Unde este, de fapt, scîndura?
„Locul actorilor e pe scîndură, nu pe stradă” – spune dl Vladimir Găitan, actor întristat să vadă că mulți colegi de-ai săi protestează în locuri publice împotriva actualei puteri. Și locul medicilor e în spitale, al scriitorilor e la masa de scris, al pictorilor e în ateliere, al strungarilor la strungărie și al tîmplărilor în tîmplării, al șoferilor la volan și al profesorilor în școli, al corporatiștilor în sediile corporațiilor, al studenților în facultăți. Și dacă stăm, vorba Elenei Ceaușescu din acea fatidică zi, „toți la locurili noastre”, pe stradă, în afară de poliție, cine ar mai fi? Spre liniștea dlui Găitan, nimeni altcineva.
Dar să n-o luăm chiar așa. Să zicem că dl Găitan a formulat o metaforă despre locul artistului într-o lume vraiște (ce temă frumoasă!). Ar fi putut fi ceva, dacă autorul ei nu și-ar fi precizat gîndul la postul de televiziune Antena 3. Post de televiziune despre care știm bine că e o scîndură – locul unde mulți actori, precum dl Găitan, s-au simțit, ca să-l cităm tot pe el, ”iubiți și apreciați”. E drept, Antena 3 este o scîndură pe care alți actori, tot colegi de-ai dlui Găitan, au simțit-o de-a lungul anilor ca pe o bîtă. Dar asta este, desigur, o convenție teatrală. Un actor bun improvizează și face din scîndură bîtă și din bîtă scîndură, că de-aia are talent ca de scamator.
Și de pe scîndura Antenei 3, ce ne spune dl Găitan? Că e de neînțeles să protestezi împotriva unui guvern care a mărit salariile, iar în trecut n-ai protestat împotriva altui guvern care le-a scăzut. Aici, dl Găitan nu mai vorbește ca artist, ci ca un bugetar. Și nu orice fel de bugetar, ci ca un bugetar cu suflet de slugă. Există, cum știm, bugetari cărora li se pare nu doar de neînțeles, ci direct imoral să protesteze împotriva unui guvern care le mărește leafa. Poate să facă guvernul orice, dacă mărește leafa, nu zici nici „pîs”. Nu muști mîna care te hrănește. Doar că asta este o logică de sclav, nu de european de veac 21. Și cu atît mai puțin de artist. Între modelul propus de dl Găitan (ți-a mărit leafa, taci!) și modelul propus de dl Rebengiuc (nu ești de acord cu mersul lucrurilor în țara ta, ridică-te și spune indiferent de leafă!), sincer, care vi se pare mai bun? Lasă că leafa aia mărită, totuși, nu a produs-o guvernul care o „dă”. Ea vine din taxele noastre, ale tuturor, spectatori de teatru sau nu. Și dacă s-a mărit leafa, este ușor de presupus că, undeva în societate, cineva susține această mărire. Acela nu e guvernul, cu siguranță. Dacă tot vrea dl Găitan să fie obedient stăpînului care mărește leafa, poate ar trebui să vadă mai atent cine este, de fapt, acel stăpîn. Cît despre relația bugetarului cu guvernul, este de spus răspicat că nu include nici o obligație de conștiință. Desigur, dacă bugetarul vrea să-și predea conștiința guvernului, e liber să o facă; guvernul o va primi întotdeauna cu mare bucurie.
Și ce le mai reproșează dl Găitan colegilor săi răzvrătiți? Că nu știu despre ce vorbesc. Că dacă-i scoți la tablă să-i întrebi despre Ordonanța 7, habar n-au. Așadar, după ce că n-au caracter (din moment ce-i huiduie pe ăia care le-au mărit lefurile), mai sînt și proști (nu știu nici ei de ce huiduie). Acuma, după ce dl Găitan a spus și asta, am rămas și eu să mă întreb dacă nu cumva tot ce face Tudorel Toader cu justiția o fi vreun savantlîc accesibil doar spiritelor juridice subtile. O fi atît de greu de înțeles? De ce crede dl Găitan că un actor nu poate pricepe că asistăm la un asediu violent al pesedeilor lui Dragnea asupra justiției? Oare mai există vreun om în această țară – fie el susținător sau detractor al actualului guvern – care să nu înțeleagă de ce a asmuțit Dragnea acest asediu? Dl Găitan susține că actorii nu știu, nu (se) pricep, nu înțeleg. Bine, nu toți. Actorii care, precum domnia-sa, joacă pe scîndura Antenei 3, înțeleg prea bine...
În fine, o ultimă remarcă. Mi se pare dezgustătoare invocarea marilor morți în sprijinul guvernului Dăncilă-Dragnea-Vîlcov. Lasă că e stupid să pretinzi că știi ce-ar fi zis actori legendari precum Ion Finteșteanu, Amza Pellea sau Ștefan Iordache despre Ordonanța lui Tudorel Toader, dar e o dovadă de prost gust să auzi un actor operaționalizînd memoria lor împotriva altor actori. Asta o spun ca spectator. Spun ce se vede din sală. Cine, cum și de ce se întoarce-n mormînt, n-are de unde să știe nici chiar dl Găitan, oricît de bine i-a cunoscut pe defuncți cînd erau vii. E mult mai ușor să știi ce-i cu Ordonanța 7 decît ce se întîmplă în morminte! Să lăsăm, așadar, morții în marele lor somn, dacă mai avem un pic de decență!
Și dacă e adevărat, totuși, că actorii trebuie să fie „pe scîndură”, o să-i spun eu dlui Găitan, cu autoritatea mea de vechi spectator de teatru, că există actori care au darul de a duce „scîndura” oriunde sînt ei. Eu am văzut cîțiva la viața mea. Pentru că „scîndura” este acolo unde au spectatorii nevoie să fie și nu unde o pune guvernul sau primăria. Lumea întreagă e o „scîndură” – zicea un tip care știa cîte ceva despre teatru. Ia priviți-i pe cei din stradă! Priviți-i de-aproape! Nu cumva scîndura e acolo, cu ei? Din sală, așa se vede...
De aici, din acest colț de blog al Dilemei vechi, salut cu mare speranță atitudinea unor artiști precum Victor Rebengiuc (pe care revista noastră se mîndrește că l-a premiat anul trecut), Marius Manole, Oana Pellea sau Tudor Chirilă. Ei sînt acolo unde trebuie să fie.
