E fascinant să vezi cum se adună lupii alpha către vîrful clasamentului cînd un open de șah se apropie de final. Cu doar cîteva runde în urmă îi vedeai pitiți pe la mesele din mijloc, pentru ca acum să apară unul cîte unul în grupul din frunte, mîrîindu-se reciproc sau alungîndu-l pe cel ce nu e chiar în forma lui cea mai bună. Așa și cu turneul de la Isle of Man, care la această ediție a avut 11 în locul celor nouă runde tradiționale. Prin runda a opta, jucători de peste 2700 de puncte Elo încă mai stăteau în anonimitatea plutonului median. În ultima rundă însă, fiecare masă de la unu la 17, cu o singură excepție, avea cel puțin un jucător cu Elo mai mare de 2700. Dincolo de această linie, mai erau rătăciți spre coadă doar trei grei.

Dintre toți, cei mai tari s-au dovedit un chinez și un american. Fiecare a avut cîte opt puncte (din 11 posibile, logic), urmați de un pluton de șase jucători, cu cîte 7,5 puncte fiecare. Chinezul Wang Hao a luat însă caimacul: s-a calificat în turneul candidaților de la anul, al cărui cîștigător va avea dreptul de a-l provoca pe campionul mondial Magnus Carlsen la un meci pentru titlul suprem. Americanul Fabiano Caruana era deja calificat, în calitatea lui de anul trecut de șalanger. Ținînd cont că un alt chinez, Ding Liren, s-a calificat în turneul candidaților la Cupa Mondială de acum o lună (împreună cu azerul Radjabov), se profilează o dinastie asiatică amenințătoare în șah pentru anii următori. Și cînd te gîndești că raportat la populație, un procent infim de chinezi joacă șah…

Printre cei șase din plutonul de urmărire s-a numărat și Carlsen. Permisiunea de a participa a fost cam ciudată, ținînd cont de miza turneului, și Carlsen însuși s-a mirat că a fost acceptat, dar a dat din umeri și a jucat. Bun, el a fost exclus din calculul pentru calificare – ar fi fost culmea să fie lăsat printre candidații la titlul pe care deja îl deține! –, dar tot a avut o șansă la premiul cel mare, de 70.000 de dolari. Mai mult de atît, open-ul din Isle of Man a fost pentru campionul mondial și prilejul de a depăși recordul lui Tal la număr de partide nepierdute. Carlsen a ajuns acum la 101 partide consecutive de șah clasic pe care le-a cîștigat sau remizat, nepierzînd nici una. Într-adevăr un record impresionant.

Pe scurt și despre jucătorii români. Constantin Lupulescu a făcut cea mai bună figură, a cîștigat două partide, dar  mai important – nu a pierdut nici un duel. Cu 6,5 puncte a încheiat onorabil în cel de-al patrulea pluton, alături de un Anand, Karjakin, So sau Svidler, să zicem printre masculii beta. Bogdan Deac a avut cu o jumătate de punct mai puțin, dar a făcut un salt Elo mai important decît Lupulescu: 16 puncte, spre deosebire de 11 ale colegului său mai experimentat. Mircea Pîrligras a scos 50%, iar David Gravrilescu a terminat cu patru puncte. Irina Bulmagă a luat locul 145 (din 154), cu 3,5 puncte. A fost totuși un turneu greu; de exemplu fostul campion mondial Ruslan Ponomariov a încheiat cu 4,5 puncte.

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 178 va fi publicată săptămîna viitoare. Soluția diagramei de data trecută: 1. Txf8+ Rxf8 2. Dxh6+ Rg8 (la 2… Re8, 3. Dh8+ urmat de 4. Dg7+, iar la 2… Rf7, direct 3. Dg7+ Re8 4. Dg8#) 3. Dxg6+ Rh8 (la 3… Rf8 4. Nh6+) 4. De8+ Rh7 5. Dxd7+ urmat de 6. Dg7#

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Wang Hao la masa de joc. Sursa: Maria Emelianova/ Chess.com