Ultimul Pink Floyd

8 iulie 2015
Ultimul Pink Floyd jpeg

Pink Floyd, The Endless River, Parlophone Records, 2014.

Am scris cronica acestui album special pentru blogul Librăriei Cărtureşti, unde ocazional obişnuiesc să mai scriu cîte ceva şi despre muzică. Puteţi citi restul cronicilor mele muzicale, şi nu numai,  aici.

S-au scris multe neghiobii despre albumul ăsta (inclusiv la noi), iar asta din cauză că n-a fost ascultat cum trebuie. Cei care au crezut că e vorba de „ultimul-album-Pink-Floyd”, fie nu ştiu nimic despre Pink Floyd, fie n-au înţeles ce înseamnă cu adevărat sintagma „ultimul album”.

Aşadar, sînt necesare cîteva preliminarii. 

Era anul 1994 cînd trupa Pink Floyd, părăsită „cu cîntec” de Roger Waters la jumătatea anilor `80, scotea în formula de trio - David Gilmour, Nick Mason & Rick Wright - al doilea album din epoca post-Waters şi ultimul din istoria trupei, album intitulat The Division Bell. Era ultimul efort colectiv în cel puţin trei membri al trupei şi se închidea cu piesa „High Hopes”, care era, la propriu şi la figurat, ultimul mare cîntec înregistat vreodată sub titulatura Pink Floyd, un imn de peste opt minute al nostalgiei şi al sfîrşitului, care se încheia cu aceste versuri incantatorii:

Albumul fusese plănuit dublu, a doua parte urmînd să fie doar instrumentală („an ambient companion”), ceva ce trupa mai făcuse pe Ummagumma, şi, astfel, să exprime sonor ideea rîului nesfîrşit al creaţiei. N-a fost să fie din mai multe motive (post-producţia a întîrziat, turneul fusese deja plănuit etc.) şi

a apărut doar în forma clasică ştiută cu cele 11 piese. Ei bine, douăzeci de ani mai tîrziu, şi şase ani după moartea keyboardist-ului Rick Wright, David Gilmour şi Nick Mason, adică fostul compozitor şi actualul arhivar („vault keeper”) al trupei, se decid, în semn de omagiu pentru arta lui Wright, să umble prin nenumăratele casete cu jam session-urile din care s-au născut compoziţiile finale pentru

se decid să (re)orchestreze toate pasajele coerente de acolo (din peste 20 de ore de înregistrări) şi, astfel, să „compună” partea instrumentală odată plănuită, dar niciodată realizată a acelui album, o parte instrumentală la care membrii trupei s-au referit, în toată această perioadă, folosind numele provizoriu de

Rick Wright înregistrase două albume solo în paralel cu cariera în Pink Floyd (pentru care a compus piese-cult precum „Interstellar Overdrive”, „One of These Days”, „Echoes”, „The Great Gig in the Sky”, precum şi celebrele pasaje bîntuitoare de pe tot albumul Wish You Were Here), dar contribuţia din sesiunile de jam pentru

au rămas ultimele sale eforturi creative. Astfel, Gilmour şi Mason, cu aportul vechilor producători ai trupei - Phil Manzanera, Martin Glover şi Andy Jackson - au selectat, organizat, editat, reînregistrat şi mixat, într-un proces interactiv ce a presupus mai multe stagii, o parte din materialul rămas din acele vechi sesiuni cu Wright la clape (plus un pasaj la orgă mai vechi, datînd din 1969, dintr-o repetiţie la Albert Hall). În urma acestui proces revival a rezultat vechea-noua parte secundă a lui

sub forma unui album ambiental-instrumental, structurat simfonic în patru părţi şi intitulat

, adică penultimul vers al ultimei piese de pe acel cu adevărat ultim album al trupei.

(Ca o paranteză, dar una esenţială, muzica Pink Floyd a fost mereu bîntuită de mari absenţe: nebunia lui Syd şi dispariţia lui din viaţa socială se află în centrul albumului

aşa cum tema tatălui lui Waters, mort pe frontul Celui De-al Doilea Război Mondial, apare pe albumele

şi

Astfel, un album omagiu pentru Wright, într-un moment în care dispăruseră şi managerul Steve O`Rourke, şi Storm Thorgerson, graficianul iconicelor coperte – aşadar, un album tribut unei dispariţii nu era cîtuşi de puţin ciudat sau inadecvat discografiei Pink Floyd.)

Rezumînd: 

nu e un album propriu-zis, nu e original, şi oricum nu e ultimul album al unei trupe, Pink Floyd, care nu mai există din 1994 - este „doar” un compozit instrumental docu-evocativ-omagial pentru Rick Wright, conţinînd vechi pasaje neconcretizate în piese (outtakes, leftovers, jam pieces, moods – ziceţi-le cum vreţi) pentru ceea ce a fost şi va rămîne în forma deja înregistrată

, ultimul album oficial al trupei din care Roger Waters nu mai făcea parte deja de un deceniu.

Acestea fiind lămurite, abia acum putem discuta aspectele esenţiale: ce anume este şi, mai ales, cum trebuie ascultat acest album care conţine 18 piese (21 în varianta deluxe); piese de diferite lungimi, din care una singură, ultima, „Louder Than Words”, care se deschide, închizînd astfel un cerc, cu clopotele de pe finala „High Hopes”, are şi vocea lui Gilmour (pe versuri de Polly Samson, cea care a compus şi textele de pe

), ale cărui versuri sînt o retrospectivă şi o evaluare în metaforă a istoriei şi importanţei muzicii trupei:

Tehnic, muzical şi sentimental vorbind,

nu e doar un album postum, este un post-album sub forma unei simfonii compozite în patru părţi, cu o anume schemă narativă: prima parte - îmbarcarea echipajului: partea a doua – decolarea şi călătoria; partea a treia – sosirea pe o planetă acustică; partea finală – întoarcerea în timp, ca în

a lui Kubrick (pentru al cărei soundtrack, apropo, trupa fusese luată în calcul de către regizor). Tot acest efort conceptual este, de fapt, suma sonoră a resturilor rezultate din explozia creaţiei universului Pink Floyd. Fragmente, pasaje, armonii, interludii, nori de sunete care gravitează în jurul unui corp sonor dispărut, „pe care-l auzim şi nu e.” Da, toate par a fi la locul lor: chitara lui Gilmour, clapele lui Wright (inclusiv claviatura Farfisa de pe

), tobele şi gongul (recuperat dintr-un depozit din Camden) ale lui Mason, saxofonul şi celelalte instrumente, toate mărcile sound-ului floydian, dar

este „doar” o supernovă acustică, un asteroid de ecouri, un obiect sonor neidentificat ce străbate spaţiul infinit dintre o sursă deja inexistentă şi o destinaţie încă improbabilă. (Nu e întîmplător faptul că pe „Talkin` Hawkin'” este înregistrată vocea lui Stephen Hawkin, iar piesa imediat următoare se cheamă „Calling”.)

Ambianţa sonoră spaţială a albumului şi structura progresiv/compozită sînt cele de pe „Echoes”, piesa epică de peste 23 de minute de pe albumul

(1971), a cărei stranietate şi al cărei imprevizibil devin aici principii de coagulare. De altfel, vocea întoarsă din moarte a lui Rick, care vorbeşte despre limitele înţelegerii şi comunicării

deschide minunat

ca pe soundtrack-ul unei dispariţii, a disoluţiei în spaţiu a muzicii unei trupe, aşa cum corpurile noastre se dezintegrează în milioane de atomi ce recompun la infinit praful stelar. Opening-ul „Things Left Unsaid” spune, de fapt, totul despre universul sonor inform în care urmează să gravităm pentru aproape o oră.

după cum spunea Gilmour în

din decembrie anului trecut.) 

Şi, totuşi, în ciuda acestui principiu al debrisului atras etern în mişcarea gravitaţiei (o piesă se cheamă „Surfacing”, got it!?), există piese care fac rotaţii complete în jurul vechilor planete: splendida „It`s What We Do” (cea mai completă şi mai ambiţioasă compoziţie de pe album, vezi clipul de mai jos) este satelitul lui „Wish You Were Here” (Wright foloseşte aici pe clape acelaşi sunet de corn francez de altădată, iar chitara lui Gilmour este fix...

), aşa cum aparentul calm al dubletului clape-chitară dezlănţuit în ritmurile tribale de tobe face din „Sum” şi „Skins” inelele lui „One of These Days”, iar „Allons-Y” este un liant pentru „Another Brick in The Wall”. Să asculţi piesele astea şi să nu înţelegi de unde vin şi, mai ales, unde dispar înseamnă să-ţi iroseşti auzul şi să-ţi foloseşti urechile doar pentru a te scărpina în ele!

Succesul acestui album (cel mai pre-comandat album muzical ever din epoca Amazon şi cea mai rapidă vînzare în format vinil din 1997 încoace) este, cel mai probabil, rezultatul unei neînţelegeri amestecate cu nostalgia, dar, dacă ştii ce şi cum anume să-l asculţi,

te ia cu el şi te duce, te duce, te duce...

Pagina de autor a lui Marius Chivu  aici.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.