Treabă de interior

4 octombrie 2020
Toate cadourile care contează jpeg

Ne place să citim despre oameni care au curaj. Despre cei care se trezesc într-o zi și decid că viața lor, așa cum a fost pînă în acel moment, s-a încheiat. Asta se poate întîmpla dacă s-a petrecut ceva tragic, neașteptat. Sau dacă o suferință continuă, la foc mocnit, a umplut vasul și a dat peste. Sau de nevoie. Pentru că nu mai e altă cale.

De cele mai multe ori, punctul ăsta de cotitură vine treptat. Începi să simți o apăsare cu săptămîni înainte, poate luni, dar îți spui că o s-o repari și de data asta. Că ai investit timp și energie și nu ești omul care să piardă. Că a devenit prea tîrziu cam repede și mai poți cerși o amînare, pe ici, pe colo. Cu cît ai stat mai mult, cu atît e mai greu. Dar, totuși, se produce și e de-a dreptul minunat. Euforia de după schimbarea de macaz nu se compară cu nimic și toți cei care au trăit-o pot spune asta. E răsplata, de fapt.

Se întîmplă însă să schimbi locul, omul, serviciul, țara și, după o evoluție sinusoidală cu focuri de artificii în punctele de vîrf, ajungi la o linie dreaptă care nu vestește niciodată ceva prea bun. Ba, mai mult, toate situațiile de care ai fugit ca la o cursă de 100 m te așteaptă răbdătoare să ieși de pe pistă, în locul medaliei. S-au schimbat doar actorii și decorul, constați, piesa este aceeași, pînă la ultima replică. Poate pentru că și tu ești același om, n-ai mai umblat la mecanismele interioare, ai crezut că strîngi un pic șuruburile și va fi suficient.

Se spune că gradul de mulțumire sau de fericire la care poate ajunge o persoană este constant. Nu ne dăm seama de asta pentru că, în momentele în care se petrece ceva tragic sau neașteptat de greu, coborîm mult sub limită, abia ne mai amintim de perioadele în care ne era bine. Apoi, grație timpului care trece și eforturilor noastre, ne întoarcem la normalitate. Pentru început, la una euforică.

Sînt grozave poveștile despre clipele în care frica dispare. Despre curaj. Dar fără să ajungi la un reglaj fin al tuturor rotițelor interioare, pe care îți bazezi atitudinile și deciziile, constați că ai înlocuit doar locul, omul sau serviciul, dar trăiești aceeași viață, cu același scenariu. Și că o poveste despre schimbare nu e neapărat și una despre succes.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

Telefon  Sursa Magnific jpg
O elevă din Italia și-a dat părinții în judecată pentru că îi verificau telefonul. Ce prevede legea în România
Tot mai mulți adolescenți invocă dreptul la viață privată atunci când vine vorba despre controlul exercitat de părinți asupra activității lor online.
burta jpg
De ce se umple abdomenul cu lichid și care pot fi complicațiile
Ascita reprezintă acumularea excesivă de lichid în abdomen, mai exact în cavitatea peritoneală. În cele mai multe cazuri, ascita este cauzată de ciroza hepatică. În afara disconfortului, pot să apară și unele complicaţii, de aceea este nevoie de tratament și monitorizare.
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
Un serial legendar, urmărit de peste un miliard de oameni, revine la TV după 25 de ani. Au apărut deja primele imagini
Unul dintre cele mai populare seriale din istoria televiziunii se pregătește să revină cu o distribuție nouă, personaje cunoscute și misiuni spectaculoase de salvare.
image png
Adolescent de 17 ani, împușcat accidental în cap de prietenul său la o petrecere. Greșeala care a dus la o tragedie
Un adolescent în vârstă de 17 ani a murit după ce a fost împușcat accidental în cap cu o pușcă cu aer comprimat în timpul unei petreceri organizate într-o locuință din Basingstoke, Hampshire.
musk trump fotoX jpg
Elon Musk dă vina pe Donald Trump pentru restricțiile impuse sistemului Starshield folosit de Ucraina. „Orice limitări sunt decise de președinte”
Fondatorul și directorul general al SpaceX, Elon Musk, a declarat miercuri că guvernul SUA și președintele Donald Trump sunt responsabili pentru eventualele restricții aplicate rețelei de comunicații prin satelit Starshield, utilizată de armata ucraineană.
elena merisoreanu foto facebook
Elena Merișoreanu, fericită la 77 de ani. Strănepoții îi aduc cele mai mari bucurii: „Nu am serviciu, nu mai am griji…”
Elena Merișoreanu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară din România. Ajunsă la vârsta de 77 de ani, artista se poate mândri cu numeroase realizări pe plan profesional, dar și cu o familie frumoasă, care îi aduce împliniri și bucurii în fiecare zi.
Loteria romana - loto FOTO Profimedia
Rezultate LOTO 6/49 joi, 15 octombrie 2026. Numerele câștigătoare la 6/49, Joker și Noroc
Loteria Română va organiza joi, 15 octombrie, noi trageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Miza principală a serii este dată de reporturile consistente puse în joc la primele categorii de premiere.
image png
Incendiu pe o navă comercială în Marea Neagră, lângă Sulina. 8 marinari sunt dați dispăruți. Intervenție de urgență
O amplă operațiune de căutare și salvare a fost declanșată joi dimineață în Marea Neagră, după ce un incendiu a izbucnit la bordul unei nave comerciale aflate în apropiere de Sulina.
Siegfried Mureșan
„Acum înțelegem exact de ce a fugit Sorin Grindeanu”. Siegfried Mureșan îi îndeamnă pe liberali să câștige viitoarele alegeri parlamentare
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan îl acuză pe preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, că „a inventat o mulţime de pretexte” pentru a nu vota Guvernul propus de el pentru că ştia că va veni un Executiv „în care poate pune 11 miniştri PSD după chipul şi asemănarea lui”.