Viaţa de noapte
Aproximativ o treime din oameni suferă, ocazional, de insomnii, în vreme ce pentru o zecime, afecţiunea s-a cronicizat. Citesc aceste statistici în pat, cîndva după miezul nopţii. Femeile sînt, se pare, mai predispuse la insomnii decît bărbaţii.
Mă ridic din pat şi deschid larg ferestrele. Privesc cerul, dar stelele nu prea se mai văd în Bucureşti, oraşul e prea poluat. Mă uit la vecini: aproape toate luminile sînt stinse. Majoritatea oamenilor sînt în vacanţă. Doar pe la ultimele etaje mai sînt două apartamente insomniace. O cameră e albăstruie, semn că cineva încă se uită la televizor. Sau poate că a adormit, pur şi simplu, în faţa lui. Dacă aş avea televizor, acum ar fi momentul să-l aprind şi eu, să mă aşez pe canapea şi să văd ce emisiuni mai sînt. Probabil nu s-a schimbat mare lucru. Mă uit la celălalt apartament: o femeie se dezbracă de halat şi-şi usucă părul cu un prosop, complet goală, apoi trage perdeaua şi stinge lumina. Îmi amintesc cum mama îmi spunea să nu mă mai dezbrac în faţa ferestrei şi n-am ascultat-o niciodată.
Parola computerului meu chiar asta e: „insomnia”. Cel mai des mi se întîmplă vara. Cîteodată, e productivă: vine cu tot felul de idei, pe care le notez în telefon, ca să nu le uit pînă dimineaţă. Studiile afirmă, însă, că insomnia e deseori asociată cu stresul, anxietatea şi depresia. Prieteni vechi, îi cunoaşteţi. Oamenii mărturisesc că remediile naturiste recomandate pe toate site-urile nu prea dau rezultate. Un anticearcăn de calitate e mai eficient în salvarea aparenţelor.
Cel mai des, insomnia mea vine la pachet cu anxietăţi şi nesiguranţe de tot felul, dialoguri care ar fi putut lua altă turnură, analize ale unor gesturi, proiecţii apocaliptice în viitor. Şi chiar dacă reuşesc să adorm, mă trezeşte, invariabil, pe la trei-patru dimineaţa. Asta e ora ei. Nu ai cum s-o învingi. Poţi, cel mult, s-o îmblînzeşti. Sau chiar să te bucuri de ea. Doar vă petreceţi nopţile împreună.
Ca să scap, cobor uneori în parcul de lîngă bloc. Vara e frumos să te plimbi pe străduţe, noaptea. E linişte şi răcoare. Nu se-aud decît greierii şi miroase a cearşafuri proaspăt spălate, întinse la uscat. Ascult Cigarettes After Sex în căşti, urmăresc vocea hipnotică a lui Greg Gonzalez şi luminile palide ale oraşului, umbrele copacilor încă plini de frunze.
Intru la nonstop să-mi iau îngheţată. În magazin mai sînt doar nişte puşti care-şi cumpără bere. E vineri seară, vînzătoarea îi priveşte înţelegătoare şi nu le cere nici un act de identitate. La benzinăria de lîngă parc opreşte o maşină, un cuplu între două vîrste, în drum spre mare, probabil. El pune benzină, iar ea se întoarce cu două pungi de chipsuri.
În parc e încă agitaţie. Mai multe puştoaice în pantaloni scurţi şi strîmţi stau în braţele băieţilor, butonînd telefoanele, făcînd poze cu bliţ şi rîzînd zgomotos. Pe altă bancă stau trei bărbaţi de vîrstă mijlocie, supraponderali, dar care se simt extraordinar de bine în maiourile lor mulate sau tricourile ridicate nonşalant peste burtă. Beau bere, mănîncă seminţe şi discută diverse. Din cînd în cînd, cîte unul ridică vocea, nervos. Ieşind din parc, dau de un bătrîn. Vorbeşte singur. Se apleacă uşor spre stînga, ca pentru a face confidenţe unui prieten, şi enumeră legume de pe o listă de cumpărături şi ce-ar putea găti din ele.
Mă întorc spre casă. În faţa scării, un vecin fără somn insistă să-mi facă horoscopul. Nu ştiu cum să refuz oamenii, aşa că rămîn. Îmi spune că o să am succes în viaţă. Îmi zice că am ascendent în Leu, dar că asta o să se vadă abia după 30 de ani. Îmi urează o seară grandioasă. Ajung acasă năucă, habar nu am ce înseamnă toate astea.
Înapoi în pat, dau telefonul pe modul silenţios şi încerc să dorm. Mă abţin să intru pe Facebook, amintindu-mi cum un prieten mi-a povestit că mama sa îi verifică programul de somn urmărindu-i activitatea. Încerc să citesc o carte, dar n-am răbdare. Caut pe net simptome ale unor boli pe care nu le am. Deocamdată, cel puţin. Mă gîndesc cît timp îmi mai rămîne de petrecut în săli de aşteptare, cabinete medicale şi paturi de spital. Mă adîncesc în lectura diverselor studii, tratamente medicamentoase şi naturiste, care probabil nu-mi vor folosi niciodată. Citesc ştirile pe care n-am apucat să le citesc ziua. Mi se face greaţă şi nu mai citesc nimic. Salvez cîteva articole de prin revistele străine pe care să mă uit altă dată.
Aşteptarea e cea mai grea. Prima geană de lumină apare pe la cinci dimineaţa, atunci încep şi păsările să cînte, mă foiesc şi eu în aşternut, mă învîrt de pe o parte pe alta, doar-doar oi mai prinde puţină linişte. Mă mai uit la ceas. Gata. S-a făcut şase jumătate, aproape şapte. Acum, că începe să se trezească toată lumea, pot adormi, în sfîrşit, şi eu.