Cui și-a prezentat SRI bilanțul?
Cum cui?! Șefului SRI, domnul Eduard Hellvig. Acesta a părut singurul abilitat să îl invoce, într-un cadru festiv prezentat public chiar așa: “Bilanțul SRI pe 2015”.
„Concluzia bilanțului nostru este că sîntem performanți, dar nu sîntem perfecți”, a citat Eduard Hellvig din documentul enigmatic pe care jurnaliștii convocați la eveniment nu l-au văzut și care nu apare nicăieri, nici pe site-ul instituției, nici la comisia parlamentară de control a SRI. Faptul nu e total lipsit de coerență; poate că este firesc ca bilanțul unui serviciu secret să fie la rîndul lui și el secret. Alternativa ar fi ușor contradictorie. Dar atunci noi ce să facem? Să îl credem pe cuvînt pe șeful SRI? Poate că da, mai ales că la „bilanț” a venit și președintele Iohannis care a întărit cele spuse de domnul Hellvig: “SRI și-a făcut datoria – pe deplin, cu eficiență și seriozitate”.
Într-o țară în care sînt prezentate anual zeci sau chiar sute de „bilanțuri” sforăitoare, rostogolite prin presă pe nemestecate, nu-i așa o tragedie că la un moment dat poate să se strecoare și un bilanț care nu există. În definitiv, SRI și-a făcut jocul de imagine ca toate celelalte instituții: oamenii s-au uitat la televizor și au rămas probabil relativ convinși că sînt apărați de niște profesioniști care or fi dejucat niște „posibile atentate teroriste”, după cum s-a exprimat domnul Hellvig, și or fi „sprijinit determinant justiția în combaterea corupției la nivel înalt”. Poate că așa și e, sau poate că măcar în mare parte este așa. Problema e însă lipsa cadrului în care sînt făcute aprecierile despre activitatea SRI. Pentru că din nefericire pentru SRI, hiba bilanțului său de existență îndoielnică mai constă și în faptul că nu e cerut de nimeni. SRI pare să fi avut inițiativa, „cu prilejul împlinirii a 26 de ani de existență”, însă dacă nu l-ar fi prezentat, chiar și în forma dubioasă pe care a preferat-o, nu s-ar fi sesizat sau plîns nimeni. Și asta pentru că mecanismele civile sau parlamentare de verificare a activității SRI sînt în prezent atrofiate de atîția ani de nefolosință.
Dar această situație afectează în primul rînd chiar SRI-ul. El nu poate cere la nesfîrșit să fie crezut pe cuvînt. Îi trebuie control civil tocmai pentru a putea pretinde și demonstra că apără siguranța cetățenilor și nu doar pe cea a mandatelor unor cetățeni. Pe de altă parte, începe să ne privească și pe noi din ce în ce mai mult discuția privind echilibrul sensibil între siguranța publică și intimitatea individuală; cum să o putem purta fără o definire prealabilă a transparenței în cazul activităților serviciilor de informații?
Întrebarea pare să fi fost intuită și de șeful SRI, dar și de președintele Iohannis. Eduard Hellvig a menționat că SRI mai are de lucru la capitolul „transparență”, iar Klaus Iohannis a spus că „o atitudine deschisă a SRI în raport cu Comisia de Control Parlamentar și în raport cu societatea este semnalul că Serviciul respectă rigorile unui stat democratic și acționează în acord cu principiile lui.” Dar și comisiei parlamentare trebuie să i se ceară implicare, ci nu doar simplă figurație în relația cu propriul obiect de activitate. Mă uit cîtă fermitate și control exercită parlamentul cînd vine vorba de TVR sau alte instituții, în schimb de o discuție privind bugetul SRI, de exemplu, care din 2013 și pînă în 2016 aproape că s-a dublat, nu am auzit nicio vorbă. Șeful SRI admite singur la „bilanț” că nu gestionează perfect fondurile alocate, dar nici unui parlamentar din comisia de control SRI asta nu îi sună suspect și nu cere lămuriri oficiale. În schimb, acționînd ca un fel de braț legislativ al SRI-ului, comisia se oferă mai nou să (re)facă proiectul de lege privind cartelele preplătite.
De fapt, perioada de glorie a „controlului civil” asupra SRI pare să se fi consumat în anii ‘90, cînd într-adevăr comisia parlamentară de specialitate se agita. Dar atunci miza era vînarea securiștilor rămași prin servicii și curățarea acestora de oamenii compromiși, în vederea aderării la NATO. Odată admiși însă, am pierdut și bruma de apucături civile de control asupra unui serviciu de informații, iar acum se pare că trebuie să o luăm de la zero, în noul context în care ne pretindem și mai democrați decît acum 20 de ani. Căci ar fi culmea să ne trebuiască securiști în SRI ca să ne amintim de controlul civil asupra serviciilor de informații.
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.
