“Ne-am eliberat de Marga!” – mi-a spus bucuros, la telefon, un prieten străin, care cunoaşte foarte bine cultura şi actualitatea românească. Mă sunase special să-mi spună asta (altminteri, mă sună foarte rar). “Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor” – am vrut să-i răspund, sceptic, cu gândul la ce va urma.
 
Să recapitulăm: premierul Victor Ponta – care nu are atribuţii în privinţa Institutului Cultural Român – a dat, cum se spune, “semnalul politic”, iar într-o săptămână Senatul s-a executat, conform indicaţiilor primite: a destituit conducerea ICR. Motivul invocat – că nu ar fi trimis nu ştiu ce raport – e o chichiţă caraghioasă. Preşedintele Comisiei de cultură a Senatului, dl Georgică Severin (altminteri, un om inteligent şi cultivat) ar fi trebuit să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume, nu să caute nod în papură: conducerea ICR trebuia destituită pentru că a făcut praf o instituţie, a provocat doar scandaluri în lumea culturală (cu care ar trebui să colaboreze), a schimbat peste noapte oameni valoroşi de la filialele sale din străinătate, a dat o avalanşă de comunicate care exprimau toanele şi ţâfnele şefului, ceea ce e inacceptabil pentru o instituţie publică într-o lume civilizată. Totuşi, Senatul a preferat să se ascundă după piersic şi să-şi motiveze decizia printr-o meschinărie birocratică. Asta arată că răul cel mare s-a produs şi nu ţine de numele celui care e pus în fruntea ICR. Subordonarea instituţiei faţă de Senat a introdus-o în maşinăria politicii româneşti de proastă calitate. Pe scurt, destituirea lui Andrei Marga arată că, dacă Victor Ponta nu şi-ar fi exprimat nemulţumirea, probabil că nu s-ar fi întâmplat nimic.
 
Altminteri, nemulţumirea premierului e justificată, nu putem decât să-l felicităm că a avut această revelaţie: că ICR ar trebui “să redevină, totuşi, o instituţie care să ne ajute în promovarea culturii noastre în străinătate”. Adică să redevină ce a fost până acum un an.
 

Citiți textul integral pe Blogurile Adevărul.