De ce există corupţie la bacalaureat
Corupţia la bacalaureat a fost subiectul principal al ultimelor săptămâni. Dar sutele de lei sau de euro date de unii părinţi reprezintă doar sfârşitul unui proces. Începutul e în altă parte.
În copilăria mea, se obişnuia ca elevii să-i dea învăţătoarei (pe atunci, “tovarăşa învăţătoare”) un mărţişor de 1 martie, un buchet de ghiocei de 8 martie (eventual un mic cadou simbolic, de exemplu o carte) şi câte un buchet de flori în prima şi în ultima zi de şcoală. Aşa arăta inventarul “atenţiilor” oferite cadrelor didactice la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Îmi aduc aminte (din experienţa mea şi a colegilor mei de generaţie) că unele profesoare sau învăţătoare anunţau în clasă că ele nu primesc nimic, în afară de un mărţişor sau un buchet de flori: “spuneţi-le părinţilor să nu-şi cheltuie banii pe tot felul de lucruri, că nu e cazul”. Ce-i drept, auzisem şi pe atunci de unele învăţătoare ori profesoare care aveau “pretenţii”: voiau cadouri ceva mai consistente. Dar în vremea aceea erau mai degrabă excepţii. Anii au trecut şi sistemul “atenţiilor” s-a dezvoltat. În anii penuriei generalizate ai epocii Ceauşescu – anii ’80 adică, în care îşi au originea multe dintre păcatele şi problemele zilei de azi, inclusiv corupţia – cei care “se descurcau” le ofereau profesorilor mărfuri greu de găsit în comerţul socialist.
Fenomenul trocului ca metodă de supravieţuire (dădeai carne ca să obţii cafea, dacă aveai o relaţie în comerţ îi făceai “lipeala” şi dirigintei ca să se poarte bine cu copilul etc.) a contaminat şi şcoala. Libertatea cucerită în 1989 a extins acest proces şi aproape că l-a instituţionalizat. Sau măcar l-a transformat în obicei, în practică “tradiţională”. (Îi las pe alţii să analizeze eventualele legături istorice şi antropologice cu practica peşcheşului şi a ploconului din vremuri mai vechi...). N-aş vrea să generalizez, nu spun că toată lumea face aşa, dar ştiu multe, foarte multe exemple din care rezultă că fenomenul corupţiei de la bacalaureat îşi are rădăcinile în obiceiul “atenţiilor” care nu mai sunt deloc simbolice, nu mai reprezintă – precum buchetul de ghiocei ori mărţişorul – un semn de respect sau de afecţiune faţă de persoana căreia îi încredinţezi educaţia copilului. În foarte multe clase şi şcoli, de 1 şi 8 martie, dar şi de Crăciun ori de Paşti, părinţii strâng bani pentru a le cumpăra cadrelor didactice cadouri consistente: de la lănţişoare de aur la electrocasnice, de la bilete de vacanţă la mare la poşete de firmă. În unele locuri, din câte mi s-a povestit, se face chetă nu doar pentru cadrele didactice “de la clasă”, dar şi pentru director/directoare. Mi s-au mai povestit cazuri ceva mai speciale, dar la fel de interesante pentru descrierea fenomenului. Întrucât la evaluările finale sau la admiterea în liceu se ia în calcul media generală, se strâng bani de cadouri pentru unii profesori care predau materii “neesenţiale” (precum muzica, desenul, educaţia fizică), astfel încât aceştia să fie “înmuiaţi” şi să le dea note mari tuturor elevilor la materiile cu pricina, care – nu-i aşa? – oricum nu contează pentru copii, că nu se dă examen la ele, “şi doar n-o să-i facem pe toţi cântăreţi sau pictori”.
Citiți textul integral pe Blogurile Adevărul.
