Coronavirusul și leapșa guvernării
Citii pe Facebook că isteria de shopping făcută de teama coronavirusului a fost declanșată de presă. Că ziariștii au fost cei ce au răspîndit panica, prin felul în care au prezentat lucrurile la gazetă, la radio, la TV. Am însă presimțirea că panica s-a răspîndit chiar și pe Facebook însuși. În bula mea, lumea tinde să rîdă de cei ce au golit rafturile din magazine, dar nu pot să nu bănuiesc că, în alte bule, oamenii chiar luau în serios amenințarea.
Pentru că, de fapt, nu doar ziariștii și nu doar „rețelele” au contribuit la puseul de cumpărături. Mecanismul a fost declanșat de autorități. Ele și-au umflat mușchii ca să arate cît sînt de pregătite în fața unui pericol pe care nu l-au înțeles foarte bine. Cînd anunți încontinuu zone de carantină, fără să subliniezi îndeajuns că sînt doar preventive, și că sînt 99% șanse să nu ajungem să le folosim, nu ar trebui să te miri foarte tare că oamenii mai slabi de înger se și văd închiși în ele sau, după caz, baricadați în propria lor casă pentru a evita pericolul de-afară, precum „Conul Leonida față cu Reacțiunea” din piesa lui Caragiale. La aceasta se adaugă și neîncrederea de principiu sau din experiență în autorități, care „nu ne spun nouă tot adevărul”.
Da, presa decupează uneori doar partea spectaculoasă din declarația unui medic, care spune de pildă că rata mortalității de coronavirus e similară cu a gripei obișnuite, că victimele au în general sistemul imunitar slăbit și că noul virus încă nu are vaccin. Pe care dintre aceste declarații le dă publicația în titlu? Pot pune pariu că pe a treia. Da, sînt publicații care caută să se vîndă mai bine speculînd teama oamenilor. Dar autoritățile ar fi trebuit să pună pe toate drumurile specialiștii care să explice cum stăm, de fapt. În vremuri de panică, autoritățile trebuie să promoveze opiniile specialiștilor, căci la presă oricînd se vor găsi speculanți. Iar pe de altă parte, spun și că am văzut la televizor, la ProTV, un interviu echilibrat cu un doctor, semn că nici presa nu e chiar o apă și-un pămînt.
Coronavirusul a pornit mediatic într-adevăr în forță. Aici nu a mai fost vorba doar de ceea ce au relatat ziariștii noștri sau de ceea ce au făcut autoritățile de la noi. Iată ce iese cînd chinezii iau măsuri ferme pe linie de partid, iar presa internațională vorbește de reapariția fantomei „orașului interzis” chinezesc, varianta secolului XXI. Sîntem în plin film apocaliptic, rulat la scară mondială. Rafturile nu s-au golit numai în România, în Italia s-a întîmplat la fel. Încearcă dacă mai poți să faci în această situație apel la realism sau măcar la judecată. Contează mult tonul inițial, căci dacă vorbești pe sub el, nu te aude nimeni. Iar tonul a fost sumbru de la început.
Probabil că a fost și ceva bun în startul furtunos al epidemiei. Unii vor spune că spaima băgată de la început a contribuit la o răspîndire redusă a virusului și la cruțarea multor vieți. Dar aici nu mă refer la justificarea măsurilor de combatere și prevenire, ci la prezentarea lor, la felul în care ar fi trebuit transmise către public și înțelese de acesta. În această privință, primordială este, recunosc, gîndirea cu propriul cap și informarea inteligentă. Însă revin și spun că și autoritățile pot ajuta la crearea cadrului ca așa minune să se petreacă.
Din această poveste reiese și că guvernele noastre nu au, de fapt, o strategie de comunicare. Nimeni de la guvern nu pare să se fi gîndit cum va aborda mediatic problema virusului din China. Nu pentru a manipula și specula politic, căci pentru asta nu e nevoie de strategie, ci pentru a preveni panica. Parcă nu se putea un moment mai bun pentru a vedea cum se pune problema responsabilității guvernamentale. La noi, în ajun electoral, partidele tocmai joacă leapșa guvernării încercînd să scape de asumarea răspunderii guvernării ca de un cartof fierbinte. Cine să se mai gîndească la cît sînt de expuși oamenii la zvonuri și dezinformări?
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.
Foto: Adevarul/Facebook
