Comunicarea prin sacoşă

25 august 2010
Comunicarea prin sacoşă jpeg

(Apărut în Dilema, nr. 118, 14 aprilie 1995)

Nu toate meritele sînt durabile, iar unele nu-s nici măcar recunoscute. În evoluţia mijloacelor de comunicare, spre exemplu, rolul sacoşei de plastic e complet ignorat; cu toate că o parte din sociabilitatea noastră din ultima jumătate de veac ei i se datorează. A simplificat relaţiile, a democratizat ierarhiile, a făcut să circule, mai repede decît prin canalele special destinate acestui scop, ştiri de care aveam nevoie.

Întîlnirea întîmplătoare dintre două persoane cu sacoşe pline în mînă a fost uneori importantă ca un coup de foudre: “nu vă supăraţi (gest spre produsele/obiectele ce se zăreau prin limpezimea ambalajului subţire, foşnitor), unde aţi găsit?”: carne pui, Istoria religiilor, sare, vată, Perlan alb, Agatha Christie, hîrtie igienică, ulei etc.

La întrebarea bruscă nu trebuia să se adauge nici salutul, nici prezentarea necesară: două fiinţe umane stabileau rapid legătura doar printr-o privire aruncată de una în sacoşa celeilalte. S-ar putea spune că înaintea unor curente de aiurea, ce-şi propuneau programatic renunţarea la diferite tabuuri, noi am dobîndit, în bună măsură, experienţă în această direcţie prin simplul fapt că nu ne-am despărţit atîţia ani de pungile de plastic ce ne-au echilibrat mersul şi existenţa. Ca şi în dosarele personale sau în corespondenţa cenzurată, nici în sacoşe nu era chip de ascuns ceva, nimic care să rămînă secret, nimic ce nu era cazul a fi expus ochiului vigilent al celor din jur. Consecinţă a transparenţei, gradul de colaborare, chiar de “intimitate socială” - s-a amplificat; din multele cazuri, alegem amintirea unei cozi la mandarine, la Unic, în iarna 1966, primul an în care începuse să funcţioneze decretul de planificare a natalităţii. Pe lîngă rîndul gălăgios, înaintînd greu, a trecut cineva, ieşit din farmacia de alături, fluturînd o sacoşă bur¬duşită de pachete albe: “au vată şi au adus şi anticoncepţionale”... Ca într-un desen animat, prin întoarcere rapidă, unii dintre cei din urmă la coada de fructe- au ajuns primii la coada de vată. De sărbători mai marii zilei făcuseră un gest generos-umilitor: bine hrăniţi cu acel prilej, ba chiar şi răsfăţaţi cu mandarine, bucureştenii puteau să trăiască, măcar cîteva zile, fără stres, departe de teama de a concepe copiii nedoriţi. Coada era semn de apartenenţă şi de solidaritate la soarta comună - supunere la aceeaşi fatalitate şi speranţă. Cine n-a rugat măcar o dată persoane absolut necunoscute pînă atunci să-1 ţină minte, şi n-a contat în economia cozii ca prezenţă întărită de martori “mai sînt înaintea dvs. două doamne care acuma nu-s aici, sînt la unt, - uitaţi sacoşele - alea cu sticle - să ştiţi că sînteţi după ele”. Alăturarea cîtorva săculeţe transparente în care se zăreau ouă cu o săptămînă înainte de Paşte, şansă rară! (“din Titan”), pungi de făină trei nule (“avea în Matache”), sau cutii de nes (“am văzut la o doamnă în autobuz”) năştea deja o colec¬tivitate cu disponibilitate de relaţie, cu păreri, judecăţi şi soluţii asupra realităţii, gata de confidenţe, de conflicte sau de solidarizări prin aluzii (bancuri) împotriva ultimei măsuri aberante de care se zvonea numai sau fusese de curînd impusă. Cunoaşterea teritoriului capitalei de către cît mai mulţi locuitori ai ei, o circulaţie rapidă ca şi descoperirea a noi mijloace de transport, au beneficiat mult de pe urma acestui mijloc de cunoaştere reprezentat de sacoşe. Mult scăzută după 1989, valoarea comu¬nicării prin transparenţa lor, este acum aproape pe cale de dispariţie. O mulţime de pungi de plastic cu etichete care de care mai colorate şi ispititoare, ori cu imagini de femei goale, tigri, peisaje din New York, Michael Jackson - a redus, implicit, posibilitatea oamenilor de a-şi examina reciproc achiziţiile. De ce ar mai fi nevoie? Vitrinele pline cu de toate, reclamele de pe panourile stradale sau de la TV - creează adevărate dileme în opţiuni; a mai fost o slabă încercare de a comunica prin uimire în faţa preţurilor (“aţi văzut cît s-au făcut crenvurştii?”) - dar dialogul n-are şanse de continuare. Scump-scump, dar alte preţuri nu-s şi lumea cumpără; ce să facă? Milionari sau pensionari - Dumnezeu ştie ce duc inşii în sacoşele opace... Chiar curiozitatea cu care se urmărea prin 90-91 presa care se zărea prin pungile de plastic - albastru însemna Adevărul, Azi, Dimineaţa (“aha”!), roşu - România liberă, mai tîrziu Evenimentul zilei (“aha!” cu semn contrar!) - a scăzut, politicul nemaiinflamînd spiritul public cu orice ocazie. Fiecare are aerul că-şi vede de treabă, închis într-ale lui şi cu teamă de viitor.

Timpul comunicării prin transparenţa sacoşei s-a încheiat. A rămas doar o urmă decăzută - punga de aurolac, în care numai cunoscătorii ştiu ce se vede.

Fotografie preluată de pe foto-magazin.ro

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

María Consuelo Córdoba a fost atacata cu acid in 2000 png
Povestea femeii atacate cu acid în urmă cu 26 de ani de fostul partener. A fost supusă la 87 de operații și cere eutanasia
O femeie din Columbia care a fost atacată în 2000 cu acid și-a spus povestea la 26 de ani de la agresiune. Sechelele rănilor au determinat-o să solicite eutanasierea, iar acum dezvăluie ce s-a întâmplat cu agresorul său.
anamaria prodan si bebeto
Anamaria Prodan ar fi dat o avere pentru majoratul lui Bebeto. Cât a costat petrecerea de 18 ani
Laurențiu Reghecampf Jr, cunoscut și ca Bebeto, și-a sărbătorit majoratul într-o petrecere luxoasă în Snagov, alături de 100 de invitați. Ana Maria Prodan nu a ezitat când a venit vorba de cheltuieli.
lingouri aur jpeg
Prețul gramului de aur, 7 septembrie 2026. Aurul s-a ieftinit cu aproape 9 lei
Prețul gramului de aur a scăzut luni, 7 septembrie 2026, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 640,5521 lei, după ce în ședința precedentă fusese cotat la 649,5183 lei.
trump pare sa fi apelat la o schimbare de look, parul e mai inchis FOTO X jpg
Ironiile provocate de noua culoare a părului lui Donald Trump: „Se pare că maroul este noul blond”
Donald Trump a apărut în public cu ceea ce pare a fi o schimbare de look. Președintele american, cunoscut pentru părul său blond-auriu, a fost fotografiat vineri coborând din Air Force One în New Jersey, cu părul vizibil mai închis la culoare, aproape brunet.
Copii la școală FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Problemele noului an școalar: aproape 2,9 milioane de copii au revenit în bănci. Emoții, flori de sute de lei, școli în șantier și nemulțumiri în sistem
Aproape 2,9 milioane de elevi și copii de grădiniță au început luni, 7 septembrie, noul an școlar 2026-2027. Pentru cei mai mici, prima zi a venit cu emoții, ghiozdane noi și buchete de flori ținute cu grijă în mâini.
Euro dolari lei bancnote bani FOTO Shutterstock jpg
Curs valutar BNR, 7 septembrie 2026. Euro și dolarul au scăzut. Cum au evoluat principalele valute
Banca Națională a României (BNR) a publicat luni, 7 septembrie 2026, noile cotații pentru principalele valute. Euro a ajuns la 5,2508 lei, în scădere față de ședința precedentă, în timp ce dolarul american a scăzut la 4,5182 lei. Francul elvețian a înregistrat o ușoară creștere.
Donald Trump și Putin în Alaska FOTO AFP
Ucraina, dată la schimb pentru Iran? Ipoteza unui „troc” la nivel înalt, susținută de un cunoscut general
Vizita neanunțată a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova aprinde speculațiile. Un cunoscut general avertizează: sistarea ajutorului american poate forța Ucraina să cedeze teritorii fără luptă într-o negociere geopolitică dură.
Ion M Ionita director Historia la Interviurile Adevărul  9852 jpeg
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă AUR ar ajunge la putere
România traversează de peste 100 de zile o criză politică, fără un guvern cu puteri depline. La „Interviurile Adevărul”, Ion M. Ioniță a analizat posibilii premieri și avertizează asupra riscurilor economice și a ascensiunii curentului anti-european.
Vacanță la Băile Govora. Fotografie inclusă în expoziția MuzA la Băi, 1 august-20 septembrie, Hotel Ștefănescu (© Muzeul de Arhitectură din România)
Povești din stațiunile balneare
Muzeul de Arhitectură din România (MuzA) invită publicul să contribuie la o arhivă participativă dedicată stațiunilor balneare din România, care va fi inclusă la finasajul expoziției MuzA la Băi.