La Moscova, aşa-numitul turneu al candidaţilor la şah tocmai a trecut de jumătate. Cîştigătorul ar urma să joace în toamnă un meci pentru titlul mondial cu deţinătorul acestuia, norvegianul Magnus Carlsen. Deşi organizatoare, Moscova nu mai are în șah influenţa de odinioară, din perioada sovietică. Preşedintele (autosuspendat) al federaţiei internaţionale de şah trece drept un apropiat al lui Vladimir Putin, dar titlul suprem nu a mai intrat de zece ani în posesia unui rus sau a unui șahist dintr-o fostă republică sovietică. Dintre candidaţii din turneul moscovit doar doi sunt ruşi, Peter Svidler şi Serghei Karjakin, ultimul schimbîndu-şi cetăţenia ucraineană pe cea rusă după anexarea Crimeii de acum fix doi ani. În rest, în competiţie s-au calificat indianul Viswanathan Anand, armeanul Levon Aronian, olandezul Anish Giri, Veselin Topalov din Bulgaria şi doi americani, Fabiano Caruana şi Hikaru Nakamura.

Şahul nu e singurul sport individual aparent intrat in zodia globalizării. Coincidenţa face ca în acelaşi timp cu turneul de la Moscova să fie în plină desfăşurare, la Osaka, şi Haru Basho, turneul de primăvară al luptătorilor profesionişti de sumo. Pînă la victoria lui Kotoshogiku din ianuarie anul acesta, şi japonezii au traversat zece ani deşertici, în care nu au avut niciun rikishi în stare să cîştige Cupa Împăratului. Ca să nu mai spun de titlul suprem în sumo, yokozuna (în traducere “Mare Campion”), pe care niciun japonez nu l-a mai luat de la începutul deceniului trecut, de pe vremea celor doi fraţi din Tokyo, Takanohana şi Wakanohana.

Primul înţeles al globalizării sumo-ului se referă la dominaţia mongolă. După ce americanii, mai exact hawaii-enii Akebono şi Musashimaru, au spart monopolul japonez asupra titlului de yokozuna, au intrat în joc mongolii, prin marele lor campion Asashoryu. După epoca acestuia, federaţia de sumo controlată de japonezi nu a mai avut ce face şi a mai acordat trei titluri de yokozuna, toate pentru rikishi proveniţi din Mongolia: Hakuho, Harumafuji şi Kakuryu.

Dar sunt şi destui rikishi de top care nu sunt nici japonezi, nici mongoli, nici americani. Spuneam de bulgarul Veselin Topalov (născut la Ruse, peste Dunăre de Giurgiu) care joacă acum în turneul de la Moscova şi care a şi fost campion mondial la şah, în 2005. Ei bine, bulgarii au şi luptători de sumo remarcabili. Kotooshu (Koto-, numele școlii de sumo din care face parte și ōshū, care în japoneză înseamnă Europa) alias Kaloyan Stefanov Mahlyanov din Veliko Tîrnovo, a făcut istorie în 2008 cînd a devenit primul european care a cîştigat Cupa Împăratului la sumo. Iar în turneul de acum de la Osaka, tradiţia bulgărească a sumo-ului e dusă mai departe de un alt greu, Aoiyama (în japoneză “Muntele Albastru”), de 200 de kilograme mai exact, pe numele său de buletin Daniel Ivanov.

Am căutat, pe internet şi prin discuţii cu persoane avizate, un român-rikishi, dar nu am găsit. Românii sunt mai degrabă practicanţi de alte sporturi de contact, de exemplu cele din categoria jiu jitsu. Am găsit în schimb un rikishi ceh, Takanoyama, născut Pavel Bojar, în Cehia existînd vreo zece cluburi de sumo. Plus un luptător din Estonia, Baruto (în traducere din japoneză “de la Marea Baltică”), care a cîştigat şi el Cupa Împăratului în 2012. Ambii sunt în prezent retraşi din activitatea competiţională, dar la Haru Basho 2016 participă alţi rikishi non-japonezi: Tochinoshin si Gagamaru din Georgia, rusul Amuuru (nume adaptat de la fluviul Amur din estul Siberiei, din a cărui regiune provine) sau Kaisei din Brazilia.

Performanţele unor astfel de sportivi sunt cu atît mai remarcabile cu cît au de schimbat multe lucruri în viaţa lor pentru a ajunge luptători de sumo, începînd cu numele, mentalitatea şi dieta şi continuînd cu ţara. Căci pentru a intra într-o şcoală serioasă de antrenament, aspiranţii la o carieră în sumo trebuie să se mute în Japonia, unde sunt organizate marile turnee. Topalov sau Anand nu au făcut asemenea schimbări ca să ajungă campioni în şah; pe lîngă talentul înnăscut, lor le-a fost probabil de ajuns o conexiune trainică la Internet.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Bulgarul Kotooshu primește trofeul Cupa Împăratului după cîștigarea turneului de sumo din mai 2008, Morio/Wikimedia Commons.