Blasfemia anticorupţiei
Pe vremea cînd începuse să ia taurul corupţiei de coarne – se întîmpla, din cîte îmi amintesc, acum vreo trei-patru ani – DNA obişnuia să îşi încheie comunicatele de presă cu o formulă care suna aproximativ astfel: „Ancheta a fost realizată cu sprijinul SRI”. N-am înţeles atunci de ce trebuia să comunice aşa ceva pentru că mi se părea că nu e deloc obligată să ne spună cum făcea ancheta - era de fapt bucătăria ei - şi nici să sugereze că SRI-ul e şi el o altă instituţie anti-corupţie. Voia să-l invoce pe fratele mai mare într-o bătălie care se anunţa foarte grea şi disproporţionată? Sau se distanţa de anumite lucruri pe care le primise de-a gata de la SRI şi nu le putea verifica? Cita în notele de subsol autorul, ca să nu poată fi acuzată de plagiat? Mulţumea public?
Azi, în plin scandal al interceptărilor - al cîtelea oare, după 1989? - formula din comunicatele DNA pare mai degrabă să ateste un parteriat tehnic. Bun, rău, nu mai conta, din moment ce aparent îşi făcea treaba. Numai că, spune acum Curtea Constituţională, parteneriatul anti-corupţie DNA - SRI nu este chiar corect şi legal. Ceea ce părea stabilit şi reafirmat cu fiecare comunicat DNA este dintr-odată şubred, fals, neconstituţional. SRI-ul nu are ce căuta în cercetările penale. La baza sacrei lupte anticorupţie a stat de fapt o blasfemie. Trebuie să recunoaştem, CCR a avut curaj să se lege de cea mai mare realizare a românilor din ultimii ani, pentru care ne laudă Europa şi ne invidiază bulgarii: lupta anticorupţie. Şi în plus şi-a ridicat în cap cu ocazia asta şi SRI, şi guvern şi a deranjat din nou muşuroiul interceptărilor.
Cu toate acestea, CCR apare în această dispută ca fiind băiatul bun. Oamenii percep probabil că ţine cu legea şi că le dă peste nas securiştilor de la SRI. Dar se uită că de fapt, acum şi mai mulţi ani, orice serviciu secret - şi erau multe, aproximativ şapte - putea face interceptări. Şi că se ajunsese la un consens privind centralizarea activităţii, şi că de aici a rezultat monopolul SRI în materie.
SRI decontează acum lipsa de transparenţă în care funcţionează. El nu mai dă seama demult în parlament, unde comisia de control SRI e ornamentală, primeşte bugete anuale din ce în ce mai mari fără să ştim pe ce se duc banii, are salarii, pensii şi spitale speciale, apare implicat în campania electorală prin oameni din conducerea sa executivă. SRI are imaginea de stat în stat şi CCR subliniază asta pentru a doua oară, după semnalul dat în controversa privind aşa-numita lege „Big Brother”.
În rest, conducerea politică a serviciului a reacţionat previzibil. Sentinţa CCR ameninţă bineînţeles interesul naţional. După Gabriel Oprea, invocarea interesului naţional sună destul de dogit, în orice caz mai fals decît în anii 90-2000, cînd SRI trebuia să predea arhiva Securităţii şi tot ezita şi se tot codea şi pînă la urmă nici azi nu a făcut-o complet. Eu unul nu îmi fac însă nici o grijă, sînt convins că interceptările nu vor fi lăsate de izbelişte, prea fiind ele consubstanţiale bunului mers al societăţii. Dar aş vrea să văd cum se rezolvă totuşi chestiunea cu echipamentele şi personalul. Procuratura şi poliţia cer sute de oameni şi vreo 40 de milioane de euro pentru a prelua interceptările. Vom asista cumva la premiera rectificării în minus a bugetului SRI?
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
