discursuri postelectorale ratate jpeg

● „Aș dori să le mulțumesc celor ce ne-au votat, să le transmitem că nu îi vom dezamăgi și că toate speranțele pe care și le-au pus în noi nu vor fi deșarte. Aș dori să le mulțumesc și adversarilor noștri din campanie și să îi asigurăm de respectul nostru și de acum înainte. Dar ceea ce aș dori să spun mai cu seamă este că sîntem pe deplin conștienți de responsabilitatea imensă care ni se transmite odată cu rezultatul votului de duminică. Aproape jumătate din cei ce au venit la urne ne-au dat votul lor pentru că au crezut în programul și în angajamentele noastre. Regulile spun că din acest motiv va trebui să preluăm guvernarea. Dar realizăm cît se poate de clar că la vot au venit mai puțin de jumătate din electorat. Că n-am reușit de fapt să facem ca mesajul nostru să îi miște pe cei ce nu au venit la vot. Că de fapt marea majoritate a electoratului nu ne-a votat dar că noi va trebui să guvernăm și în numele acestei majorități. Aici e marea noastră dilemă și strîngere de inimă: cum ne vom achita și de responsabilitatea față de cei peste 80% dintre alegători cărora în momentul de față le sîntem fie indiferenți, fie străini și nereprezentativi, fie adversari de-a dreptul. Și vă spun sincer că din acest punct de vedere am mari emoții.”

● „Rezultatul votului de duminică este un eșec pe care mi-l asum. Asta nu e o concesie, nu e nici măcar o dovadă de caracter. Mi-am asumat riscul de a pierde alegerile de cînd am acceptat să fiu președinta partidului, așadar e o chestie de logică. Dar fără a mă disculpa dați-mi voie să spun ceva - pentru că acum e un moment bun să admitem: eșecul de duminică este și rezultatul unor ani de compromisuri mari și mici, necesare sau gratuite, ascunse sau publice. Partidul nostru este campionul compromisurilor. Cred că nici un alt partid nu a mai făcut atîtea compromisuri cîte am făcut noi. Politica de compromisuri ne-a adus unde sîntem azi. A fost bine? A fost rău? Electoratul ne-a judecat. Sper ca noi să fim în stare să înțelegem sentința lui. Din acest motiv le mulțumim celor ce ne-au votat - și le mulțumim în egală măsură și celor ce nu ne-au votat pentru lecția și temele pe care ni le-au dat. Din acest punct de vedere, o perioadă de stat în opoziție ne va ajuta probabil să medităm mai bine. Le urez succes colegilor din PSD, și cu toată părerea de rău trebuie să spun: au cîștigat pe merit. Repet: pe merit. Și cu asta am adus și o dovadă a disponibilității noastre de a renunța la populisme. Dacă și PSD-ul va face la fel, dacă vom putea face cu PSD un pact de renunțare la populism, atunci le vom acorda, din opoziție, tot concursul nostru. Iar noi și ei, ca partide iată, deja vechi, poate vom avea așa vreo șansă pe viitor.” 

● „Știm că istoria electorală a României e plină de partide-muscă. De partide de o zi adică. Scot în alegeri  la repezeală și confuzie 10%, așa cum am scos și noi, și la sfîrșitul ciclului electoral sînt deja defuncte, putrezite, risipite. Să vă amintesc de PPDD de acum patru ani, care a avut un scor mai bun chiar decît al nostru? Nu cred că e nevoie. Și nu e nici relevant. Pentru că noi sîntem altfel. Nu sîntem partid-muscă. Sîntem construiți pe alte baze, avem alt rol, consumăm alt fel de combustibil. Noi vrem să facem politică altfel, să arătăm că este posibil să faci în România și o altfel de politică. Dar trebuie să recunoaștem că sîntem într-un moment de cumpănă. Noi, antisistemul, am intrat acum în sistem. Iar sistemul e românesc, nu nemțesc, nu olandez, nu norvegian. Am intrat în sistemul românesc al lui «las’că merge și-așa» și nu știu dacă nu ne va înghiți și pe noi. Ce știu sigur e că înghițiți sau nu, vom încerca să îl facem puțin mai bun.”

● „Noi nici nu trebuia să candidăm. Dar dacă am putut și nu ni s-a interzis?! Și vă mai spun ceva. Sînt surprins că împreună cu colegii de la ALDE am trecut pragul electoral. Am așa, o senzație de déjà vu. Mai țineți minte cînd i-am spus lui Năstase la dezbatere de blestemul românilor care au făcut ce au făcut și tot între doi comuniști au de ales? Parcă m-am întors acolo. Au făcut ce-au făcut românii și n-au scăpat de noi. Vorbea colegul cu noua politică de partide-muscă. Nu știu, eu nu mă regăsesc. Eu și cu domnul Tăriceanu sîntem partide-monument. Niște monumente care vor sta în Parlament să le amintească ăstora mai tineri de unde venim de fapt. Să știți că dacă mă gîndesc bine, nu e puțin lucru.”

● „Amikor a románok nem mennek el szavazni, akkor nekünk növekedik az esélyünk, hogy átlépjük a választási küszöböt. Köszönjük a románoknak, és természetesen a más nemzetiségű állampolgárainknak is. Reméljük, hogy ez így lesz, majd négy év múlva is. Kellemes ünnepeket!” / „Cînd românii nu ies la vot, șansele noastre să trecem pragul electoral se măresc. Le mulțumim românilor, dar desigur și conaționalilor noștri. Sperăm să fie așa și peste patru ani. Sărbători fericite!”

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: adevarul.ro

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

kale smoothie istock jpg
Cele 4 verdețuri pe care să le adaugi în smoothie. Sunt pline de vitamine și antioxidanți
Puține băuturi se pot mândri cu faptul că sunt la fel de sănătoase precum smoothie-urile. Iar, potrivit nutriționiștilor, există unele verdețuri care trebuie folosite ca ingredient în aceste băuturi, pentru a le face mai bune ca niciodată.
image png
scafandri de lupta foto fortele navale romane jpg
Posibil fragment de dronă, găsit în Marea Neagră. Scafandrii militari au intervenit pentru neutralizare
Scafandrii de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române au intervenit duminică dimineață, 20 septembrie, pentru neutralizarea unor resturi de dronă în zona Grindului Chituc, județul Constanța.
salina turda (1) png
Reacția unui cuplu de italieni, după ce a vizitat Salina Turda: „E absurd că poți juca minigolf la 112 metri adâncime”
Un cuplu de italieni a rămas impresionat de Salina Turda, pe care a descris-o drept un loc „genial” după ce a descoperit coridoarele subterane, parcul de distracții amenajat în mina de sare și lacul cu bărcuțe.
adelina pestritu jpg
Adelina Pestrițu a arătat secretul pentru chifle pufoase, făcute în casă. Ingredientul care le dă crusta aurie
Adelina Pestrițu le-a arătat celor care o urmăresc cum pregătește una dintre rețetele sale de casă: chifle pufoase, rumene și numai bune pentru micul dejun sau pentru mesele în familie. Preparatul are la bază ingrediente simple, însă timpul de dospire este unul dintre pașii importanți.
Vladimir Putin în conferința anuală FOTO AFP
Primele alegeri legislative din Rusia, după invadarea Ucrainei: „Deși rezultatele vor fi măsluite, Kremlinul va putea afla nemulțumirea oamenilor”
Rusia a organizat în acest weekend alegerile pentru Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului. Rezultatul votului este însă considerat prestabilit încă înainte de prima rundă. Scrutinul este primul de acest tip organizat după invadarea Ucrainei din 2022.
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image jpeg
Ce mesaj i-a transmis Serghei Mizil, Alinei Pușcău, în lupta cu cancerul: „Sper să scape!”. Cine sunt favoriții lui la „Asia Express”?
Alina Pușcău și Serghei Mizil au fost colegi la mai multe emisiuni de la Antena 1: „Asia Express”, dar și show-ul „Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere”, prezentat de Nea Mărin.
coltrane jazz GettyImages 74258930 jpg
John Coltrane, la 100 de ani de la naștere: de la dependența de heroină la spiritualitate. Cum a schimbat saxofonistul istoria jazzului
La 100 de ani de la nașterea lui John Coltrane, povestea saxofonistului care a schimbat jazzul: de la dependența de heroină și colaborarea cu Miles Davis la „A Love Supreme“, albumul care a transformat muzica într-o căutare spirituală.