După ultima rundă a campionatului american de șah, încheiat acum o săptămînă, organizatorii s-au gîndit să facă și spectacol. Au pus la bătaie 50.000 de dolari ca premii și primii trei clasasați vor putea juca un turneu de blitz cu un invitat de onoare, nimeni altul decît cel de-al 13-lea campion mondial la șah, rusul Garry Kasparov.

Și chiar a ieșit un spectacol. La cei 53 de ani ai săi, din care 11 în afara competițiilor oficiale - Kasparov retrăgîndu-se din activitatea competițională în plină glorie, în 2005 - fostul campion a făcut față onorabil unui grup compact de lupi tineri din topul șahiștilor contemporani. După 18 partide, transmise pe internet și foarte gustate de amatorii din toată lumea, clasamentul final a fost următorul:

1.      Hikaru Nakamura, unul dintre cei mai buni șahiști la blitz la ora actuală, 11 puncte. În partidele directe, a pierdut în fața lui Kasparov.

2.      Wesley So, jucător american proaspăt naturalizat în Statele Unite, 10 puncte.

3.      Garry Kasparov, 9,5 puncte.

4.      Fabiano Caruana, cel care abia a devenit campionul clasic american, 5,5 puncte.

Au contat foarte mult nervii jucătorilor: cine și i-a controlat mai bine a avut un atu suplimentar. Kasparov a construit atacuri foarte interesante, dar cîteva gafe de joc l-au costat puncte importante. E și explicabil. Dintre toți, doar Hikaru Nakamura depășește cu puțin jumătate din vîrsta lui Kasparov.

Dar Kasparov nu e la prima ispravă de acest gen. Acum un an, tot într-un meci de blitz, l-a demolat pe campionul englez Nigel Short (8,5-1,5). A mai jucat partide clasice sau de blitz și cu alții, printre care și marele său rival Anatoly Karpov. Dar toate întîlnirile au fost neoficiale și nu au contat în clasamentele FIDE.

Marele meci pe care însă îl joacă Kasparov de cîțiva ani încoace este cu regimul Putin din Rusia. Kasparov este unul dintre cei mai atenți și coerenți critici ai Kremlinului, prin conferințe, articole în presa occidentală de mare tiraj și postări la zi în social media. Calitatea diasporei ruse are clar de cîștigat prin intervențiile fostului campion la șah. Chiar dacă de patru ani nu a mai călcat în țară - a fost arestat de poliția moscovită în două rînduri, în 2007 și 2012, experiențe pe care le-a calificat drept traumatizante - Kasparov poate fi considerat unul dintre cei mai influenți activiști pentru democratizarea societății rusești.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 4 va fi publicată săptămîna viitoare, în cadrul rubricii online “În alb și negru”.

Soluția diagramei 3 de săptămîna trecută: 1… Nc5! 2. Cxc5 Dxd4+ și cîștigă.

Foto 1: Garry Kasparov la turneul de blitz de la Saint Louis din aprilie 2016. Credit: Lennart Ootes, St. Louis Chess Club.

Foto 2: Diagrama 4.