Inflația meciurilor de top

26 noiembrie 2019
Inflația meciurilor de top jpeg

Șah. La Calcuta s-au jucat azi ultimele partide. Carlsen a stabilit un nou record, după cele cinci zile de rapid și blitz el adunînd 27 de puncte (din 36 posibile). În clasament, norvegianul a fost urmat de Nakamura (23), Giri și So (cîte 18,5).

Anand a încheiat primul din plutonul indian format și de Vidit și Harikrishna, dar ce folos, au fost penultimele trei locuri. Aceasta înseamnă că peste două săptămîni, la selectul turneu final de la Londra, campionul local nu s-a calificat. Va merge în locul lui, în schimb, francezul Vachier-Lagrave, care l-a depășit ca număr total de puncte adunate în cursul anului, în cadrul seriei Grand Chess Tour. Cei patru jucători de la Londra vor fi așadar Carlsen, Ding (China), Aronian (Armenia) și Vachier-Lagrave.

Un cronicar șahist nota recent „viteza” cu care se desfășoară azi turneele de șah. Și nu se referea la faptul că se joacă mult rapid și blitz, ci la frecvența cu care șahiștii mari se întîlnesc. Dacă nu aveau cumva un meci între ei, marii campioni din perioada clasică - un Capablanca, Lasker sau Alehin, de exemplu - jucau între ei două, trei, maximum patru partide pe an, în funcție de numărul de turnee majore la care puteau participa. Azi, nu se termină bine un turneu mare, că jucătorii sînt deja în avion către turneul următor. Și joacă, se înțelege, tot între ei, pentru că intrarea în Olimpul șahist e dificilă și sînt rare numele noi care pătrund aici. La vîrful șahului e inflație de partide. Și, nu știu de ce, mă tem că sîntem abia la început, că s-ar putea să urmeze și o epocă a turneelor „grele” organizate online. Să vezi atunci ritm, cînd oamenii nu trebuie nici să se mai suie în avion pentru a juca într-un campionat mondial la șah.

Sumo. Aici e mai dificil cu partidele online. În schimb, tot e inflație, numai că una veche de aproximativ 100 de ani, de cînd durează sistemul celor șase Cupe anuale ale Împăratului. În sumo, an de an, la fiecare două luni începe un turneu major care durează 15 zile. La el participă în general rikishi din turneul precedent, cu cîteva excepții furnizate de sistemul de retrogradări și promovări din turneele inferioare. Carlsen al sumo-ului contemporan este Hakuho, luptător de origine mongolă, devenit recent japonez. Yokozuna Hakuho a cîștigat cu 14-1 turneul Kyushu Grand Sumo din Fukuoka Kokusai Centre. Între el și următorii clasați, Asanoyama și Shodai, au fost trei victorii distanță - cam tot atîta cît a fost între Carlsen și Nakamura la Calcuta.

diagram183 png png

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 183 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei 182 de data trecută: 1… Dxf4+ 2. Rc1 De4+ 3. Ra1 Txd7 cu cîștig.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Șahul e foarte popular în India. Nu e nevoie să explic de ce, probabil e suficientă această imagine din timpul turneului de la Calcuta, noiembrie 2019. Sursa: grandchesstour.org

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

emag depozit
Taxă nouă la eMAG. Schimbarea care îi vizează pe toți clienții, indiferent dacă au sau nu abonament Genius
Marketplace-ul eMag a trimis clienților o notificare prin care îi înştiinţează că de vineri, 17 aprilie 2026, va aplica automat o nouă taxă pentru fiecare comandă plasată pe site-ul lor. Taxa va fi stabilită în funcție de valoarea comenzii și „nu afectează structura existentă de comisioane”.
Meteo - vant - ploaie - umbrela FOTO Shutterstock
Vremea se schimbă radical vineri și sâmbătă. Meteorologii anunță ploi torențiale, grindină și rafale de vânt în mai multe județe
ANM a emis informare meteorologică și două coduri galbene valabile vineri și sâmbătă. Ploi torențiale, grindină și rafale de 80 km/h vizează mai multe județe.
 FOTO X / TheLvivJournal @LvivJournal
Mașinăria de propagandă pro-război a Kremlinului: cum sunt instruiți tineri influenceri în tabere din Rusia
Rusia încearcă să producă mai mulți influenceri pro-război prin tabere de creare de conținut, unde adolescenții sunt instruiți să răspândească narațiunea dură a Kremlinului, anti-occidentală, către următoarea generație.
image png
Banner Irina Fodor
Irina Fodor, dezvăluiri din cealaltă parte a lumii: „Am doar două setări: șoc și wow”
Irina Fodor se află în China, acolo unde au loc filmările pentru noul sezon „Asia Express”, și le-a oferit urmăritorilor o privire inedită asupra locului în care este cazată, chiar din camera de hotel.
spitalul clinic pantelimon   foto colegiul medicilor din bucuresti jpg
Caz șocant la Spitalul Sfântul Pantelimon din București. Pacienții au rămas fără oxigen după ce un bărbat a furat o țeavă şi un robinet
Un incident șocant a avut loc la Spitalul Sfântul Pantelimon din București. Rețeaua de oxigen a cedat și mai mulți pacienți aflați în stare gravă au rămas fără alimentare. Iar potrivit autorităților, totul s-a datorat unui sabotaj.
ChatGPT Image 17 apr  2026, 08 52 14 png
Uraniu și neîncredere: de ce negocierile SUA–Iran se împotmolesc tocmai acolo unde contează cel mai mult?
Negocierile SUA–Iran intră într-un punct critic: uraniul decide totul. În paralel, Europa se divide între Emmanuel Macron și Friedrich Merz.
Avioane de bombardament în picaj Junkers Ju-87B-2 Stuka, în zbor deasupra Franţei (© Getty Images)
Declanșarea Blitzkrieg-ului în Vestul Europei
În timpul după-amiezii și serii de 9 mai 1940, OKH a transmis structurilor subordonate semnalul codificat „Danzig” - care însemna că A-Tag (de la Angriffs-Tag, data de declanșare a atacului) va în dimineața zilei următoare.
shutterstock 2687765367 jpg
Călcâiele devin mai fine cu acest ingredient
Călcâiele crăpate și pielea dură și uscată de pe picioare îți pot strica instant aspectul îngrijit, indiferent cât de impecabilă este ținuta ta de vară.