Din istoria olimpiadelor de şah (IV)
Anul acesta e olimpic, în septembrie la Batumi (Georgia) urmînd să se desfășoare cea de-a 43-a olimpiadă de șah. E un prilej pentru noi ca pînă atunci să trecem în revistă principalele momente din istoria de peste 90 de ani a olimpiadelor de șah. Prima parte a articolului (perioada 1924-1939) a fost publicată aici, a doua parte (1950-1976) poate fi citită aici, iar a treia (1978-1990) aici. Cea de-a patra şi ultimă parte poate fi citită în continuare.
În 1991, la capătul unor ani de şocuri, Uniunea Sovietică se destrăma. Ea n-a putut supravieţui evadării ţărilor est-europene din lagărul socialist pentru că de aceeaşi forţă centrifugă se molipsiseră şi unele dintre componentele ei. A urmat împărţirea moştenirii sovietice; în şah, partea leului i-a revenit Rusiei. Era şi normal. Kasparov, campionul mondial, era rus, iar cei mai mulţi mari maeştri erau ruşi sau măcar foşti cetăţeni ai URSS din afara Rusiei, dar stabiliţi la Moscova sau Leningrad (Sankt Petersburg acum).
Astfel că la olimpiada de la Manila, din 1992, echipa URSS s-a multiplicat în 13 părţi. Una a Rusiei (şi a altor două foste ţări sovietice) plus alte 12 echipe – ale ţărilor ex-sovietice care şi-au declarat independenţa. De aceeaşi multiplicare a suferit şi Iugoslavia. Sub culorile ei au jucat în continuare Serbia, Muntenegru şi Macedonia, dar Croaţia, Bosnia şi Slovenia au concurat pentru prima oară separat. În schimb, Germania a venit cu o echipă est-vest unificată, iar Cehoslovacia evolua pentru ultima oară în această formulă, la următoarea olimpiadă din 1994 de la Moscova prezentînd şi ea două echipe, a Cehiei şi a Slovaciei.
În aceste condiţii, podiumul olimpiadei din 1992 a arătat astfel: locul 1 – Rusia, avîndu-i în componenţa echipei pe Kasparov, Halifman, Dolmatov, Dreev, Kramnik şi Vîjmanavin; pe locul 2, surprinzător, Uzbekistan, cu o echipă de no names; iar pe 3 – Armenia, cu Vaganian, Akopian, Lputian, Minasian, Petrosian şi Anastasian. Aşadar, trei echipe foste sovietice, în loc de o URSS. România şi Moldova au terminat una lîngă cealaltă, pe 36, respectiv pe 35. Dar dacă la turneul masculin (sau mixt, cum i se spune azi) Rusia cîştigase destul de detaşat (patru puncte diferenţă), la feminin deja îşi pierdea supremaţia. Echipa de fete din Rusia a ieşit pe locul 5, pe primele fiind Georgia, Ucraina, China şi Ungaria.
În 1994, povestea s-a repetat. Dar Rusia avea şahişti atît de puternici, încît a ocupat două locuri pe podium. În calitate de ţară organizatoare, la olimpiada de la Moscova, Rusia a putut alinia nu o echipă, ci două. În prima au jucat Kasparov, Kramnik, Bareev, Dreev, Tiviakov şi Svidler (de remarcat că s-au putut dispensa de Karpov, care la vremea aceea avea o dispută cu federaţia rusă de şah), iar în cea de-a doua, a „tinerilor”, au fost membri Morozevici, Zviagintsev, Ulîbin, Rublevski, Sakaev şi Iemelin. Pe locul 1 a terminat echipa lui Kasparov iar pe locul 3 cea condusă de Morozevici. Între ele, bronzul a fost luat de Bosnia-Herţegovina, o altă surpriză a olimpiadei. România a urcat nişte trepte faţă de olimpiada precedentă, pînă la locul 25. La feminin, iarăși un podium fără Rusia, cu Georgia, Ungaria şi China medaliate. De altfel, la feminin, Rusia a luat pentru prima oară aurul în era postsovietică în 2010, la olimpiada de la Khanty-Mansiysk.
La Erevan (1996), Kasparov încă mai era component al echipei ruse. Dar din 1998, el nu a mai figurat, revenind abia în 2002. Cu toate acestea, Rusia, condusă de jucători puternici şi experimentaţi precum Halifman, Morozevici, Svidler sau Rublevski, a continuat să domine olimpiadele care au urmat: Elista (1998) şi Istanbul (2000). Tot ruşii au luat aurul şi la Bled, în 2002, dar la olimpiada următoare au fost pentru prima oară detronaţi de către una dintre ţările ex-sovietice. Este vorba de Ucraina, care de ceva vreme tot încheia olimpiadele în coasta Rusiei. Din echipa Ucrainei, la olimpiada de la Majorca din 2004 făceau parte jucători redutabili precum Ivanciuk, Ponomariov, Volokitin, Moiseenko, Eljanov sau Karjakin (ultimul joacă azi pentru echipa Rusiei).
De atunci, ruşii nu au mai cîştigat nicio olimpiadă. Următoarele două competiţii, de la Torino (2006) şi Dresda (2008), au fost cîştigate de echipa Armeniei, o altă reprezentantă a unei ţări ex-sovietice. În 2010 şi 2012, la Khanty-Mansiysk (Rusia) şi respectiv Istanbul, au luat aurul iar Ucraina şi Armenia, pentru ca la Tromsø (Norvegia), în 2014, pentru prima oară din 1978, de la olimpiada de la Buenos Aires, să iasă campioni olimpici şahişti care nu au fost nici sovietici, nici ex-sovietici – este vorba de cei din China. Doi ani mai tîrziu, în 2016, la olimpiada următoare de la Baku (Azerbaidjan), era consemnată o altă premieră. SUA redeveneau campioane olimpice, după ce tot ele fuseseră cele care, în 1976, la Haifa, întrerupseseră şirul început în 1950 al campionilor olimpici din ţări comuniste sau ex-comuniste. Dacă tendinţa se menţine, la următoarele olimpiade, începînd chiar cu cea de anul acesta de la Batumi, vom vedea o cursă între SUA şi China, noile super-puteri în şah, la care în curînd s-ar putea adăuga şi India. Fostul şah sovietic şi moştenitorii lui au intrat într-un con de umbră. Interesant va fi dacă şi cînd vor mai ieşi din el.
Diagrama săptămînii
Soluţia diagramei 115 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluţia diagramei 114 de data trecută: 1. Ce6! fxe6 (dacă 1… Dc8(b8), 2. Cdc7+ negrul e obligat să joace 2… Dxc7 cu pierderea damei) 2. Dh5+ g6 3. Dxg6#.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Echipa SUA, campioană olimpică la Baku, Azerbaidjan, septembrie 2016. Pe rîndul din faţă sînt Hikaru Nakamura, Samuel Shankland, Wesley So şi Fabiano Caruana. Jucătorii (cu excepţia lui Caruana) poartă o căciulă tradiţională azeră oferită de organizatori. Sursa: Maria Emelianova/ bakuchessolympiad.com.
