Din istoria olimpiadelor de șah (2)

Anul acesta e olimpic, în septembrie la Batumi (Georgia) urmînd să se desfășoare cea de-a 43-a olimpiadă de șah. E un prilej pentru noi ca pînă atunci să trecem în revistă principalele momente din istoria de peste 90 de ani a olimpiadelor de șah. Prima parte a articolului a fost publicată aici.

Rămăsesem data trecută la olimpiada de la Buenos Aires, în timpul căreia a izbucnit cel de-al doilea război mondial. E lesne de înțeles că în timpul și imediat după războiul nu s-a jucat nici o olimpiadă. Sărăcia, lipsurile, răzbunările de tot felul făceau grea viața de zi cu zi, darmite organizarea unei olimpiade.

Și totuși, pînă la urmă cei care au reușit au fost iugoslavii. Șahul urcase brusc la rang de teren de mare miză de înfruntare încrucișată a orgoliilor. Sovieticii doreau să își dovedească prin șah superioritatea intelectuală față de vestici. La rîndul său, Tito, liderul comunist iugoslav, mare amator de șah la rîndul său, dorea să își arate superioritatea față de sovietici în general, și față de Stalin în particular, cu care intrase în conflict. A rezultat olimpiada de la Dubrovnik, din august - septembrie 1950, cîștigată de iugoslavi care au avut o echipă foarte puternică: Gligorici, Pirc, Trifunovici, Rabar, Vidmar Jr., Puc. URSS nu a participat, și nici o altă țară din blocul estic, cu excepția Austriei și Finlandei, care rezistau sovietizării (și vor rezista pînă la sfîrșit). Americanii nu au reușit să urce pe podium, pe doi și trei plasîndu-se Argentina, respectiv Germania (cu jucători vestici).

De la Dubrovnik încolo, toate olimpiadele s-au ținut din doi în doi ani, fiecare an par avînd cîte o olimpiadă. S-a făcut ordine și în numerotarea lor, primele două fiind excluse din șir (sau fiind considerate neoficiale), la fel și cea ”nazistă”, din 1936. Singura sincopă din numărătoare a fost cea din 1976, cînd Federația de Șah le-a dat evreilor dreptul de a organiza olimpiada, dar arabii și sovieticii au fost nemulțumiți și nu au participat. A rezultat ”anti-olimpiada” de la Tripoli, liderul libian Muammar Gaddafi fiind pasionat de șah, la care sovieticii nu s-au prezentat pînă la urmă, concurența fiind prea slabă pentru ei (nu a fost prezent niciun mare maestru).

Prima olimpiadă în care au fost prezente toate forțele interbelice ale șahului mondial a avut loc la Helsinki, Finlanda, un teritoriu oarecum neutru al recent izbucnitului Război Rece. A fost locul de la care a început dominația șahului sovietic. URSS avea să cîștige toate cele 12 olimpiade dintre 1952 și 1974. La Helsinki au aliniat o echipă foarte de puternică: Keres, Smîslov, Bronștein, Geller, Boleslavski, Kotov. Argentina și Iugoslavia au luat celelalte locuri pe podium, urmate de Cehoslovacia și SUA.

De-a lungul acestei perioade, sovieticii terminau în permanență cu cîteva puncte în plus față de echipa următoare. Practic, puteau să nu se prezinte la ultima rundă, și tot cîștigau olimpiada. Cea mai mare diferență față de următorul clasat (indiferent cine era acela, Argentina, Iugoslavia, Statele Unite sau Ungaria) a fost la Nisa, în 1974, de nouă puncte. Diferențe semnificative s-au înregistrat și la Lugano (1968: 8,5 puncte) și Amsterdam (1954: 7 puncte). E și normal; în echipa sovietică jucau aproape numai foști, actuali sau viitori campioni mondiali: Botvinnik, Petrosian, Tal, Smîslov.

În tot acest timp, România a avut o prezență modestă. La Moscova, în 1956, e pe locul 11, cu Bălănel, Ciocîltea, Troianescu, Soós, Ghițescu și Rădulescu în echipă. La Leipzig (1960) repetă fix aceeași istorie și același loc, în formula Ghițescu, Drimer, Radovici, Mititelu, Troianescu și Szabó. Între 1962 și 1974, poziția României se stabilizează în jurul locului 8; cea mai bună performanță din acest interval este la Skopje, în 1972 - locul 7, cu Gheorghiu, Ciocîltea, Ghițescu, Ungureanu, Ghizdavu și Partoş în echipă. (va urma)

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 111 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 110 de data trecută: 1. Da7! și la 1... Dxa7 2. Txd8; 1... Ta(d)c8 2. Dxc7 urmat de 3. Td8+; 1... Db(c)8 2. Dxa8.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Partida Fischer-Spasski, Olimpiada de la Havana, 1966.