Pal Benko a fost unul dintre cei mai puternici șahiști din Europa de Est evadați în Occident în timpul Războiului Rece. Doar Korcinoi l-a întrecut, atît ca performanțe sportive, cît și ca notorietate. Dar ca și Korcinoi, și Pal Benko a lăsat o carte de memorii (My Life, Games and Compositions, Siles Press, Los Angeles, 2003) în care, alternînd partidele comentate, ca pe niște borne sau ancore intelectuale, cu narațiunea contextului în care acestea au putut fi jucate, își povestește etapele principale ale vieții și carierei.

M-am întrebat de unde provine sentimentul de temniță pe care oamenii din zona comunistă au început să îl perceapă imediat ce Europa postbelică s-a scindat. La scurt timp după căderea Cortinei de Fier, cei din est s-au simțit prinși ca într-o capcană din care voiau să scape. În cazul lui Benko, așa cum rezultă din cartea lui, răspunsul e simplu: a avut de suferit de timpuriu în urma ocupației sovietice a Ungariei. Sovieticii au avut șansa lor de a fi acceptați de populația civilă, mai ales după perioada aspră de control nazist. Dar au irosit-o prin jafuri, violuri și dorința de a fi recompensați urgent pentru suferințele și pierderile din timpul războiului, cauzate și de armata ungară (dar și de cea română, ambele foste aliate ale Germaniei naziste). Fratele și tatăl lui Benko au fost pur și simplu „rechiziționați” din casă pentru muncă în URSS; cum putea el să îi mai perceapă pe sovietici altfel decît ca niște temniceri care dispun cum vor de deținuții lor?

Așadar, Benko era tînăr, avea o carieră șahistă promițătoare care îi asigura unele avantaje sociale, dar cu toate acestea urzea permanent planuri de evadare din Ungaria comunistă. El povestește că a ajuns să înțeleagă destul de repede că biletul de plecare va fi șahul. O fază ușor umoristică din acea decadă „a evadării” 1947 - 1957 s-a petrecut într-una dintre calificările la zonal. Dacă lua locul 1 în calificări, pleca la un turneu zonal găzduit falnic de URSS; nu era convenabil pentru el. Dacă lua locul 2, pleca la un zonal din Occident. Și iată-l deci pe Benko forțîndu-se să nu cîștige ultimele trei partide ale turneului, așa încît să nu ajungă pe locul 1!

Obsesia evadării îi juca probabil feste, căci altfel e greu de explicat incidentul de la Berlin, în urma căruia a fost arestat. Benko avea un „plan de joc” destul de logic în 1952; ocupa un loc sigur în elita șahistă ungurească, ceea ce avea să îi confere anul următor cel puțin un turneu occidental. Aflat în Republica Democrată Germană pentru un meci amical, Benko ajunge în Berlinul de Est. Aici îi vine ideea de a lua metroul spre Berlinul de Vest, a merge la ambasada americană și a cere azil politic acolo. Între cele două părți ale Berlinului nu fusese încă construit zidul și se putea trece astfel dintr-o parte într-alta. Cînd a ajuns însă, ambasada închisese. S-a întors în Est, realizînd că a avut ghinion și că tot vechiul plan este de bază. Se răzgîndește însă și decide să petreacă noaptea în Vest, așteptînd deschiderea ambasadei. Vrea să ia din nou metroul, dar un gardian îl oprește, fiind o oră înaintată. Benko însă acționează irațional, încearcă să fugă spre metrou, dar e prins, reținut și expediat după un timp la Budapesta.

Probabil că moartea lui Stalin l-a salvat de la moarte pe Benko. A ajuns într-o închisoare ungurească de exterminare a „dușmanilor poporului”, cum la noi erau temnițele de la Sighet sau Aiud. Înfometarea era extremă, iar Benko povestește cum oamenii mureau pe capete în barăcile fără ferestre în care erau înghesuiți.

După ieșirea din lagăr, petrecută la cîteva luni după moartea lui Stalin în martie 1953, Benko a fost treptat reintegrat în activitatea șahistă. Ungaria în ansamblu încerca o revenire parțială la normalitate sau, în cuvintele lui Benko, încerca prin liderul comunist Imre Nagy „o reinterpretare a mandatului sovietic”. Reinterpretarea eșuează, cum bine știm, iar planurile de evadare ale lui Benko devin iarăși acute. De această dată, se pare că el nu mai riscă. Mii de unguri au părăsit țara după Revoluția eșuată din 1956, în special trecînd fraudulos granița cu Austria. Benko nu a mai ales calea fugii, ci a așteptat cuminte de această dată turneul de șah salvator. S-a petrecut la Campionatul Mondial Studențesc. Iată cum povestește Benko acel moment:

Singurii oameni care îmi știau intențiile erau fratele și sora mea, care rămăseseră în Ungaria. Ei mi-au transmis urările lor de reușită și, în drum spre Islanda, le-am trimis o telegramă în care am spus că „Unchiul e bolnav.” Era un mesaj codificat pentru ei de a-mi goli apartamentul pentru că nu mă mai întorceam.

În iulie 1957, am pășit în ambasada americană din Reykjavik și am cerut azil. Americanii au părut foarte mulțumiți, realizînd fără îndoială că sînt un bun instrument politic pentru ei. Am ținut o conferință de presă în care am explicat de ce nu mă mai întorc. A părut prea simplu, dar eram liber. Tot ceea ce îmi mai rămînea era să aștept să primesc permisiunea de a intra în Statele Unite.

Și astfel Benko reușește să plece din lagărul comunist - dar nu prin forță, cum a încercat la Berlin în 1952, ci pașnic, printr-o corect calculată „combinație” șahistă. În curînd devine campion la șah și în SUA, unde începe și desfășoară o carieră înfloritoare. Dar asta este deja o altă poveste; este partea „simplă” din viața lui Benko, în care gardienii nu mai joacă niciun rol.

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 182 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 181 de data trecută: 1. Nxc7! Dxc7 2. Cxd5 Dd8 3. Cxe7+ Dxe7 4. Tc7 Nc8 5. Db3+ Rh8 6. Dd5 Dd8 7. Tfc1 cu cîștig.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.