Sigur că e o problemă serioasă. Dar nu e una nouă. Sunt zeci de mii de refugiaţi care au intrat deja în spaţiul Uniunii Europene. Alţii sînt la porţile UE. Şi mai sînt sute de mii pe drum. Dar acest fenomen se întîmplă de multă vreme. Acum, lumea e impresionată de numărul mare de imigranţi veniţi în acelaşi timp. Mai bine s-ar gîndi la ce va urma.
 
Urmăresc în ultima vreme cum e comentată “criza refugiaţilor” şi mă străduiesc – nu întotdeauna cu succes – să înţeleg ce va urma. Observ cum foarte multă lume – firesc – e emoţionată de dimensiunea tragică a acestei fugi de război, de mizerie şi de nesiguranţă. De partea cealaltă, observ – şi asta mi se pare problema – că liderii politici din Uniunea Europeană nu prea ştiu pe unde să scoată cămaşa, luînd decizii şi făcînd declaraţii contradictorii. Sigur, toată lumea pare de acord cu principiile nobile şi umaniste europene, dar cînd e vorba să le aplice în viaţa concretă, nu prea iese mare lucru. Şi nu e vorba despre Viktor Orban şi de gardul lui, ci de liderii importanţi în UE. Inclusiv doamna Merkel, care mai întîi se arată generoasă şi primitoare, apoi decide controale la graniţă.
 
Oricîte interpretări în cheie politică s-ar putea face, mi se pare că problema refugiaţilor arată că instituţiile europene şi ţările europene sînt, în primul rînd, depăşite administrativ. Desigur, e complicat să organizezi, în cîteva zile, primirea a zeci de mii de oameni cărora trebuie să le asiguri un minimum de trai şi de siguranţă. Dar nu se ştia (sau măcar presupunea) de atîta timp că asta se va întîmpla? Că problemele din Siria şi din alte ţări îi vor face pe tot mai mulţi oameni să fugă? Şi unde ar putea să se refugieze, dacă nu în Uniunea Europeană, tocmai pentru că e un teritoriu primitor şi respectuos faţă de oameni şi faţă de drepturile lor?
 
Se puteau şti toate acestea din timp. Chiar dacă UE nu are un serviciu secret propriu, primeşte informări de la serviciile statelor membre. Şi apoi, fluxul de imigranţi tot vine, de multă vreme, spre Europa. Bărci scufundate şi victime au mai fost şi de fiecare dată s-a întîmplat la fel: cîteva zile a vuit presa, emoţia s-a răspîndit intens pe Facebook, după care s-a uitat totul. Mica insulă Lampedusa de lîngă Sicilia este, de multă vreme, poarta de intrare a mii şi mii de imigranţi şi refugiaţi, care depăşesc numărul locuitorilor ei. De ani întregi, oamenii de pe insulă şi autorităţile italiene solicită o soluţie europeană pentru problema imigranţilor, tocmai în numele solidarităţii europene despre care vorbesc acum oficialii germani şi ai altor state. Şi? Şi decizia s-a amînat, chestiunea a fost sucită pe toate părţile şi lăsată aşa. Abia cînd a ajuns cuţitul la os şi-au adus aminte mulţi de solidaritatea europeană. Fără succes. Cîteva ţări din Est nu sînt de acord cu cotele obligatorii, aşa că Germania le ameninţă cu tăierea fondurilor structurale (ceea ce arată un semn de slăbiciune din partea Germaniei). În acest timp, presiunea mediatică asupra liderilor europeni creşte, dezbaterea asupra problemei refugiaţilor şi imigranţilor se înteţeşte (uneori cu argumente aiuritoare), dar soluţiile nu prea se văd. Iar pe drum, pe traseele traficului de persoane, se află încă mulţi disperaţi şi amărîţi. E o chestiune de timp pînă vor ajunge şi ei la porţile UE.
 
Aşa încît, dacă înţeleg eu bine, problema e veche. Uniunea Europeană are lideri slabi şi lipsiţi de viziune, care într-o situaţie complicată precum aceasta se încurcă în proceduri, ritualuri de negociere, sensibilităţi naţionale şi politichie ineficientă. De ani întregi, de pildă, Viktor Orban alunecă pe lîngă principiile şi valorile europene, dar UE n-a reuşit să-l oprească. Acum face garduri. De ani întregi, chestiunea migraţiei şi a refugiaţilor e pe agendă, e considerată arzătoare. Şi? Şi atît.
 
Articol apărut pe Blogurile Adevărul.
Fotografie de Marius Georgescu