Cultură pe gratis, Cuminţenie pe bani
Pînă la 1 iunie, s-au strîns 138.000 de euro pentru Cuminţenia pămîntului. Mai e mult pînă la 6 milioane. S-au strîns însă şi destule comentarii şi opinii pro şi contra. Aşa încît rezultatul subscripţiei publice va deveni un indiciu important al unei teme majore: sînt dispuşi românii să plătească pentru cultură?
După ce a anunţat cîţi bani au fost donaţi pînă acum, premierul Dacian Cioloş a declarat că e optimist. Sînt şi mulţi alţii care au încredere că pînă la sfîrşitul lui septembrie se vor strînge banii. Au apărut însă şi comentarii negative: unele venite de la simpli cetăţeni, altele de la ditamai “liderii de opinie”. (E curios cum, uneori, zişii “lideri de opinie” se ciocnesc în păreri şi în proasta utilizare a creierului din dotare cu vreun nea Gogu sau vreo coană Leană, dar asta e altă discuţie). Unii au zis că mai bine se dau banii la spitale decît pe o sculptură, fie ea şi de Brâncuşi, sau mai bine de banii ăştia “facem o afacere cu viitorul” dîndu-i artiştilor tineri. Alţii presupun că, de fapt, cumpărarea de către stat a Cuminţeniei pămîntului e o manevră dubioasă, iar banii nici nu vor ajunge la proprietarii sculpturii, ci prin cine ştie ce buzunare private. Unii au spus că, într-o ţară sărăcită, e o tîmpenie să dai banii pe o statuie. Alţii cred că tot efortul e degeaba, căci „românu’ nu dă bani pe chestii de-astea”. Acest tip de comentarii arată, mi se pare, cît de jos a ajuns nivelul dezbaterii publice din România (dacă aşa ceva se mai poate numi dezbatere). Şi cîtă otravă s-a împrăştiat în societatea noastră obosită şi cîrcotaşă. În faţa unui gest nobil şi a unei idei bune, mulţi reacţionează cu dîcă, oftică şi cîrcoteală. Sînt absolut convins că dacă Ministerul Culturii nu avea iniţiativa de a cumpăra statuia de la proprietari, fix aceiaşi „lideri de opinie” şi aceiaşi cetăţeni născuţi indignaţi ar fi urlat din toţi bojocii că Statul român, în nepăsarea lui faţă de cultură şi faţă de valorile neamului, lasă să se piardă o operă de artă importantă. Aşa s-a întîmplat în alte cazuri cînd statul nu şi-a exercitat dreptul de preemţiune: s-au trezit nu-ştiu-cîţi apărători de ocazie ai patrimoniului cultural naţional...
Vom vedea dacă se vor aduna banii. Probabil că da, chiar dacă pînă acum a intrat în conturi doar 2% din sumă, ceea ce i-a făcut pe ştiriştii români să semi-ricaneze: “o sumă infimă”. Pe lîngă contribuţiile mici ale cetăţenilor, vor apărea spre sfîrşitul campaniei şi marii donatori (persoane sau firme). Deocamdată, mi se pare că subcripţia publică pentru Cuminţenia pămîntului nu e, cum a scris Moise Guran, doar un mod „de a ne respecta pe noi înşine mai mult“, ci şi o ocazie de a afla în ce măsură oamenii sînt conştienţi că pentru artă şi cultură trebuie să plătească. Contextul e mai degrabă nefavorabil acestei idei. La muzee, de pildă, biletele costă ridicol de puţin. Dar măcar i se induce vizitatorului ideea că are ceva de plătit. În schimb, foarte multe manifestări culturale sînt gratuite. Primăriile din diverse oraşe şi-au obişnuit cetăţenii cu concerte, spectacole şi festivaluri de tot felul unde intrarea este liberă (costurile fiind suportate din bugetul local sau din sponsorizări). Diverse ONG-uri organizează, şi ele, evenimente culturale la care accesul publicului e liber. Nu-i rău în sine că, în acest fel, este stimulat accesul la cultură al unui număr cît mai mare de oameni. Dar, pe termen mai lung, comportamentul publicului este pervertit: i se induce, treptat, ideea că arta şi cultura sînt gratuite. Ceea ce nu e sănătos.
E înălţător să vezi, de pildă, că la Bookfest sute de oameni vin să-i vadă pe scriitori vorbind despre cărţile lor. Dar cîţi ar plăti un bilet pentru nişte lecturi publice ale aceloraşi scriitori? Cîţi ar plăti bilet ca să vadă expoziţia unor mari artişti români? Cîţi ar cumpăra, la un preţ modic (în orice caz mai mic decît al multor kitsch-uri de prin magazinele “de profil”), un desen sau un obiect de artă decorativă creat de un artist român?
Mă tem că, dacă sîntem cinstiţi cu noi înşine, răspunsurile la întrebările de mai sus n-or să ne placă. Aşa încît aştept rezultatele subscripţiei publice pentru Cuminţenia pămîntului. Ar fi bine ca, după aceea, oamenii să devină conştienţi că arta şi cultura nu sînt pe gratis. Şi nici nu trebuie să fie.
