Din istoria olimpiadelor de şah (IV)

3 iulie 2018
Tweet ul lui Carlsen jpeg

Anul acesta e olimpic, în septembrie la Batumi (Georgia) urmînd să se desfășoare cea de-a 43-a olimpiadă de șah. E un prilej pentru noi ca pînă atunci să trecem în revistă principalele momente din istoria de peste 90 de ani a olimpiadelor de șah. Prima parte a articolului (perioada 1924-1939) a fost publicată aici, a doua parte (1950-1976) poate fi citită aici, iar a treia (1978-1990) aici. Cea de-a patra şi ultimă parte poate fi citită în continuare.

În 1991, la capătul unor ani de şocuri, Uniunea Sovietică se destrăma. Ea n-a putut supravieţui evadării ţărilor est-europene din lagărul socialist pentru că de aceeaşi forţă centrifugă se molipsiseră şi unele dintre componentele ei. A urmat împărţirea moştenirii sovietice; în şah, partea leului i-a revenit Rusiei. Era şi normal. Kasparov, campionul mondial, era rus, iar cei mai mulţi mari maeştri erau ruşi sau măcar foşti cetăţeni ai URSS din afara Rusiei, dar stabiliţi la Moscova sau Leningrad (Sankt Petersburg acum).

Astfel că la olimpiada de la Manila, din 1992, echipa URSS s-a multiplicat în 13 părţi. Una a Rusiei (şi a altor două foste ţări sovietice) plus alte 12 echipe – ale ţărilor ex-sovietice care şi-au declarat independenţa. De aceeaşi multiplicare a suferit şi Iugoslavia. Sub culorile ei au jucat în continuare Serbia, Muntenegru şi Macedonia, dar Croaţia, Bosnia şi Slovenia au concurat pentru prima oară separat. În schimb, Germania a venit cu o echipă est-vest unificată, iar Cehoslovacia evolua pentru ultima oară în această formulă, la următoarea olimpiadă din 1994 de la Moscova prezentînd şi ea două echipe, a Cehiei şi a Slovaciei.

În aceste condiţii, podiumul olimpiadei din 1992 a arătat astfel: locul 1 – Rusia, avîndu-i în componenţa echipei pe Kasparov, Halifman, Dolmatov, Dreev, Kramnik şi Vîjmanavin; pe locul 2, surprinzător, Uzbekistan, cu o echipă de no names; iar pe 3 – Armenia, cu Vaganian, Akopian, Lputian, Minasian, Petrosian şi Anastasian. Aşadar, trei echipe foste sovietice, în loc de o URSS. România şi Moldova au terminat una lîngă cealaltă, pe 36, respectiv pe 35. Dar dacă la turneul masculin (sau mixt, cum i se spune azi) Rusia cîştigase destul de detaşat (patru puncte diferenţă), la feminin deja îşi pierdea supremaţia. Echipa de fete din Rusia a ieşit pe locul 5, pe primele fiind Georgia, Ucraina, China şi Ungaria.

În 1994, povestea s-a repetat. Dar Rusia avea şahişti atît de puternici, încît a ocupat două locuri pe podium. În calitate de ţară organizatoare, la olimpiada de la Moscova, Rusia a putut alinia nu o echipă, ci două. În prima au jucat Kasparov, Kramnik, Bareev, Dreev, Tiviakov şi Svidler (de remarcat că s-au putut dispensa de Karpov, care la vremea aceea avea o dispută cu federaţia rusă de şah), iar în cea de-a doua, a „tinerilor”, au fost membri Morozevici, Zviagintsev, Ulîbin, Rublevski, Sakaev şi Iemelin. Pe locul 1 a terminat echipa lui Kasparov iar pe locul 3 cea condusă de Morozevici. Între ele, bronzul a fost luat de Bosnia-Herţegovina, o altă surpriză a olimpiadei. România a urcat nişte trepte faţă de olimpiada precedentă, pînă la locul 25. La feminin, iarăși un podium fără Rusia, cu Georgia, Ungaria şi China medaliate. De altfel, la feminin, Rusia a luat pentru prima oară aurul în era postsovietică în 2010, la olimpiada de la Khanty-Mansiysk.

La Erevan (1996), Kasparov încă mai era component al echipei ruse. Dar din 1998, el nu a mai figurat, revenind abia în 2002. Cu toate acestea, Rusia, condusă de jucători puternici şi experimentaţi precum Halifman, Morozevici, Svidler sau Rublevski, a continuat să domine olimpiadele care au urmat: Elista (1998) şi Istanbul (2000). Tot ruşii au luat aurul şi la Bled, în 2002, dar la olimpiada următoare au fost pentru prima oară detronaţi de către una dintre ţările ex-sovietice. Este vorba de Ucraina, care de ceva vreme tot încheia olimpiadele în coasta Rusiei. Din echipa Ucrainei, la olimpiada de la Majorca din 2004 făceau parte jucători redutabili precum Ivanciuk, Ponomariov, Volokitin, Moiseenko, Eljanov sau Karjakin (ultimul joacă azi pentru echipa Rusiei).

De atunci, ruşii nu au mai cîştigat nicio olimpiadă. Următoarele două competiţii, de la Torino (2006) şi Dresda (2008), au fost cîştigate de echipa Armeniei, o altă reprezentantă a unei ţări ex-sovietice. În 2010 şi 2012, la Khanty-Mansiysk (Rusia) şi respectiv Istanbul, au luat aurul iar Ucraina şi Armenia, pentru ca la Tromsø (Norvegia), în 2014, pentru prima oară din 1978, de la olimpiada de la Buenos Aires, să iasă campioni olimpici şahişti care nu au fost nici sovietici, nici ex-sovietici – este vorba de cei din China. Doi ani mai tîrziu, în 2016, la olimpiada următoare de la Baku (Azerbaidjan), era consemnată o altă premieră. SUA redeveneau campioane olimpice, după ce tot ele fuseseră cele care, în 1976, la Haifa, întrerupseseră şirul început în 1950 al campionilor olimpici din ţări comuniste sau ex-comuniste. Dacă tendinţa se menţine, la următoarele olimpiade, începînd chiar cu cea de anul acesta de la Batumi, vom vedea o cursă între SUA şi China, noile super-puteri în şah, la care în curînd s-ar putea adăuga şi India. Fostul şah sovietic şi moştenitorii lui au intrat într-un con de umbră. Interesant va fi dacă şi cînd vor mai ieşi din el.

diagram115 png png

Diagrama săptămînii

Soluţia diagramei 115 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluţia diagramei 114 de data trecută: 1. Ce6! fxe6 (dacă 1… Dc8(b8), 2. Cdc7+ negrul e obligat să joace 2… Dxc7 cu pierderea damei) 2. Dh5+ g6 3. Dxg6#.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Echipa SUA, campioană olimpică la Baku, Azerbaidjan, septembrie 2016. Pe rîndul din faţă sînt Hikaru Nakamura, Samuel Shankland, Wesley So şi Fabiano Caruana. Jucătorii (cu excepţia lui Caruana) poartă o căciulă tradiţională azeră oferită de organizatori. Sursa: Maria Emelianova/ bakuchessolympiad.com.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

INSTANT PARLAMENT CITIRE MOTIUNE 00 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Atacul fără precedent al unui general de Armată: „Dronele ne cad în cap, iar politicienii se piaptănă! Au lăsat România fără apărare”
Generalul Virgil Bălăceanu lansează o critică fără precedent la adresa clasei politice. În timp ce dronele rusești ne testează vigilența, politicienii români au reușit o „performanță” uluitoare și au blocat sistematic programele de înzestrare a Armatei, preferând în schimb să se răfuiască între ei.
amenda jpg
Turistul bulgar atacat de urs pe Transfăgărășan, amendat cu 20.000 de lei
Turistul bulgar atacat de o ursoaică pe Transfăgărășan a fost amendat de autorități. Potrivit primelor informații, bărbatul a fost sancționat cu 20.000 de lei după ce a încălcat legislația în vigoare și a hrănit animalul sălbatic.
Ploiești. Rafinăria de petrol, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Marea Criză Economică: Schimburile comerciale între România și Ungaria, în anul 1931
Anul 1931 a fost inclus de către specialiști în ceea ce se numește Marea Criză Economică și a fost o epocă de decădere în toate domeniile de producție. Datele statistice indică totuși o intensă circulație a mărfurilor și schimburile comerciale cu Ungaria erau înfloritoare.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf se văd la tribunal din nou Colaj Click!
Laurențiu Reghecampf, înfrângere nouă în scandalul cu Anamaria Prodan. Corina Caciuc a cerut bani în instanță
Laurențiu Reghecampf a pierdut un nou proces în fața Anamariei Prodan, după ce instanța a respins contestația formulată de antrenor și l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată.
image png
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia, criticați după ce au pus-o la zid pe Deea Maxer: „S-a creat ceva aiurea”
Dinu Maxer s-a arătat revoltat de criticile primite din partea internauților după reacția sa și a soției sale, Magdalena Chihaia, la întrebarea dacă și-a felicitat fosta soție, Deea Maxer, pentru căsătoria cu Constantin Cataramă.
ro alert webp
Ghid de supraviețuire în caz de atac cu drone. Cum să te protejezi dacă sună sirenele
Ce trebuie să faci în caz de atac cu drone: adăpostește-te rapid și respectă imediat alertele RO-ALERT. Ghidurile oficiale emise de DSU, IGSU și SRI detaliază toți pașii pe care trebuie să îi urmezi înainte, în timpul și după o astfel de urgență pentru a te proteja.
Tiriac jr jpg
Radu Miruta F 16 Facebook MApN jpg
Răspuns la amenințări: Miruță promite „cea mai modernă apărare anti-dronă din lume”. MAI anunță noile achiziții prin SAFE, inclusiv un tren de intervenție
România va semna opt proiecte majore destinate achiziției de sisteme de apărare anti-dronă, a anunțat vineri, 29 mai, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, aflat la Galați.
image png
Dani Oțil rupe tăcerea: rubrica de la „Neatza” pe care nu o suportă: „Pe mine mă sparge treaba”
Cu sufletul deschis, așa cum nu se afișează întotdeauna în fața publicului său, Dani Oțil și-a dat voie să fie sincer și vulnerabil în cadrul podcastului realizat de Sabin Tudor. Prezentatorul matinalului de la Antena 1 a dezvăluit care este rubrica ce îl emoționează cel mai tare.