Salinger revizitat

1 septembrie 2015
Linia cu margini inegale jpeg

Mă număr printre cele multe milioane de fani ai lui Salinger. I-am citit cărțile de mai multe ori. Dar de fiecare dată e ca și cînd le-aș descoperi prima dată. Nu mi s-a mai întîmplat să am același gen de experienţă cu un alt autor.

De curînd am recitit Dulgheri, înălțați grinda acoperișului. Povestită pe scurt, s-ar putea rezuma așa: nunta ratată a lui Seymour, și un drum cu un taxi, în care fratele mai mic al ginerelui, Buddy, se îngrămădește alături de alți invitați dezamăgiți și revoltați că ceremonia și petrecerea n-au mai avut loc. Călătoria lor are loc într-un New York care fierbe ca o oală sub presiune. Totul de-o simplitate care îți taie răsuflarea. Și, în același timp, te ține cu sufletul la gură.

Habar n-am cum reușește, dar în taxiul din Dulgheri… nu sînt cinci călători (fără șofer), ci o lume întreagă. Cu mecanismele ei spectaculoase de supraviețuire, revoltă, cruzime, empatie și ipocrizie. 

Cu Seymour. O prezentare, care e continuarea firească și, totuși, atît de spectaculoasă a poveștii, în care aflăm că fratele cel mare al familiei Glass (artistul vizionar prin excelență) s-a sinucis “la vîrsta de de 31 de ani, în timp ce se afla în vacanță, împreună cu soția sa, în Florida”, registrul se schimbă cu totul. E cea mai frisonantă privire din interior asupra literaturii, a felului de a te raporta la realitate, la scris, la memorie. Am citit-o cu o emoție incredibilă. Și în ritmul ăsta: cîteva rînduri, apoi pauză de respirație. Și tot așa.

Acum vreo doi ani, cînd am recitit Franny şi Zooey, care e ultima ieșire la rampă a personajelor din disfuncționala și genialoida familie Glass, mi s-a părut că mi se limpezește “desenul din covor”. Acum n-aș mai putea băga mîna în foc.

Pentru reamintire: copiii cei mari din clan s-au retras în plină glorie. Seymour s-a sinucis, Buddy nu vrea să fie găsit la telefon. Frații mai mici, Franny și Zooey, încearcă să se salveze de fantoma omniprezentă a lui Seymour și de ei înșiși. De perfecțiunea pentru care au fost antrenați încă de la o vîrstă fragedă. Dar asta e doar o ramă banală. Salinger o umple cu un discurs briliant. Nu sînt doar cuvinte și torturări adolescentine în căutarea unui Dumnezeu care să te mîntuiască și să-ți anihileze vanitatea și excesivul spirit critic. Pare mai degrabă un zid gros, ridicat cu bună știință, de care cititorul și personajele poveștii să se izbească zdravăn cu capul. Apoi, fiecare scapă apoi cum poate și-și oblojește cucuiele cum știe mai bine.

Și în lumea asta, la un moment dat apare Grăsana, un fel de adevăr ultim pe care Salinger  îl scoate, ca un prestigitator din joben, exact la finalul cărții.

Îl arată, pentru cine are chef să înțeleagă: “M-am înfuriat. Spectatorii din studio erau cu toții niște cretini, prezentatorul era un cretin, sponsorii erau cretini. O să-mi lustruiesc eu pantofii pentru ei la sfîntu-așteaptă – așa i-am spus lui Seymour. I-am mai zis că, din locul în care stăteam noi, oricum nu ni se vedeau pantofii. Dar chiar și așa mi-a spus să mi-i lustruiesc. Mi-a zis să mi-I lustruiesc de dragul Grăsanei. Nu știam despre ce naiba vorbea el, dar avea întipărită pe față expresia aia a lui inconfundabilă, așa că m-am conformat. Nu mi-a spus niciodată cine era Grăsana, dar de atunci mi-am lustruit pantofii de dragul ei ori de cîte ori m-am mai dus la radio în toți anii cît am fost noi doi, tu și cu mine, la emisiune, dacă-ți amintești. (…) În mintea mea s-a conturat imaginea asta extraordinar de clară a Grăsanei. O aveam în fața ochilor șezînd pe verandă cît era ziulica de mare, plesnind muștele cu pliciul, în vreme ce radioul, dat la maximum, îi ura în urechi din zori și pînă-n noapte. Îmi închipuiam că era o zăpușală îngrozitoare, și că femeia suferea, probabil, de cancer, și… nu mai știu. În orice caz, îmi era limpede ca lumina zilei de ce insista atîta Seymour să-mi lustruiesc pantofii cînd mergeam la emisiune. Era de înțeles.” (Franny şi Zooey, Editura Univers, 1999, traducere de Mihaela Dumitrescu). 

După ce am închis cartea, pe cuvînt că decizia lui Salinger de a trăi o jumătate de viață retras, mi s-a părut atît de firească.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.