Democratizarea idolilor - convorbire cu Lucian BOIA

31 iulie 2011
Democratizarea idolilor   convorbire cu Lucian BOIA jpeg

Apărut în Dilema, nr. 512, 17 ianuarie 2003

Pentru a mă întîlni cu Lucian Boia, a trebuit să merg (unde altundeva?) la Facultatea de Istorie. Universitatea bucureşteană - un loc grandios precum îl ştim, încărcat de simboluri care să ne facă să ne crească inima. Să nu fim deranjaţi în timpul interviului, ne-am instalat într-o sală goală de seminar, undeva pe la parter. Pereţi îmbrăcaţi în loc de lambriuri în pînză de sac ruptă rău de tot, scaune de neutilizat, atmosferă decrepită. Faţada Universităţii a fost renovată nu de mult şi, pînă la urmă, asta contează: să arate bine pe dinafară. După cum ştim, însă, Lucian Boia nu se dă în vînt să descrie monumentele privite din afară... (C. P.-B.)

De ce are nevoie omul modern de idoli?

Pentru că omul dintotdeuna a avut nevoie de idoli. Personalizarea istoriei - şi, pînă la urmă, personalizarea a orice - este o tentaţie omenească dintotdeauna. O bună bucată de vreme, istoria a fost într-o strînsă legătură cu religia, cu lumea de dincolo. Iniţial, personalităţile reprezentative au fost preoţii şi regii şi acest lucru s-a păstrat pînă nu de mult. Ei au fost primii idoli (umani) şi funcţia lor era de a le asigura oamenilor simpli legătura cu sacralitatea, de a-i ridica deasupra propriei lor condiţii. Apoi, fireşte, conceptul de idol a evoluat, s-a diversificat şi s-a democratizat. Pornind de la arhetip, mi se pare semnificativ faptul că rolul conducătorului (al liderului politic, astăzi) a rămas în continuare foarte proeminent. Într-o listă de personalităţi de prim rang, apar şi astăzi, ca şi în antichitate, cei care joacă un rol în conducerea destinelor noastre şi, în fond, în reprezentarea noastră în raport cu istoria. Ar fi fost de aşteptat ca, în structurile democratice de astăzi, figurile politice să fie estompate, să nu mai aibă relieful pe care l-au avut cîndva în societăţile ierarhizate. Or, nu s-a întîmplat aşa ceva. Aş spune că personalităţile politice de astăzi sînt, în ciuda concepţilor noastre democratice, mai proeminente ca oricînd.

Cererea şi oferta

Idolatrizarea aceasta (a figurilor politice, să zicem) este una spontană sau una indusă?

Este spontană şi indusă în acelaşi timp. Este clar că oamenii au nevoie să creadă, au nevoie să admire şi aşa are loc procesul acesta de personificare - a istoriei şi a vieţii politice. Nu ne este la îndemînă să ne raportăm la nişte structuri, programe de partide, concepte, idei de ansamblu mai mult sau mai puţin vagi şi, prin urmare, toate acestea trebuie să capete figura cuiva. Pe de altă parte, există şi o manipulare a noastră în acest sens, desigur. A existat de la început, iar acum toată povestea a luat proporţii extraordinare, graţie progresului tehnologic şi a apariţiei mijloacelor de comunicare în masă. Dar lucrurile acestea se leagă: manipularea funcţionează acolo unde omul este tentat să se lase manipulat.

De ce credeţi că, să zicem, un dictator canalizează idolatria maselor mai mult decît o face un conducător democrat?

Poate şi fiindcă nu prea mai e loc pentru un discurs alternativ. În vremurile de dictatură, propaganda e atît de puternică, încît mulţi oameni ajung să fie convinşi, prinşi în capcana ideologică şi-şi iubesc sincer dictatorul. E destul de uşor să speli creierele oamenilor, nimeni nu este imun la o doză foarte mare de propagandă. Oricum, oamenii au nevoie de mit, ei sînt, prin urmare, pe jumătate convinşi, iar maşinăria propagandei mizează pe acest lucru şi nu face decît să ducă pînă la capăt operaţia.

Instabilitate şi diversitate


Există, totuşi, vreun specific, vreo diferenţă a idolatriilor din zilele noastre în raport cu cele de acum cîteva sute de ani?

Da, lucrurile s-au schimbat, întrucîtva. Astăzi, spre deosebire de ceea ce se întîmpla în trecut, idolii se perindă mult mai rapid prin faţa noastră, ca într-un carusel. Idolii tradiţionali erau mai stabili, aveau o rezistenţă uneori de secole (să ne gîndim, de exemplu, la un Alexandru cel Mare, la un Carol cel Mare). Lumea de astăzi este, pe de-o parte, tot mai fragmentată, adică valorile sînt diversificate şi, pînă la urmă, fiecare îşi are idolii lui; nu mai există idoli pentru uzul tuturor - pentru unii, idol poate să fie nu ştiu ce lider politic, pentru alţii un cîntăreţ pop, pentru alţii un fotbalist etc. - şi avem de-a face cu o diversificare extraordinară care corespunde fragmentării societăţii şi sistemului de valori. Pe de altă parte, e de remarcat această instabilitate a Panteonului. Aici se intră şi se iese într-un ritm accelerat. Celebritatea poate să însemne astăzi foarte mult pe moment, datorită mediatizării extraordinare, şi asta poate să-i îmbete pe cei care ajung acolo - fie că sînt lideri politici, artişti sau sportivi. În acelaşi timp, ei ar trebui să fie conştienţi - şi acest lucru să-i îndemne la mai multă modestie - că astăzi celebritatea este un lucru perisabil, ca multe alte lucruri care ne înconjoară (trăim într-o societate în care şi produsele obişnuite au un grad mult mai mare de perisabilitate decît cele de acum cîteva sute de ani). Idolii de astăzi sînt ca articolele de vesimentaţie: ţinem foarte mult la ei un sezon sau două şi apoi îi schimbăm cu alţii.

Regele Hagi

Astăzi, o furnizoare principală de idoli este lumea spectacolului...

Da, trăim într-o societate a spectacolului, iar vedetele din acestă zonă sînt privilegiate. În vremurile noastre, rege este Hagi. Astăzi, idoli pot fi mai degrabă vedetele de televiziune, cîntăreţii sau top-modelele (celebritatea unei Claudia Schiffer, care nu face altceva decît să plimbe nişte rochii, ar fi fost de neconceput acum o sută de ani...). Chiar şi liderii politici sînt receptaţi tot ca vedete ale spectacolului, fiindcă noi nu avem de fapt acces la omul politic propriu-zis sau la jocul politic real, ci la spectacolul jocului politic. Iar aceste spectacole sînt regizate în sensul cel mai strict al termenului.

La începutul anilor '90, românii erau mult mai dispuşi să-şi construiască idoli, mai ales din rîndul oamenilor politici (se umbla pe stradă chiar cu insigne cu chipul lui Iliescu sau Petre Roman). Acum acele figuri au cam decăzut din poziţia de idoli şi asta nu pentru că au fost schimbate cu altele, ci pentru că pasiunile înseşi s-au mai estompat. Care credeţi că este explicaţia acestui lucru?

Ceea ce funcţiona atunci din plin era o anume specie de idol, şi anume încarnarea mitului salvatorului. Românii aveau nevoie la începutul anilor '90 de figura unui salvator. Există nevoia aceasta generală de a personifica istoria, dar, în perioadele de criză ea se canalizează întotdeauna către persoana unui salvator - care este, de altfel, specia de idol cea mai putenică, cu cea mai înaltă misiune istorică. În perioadele de criză, salvatorii trebuie inventaţi şi uneori sînt inventaţi chiar şi din mai nimic. S-a întîmplat şi acest lucru în istoria noastră. De exemplu, în primul război mondial, în disperarea de după înfrîngerea din 1916, cu refugiul în Moldova apoi, s-a cristalizat mitul Reginei Maria (care îşi are meritele ei, fără îndoială, dar mitologia creată în jurul ei depăşeşte cu mult aceste merite). Tot atunci s-a articulat şi mitul generalului Averescu, care a funcţionat apoi, după 1918, şi în politică; Averescu era chiar opusul unui tip popular, care să iubească băile de mulţime sau care să aibă ceva de spus poporului... Revenind la România anilor '90, figurile de salvatori au apărut atunci cînd era nevoie de ele: Iliescu, Roman, apoi Constantinescu (şi el şi-a jucat rolul de salvator). Acum fervoarea cvasi-religioasă de la începutul anilor '90 a cam dispărut. Este probabil şi o tocire a speranţelor, dar mai degrabă aş zice că avem de-a face cu o evoluţie normală: dacă la începutul anilor '90 românii erau obsedaţi de politică, acum societatea şi-a mai diversificat interesul, aşa cum se întîmplă în Occident. Eu nu cred că, din Antichitate şi pînă acum, ar fi scăzut disponibilitatea omului de a mitologiza, de a-şi crea idoli, atîta doar că galeria idolilor a fost diversificată foarte mult. Suma mitologizărilor individuale nu cred că e mai mică astăzi decît era cea din 1990, din Evul Mediu sau din Antichitate; aşa cum nu cred că fondul de imaginar ar fi mai scăzut astăzi decît cel din societăţile tradiţionale - este doar altfel structurat.

a consemnat Cezar PAUL-BĂDESCU

 

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

sarbatori griji cheltuieli jpg
Cât costă o lună de trai în Vietnam. Experiența unui român devenit viral pe TikTok. Pe ce a cheltuit cel mai mult?
Tot mai mulți români sunt curioși să afle cât de accesibilă este viața în Asia de Sud-Est, iar un tânăr a decis să ofere un răspuns concret. Marius, cunoscut în mediul online pentru vlogurile și clipurile sale de călătorie, a petrecut 30 de zile în Vietnam și a făcut public, pas cu pas, bugetul nece
Nicolae Ceaușescu la festivitatea prilejuită de cea de a 60-a aniversare a zilei de naștere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, la 8 noiembrie 1961 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 30/1961)
Planul Valev, criticat din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
Planul Valev din anul 1964 a fost criticat pe toate părțile din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și apoi istoricii români au descoperit uriașa faptă de vitejie după 1990 și au ajuns la concluzia că a fost ceva patriotic în faptele dictatorului comunist.
Dmitri Medvedev FOTO EPA EFE jpg
Medvedev compară atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei cu „o injecție cu haloperidol” pentru „psihopaţii periculoşi”
Dmitri Medvedev a declarat că atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei este un exemplu al modului în care ar trebui acţionat împotriva „psihopaţilor periculoşi”.
brigitte bardot jpeg
Bătălie în instanță pentru averea lui Brigitte Bardot. Soțul și fiul contestă testamentul actriței. Cui a lăsat o mare parte din bani
Soțul și fiul lui Brigitte Bardot au declanșat un război juridic pentru averea lăsată de celebra actriță Fundației Brigitte Bardot pentru protecția animalelor. Cei doi au deschis acțiuni separate în instanță, contestând testamentul vedetei.
Fenomenele meteo extreme au provocat pagube semnificative în mai multe regiuni din Turcia FOTO: captură video X
Furtuni violente în Turcia: cel puțin cinci persoane au murit și mai multe au fost rănite
Patru bărbați și o femeie au murit în urma furtunilor violente care au lovit Turcia în ultimele 48 de ore, iar mai multe persoane au fost grav rănite, relatează presa locală.
mostenire casa jpg
Moștenirea unei case se consideră bun comun? Ce prevede legea
Moștenirea unei case este, de multe ori, scânteia care aprinde conflicte aprinse în familie, mai ales atunci când apare un divorț sau discuția despre împărțirea bunurilor.
Ziua Culturii Nationale la ONB (1) jpeg
Ziua Culturii Naționale la Opera Națională București
Institutul Cultural Român (ICR) organizează, în data de 15 ianuarie 2026, la Opera Națională București, un amplu eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale, sărbătoare instituită prin lege în România și Republica Moldova.
Impozit - calcule - facturi - FOTO Shutterstock
Impozit cât două salarii medii pentru un apartament minuscul. Explicațiile unui specialist
Proprietarul unui apartament de 35 de metri pătrați, moștenit recent de la bunica sa, are de plătit un impozit pe locuință de peste șase ori mai mare decât anul trecut, deși creșterea anunțată de autorități este de maximum 80%.
Ursula Von Der Leyen în vizită la baza militară Mihail Kogălniceanu, în Constanța. FOTO Inquam Photos / George Călin
Acordul UE-Mercosur, aprobat definitiv de Consiliul Uniunii Europene. Ursula Von der Leyen spune că este nerăbdătoare să-l semneze
Statele UE şi-au dat vineri după-amiază aprobarea finală prin majoritate calificată asupra acordului comercial cu blocul sud-american Mercosur, ce va fi semnat săptămâna viitoare de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.