Primiţi cu termoizolarea?
Multă vreme am crezut că termoizolarea e numele unei manii tipic româneşti. Epicentrul, mi-am zis cu tristeţe, e chiar oraşul meu, Bucureşti. În utimii ani, sute de blocuri noi au fost înfofolite în plăci groase de polistiren. Cică reduce substanţial consumul de energie. Şi emisiile. Cam aşa s-au gîndit şi mulţi edili din Germania. Am aflat, recent, că începînd cu anul viitor, multe oraşe germane vor impune norme stricte. Toate construcţiile noi vor trebui să fie izolate, în exterior, cu polistiren. Iar cei care vor să-şi izoleze locuinţele mai vechi beneficiază de subvenţii. Economisirea e, şi acolo, o manie.
Dar în Germania au început să apară proteste anti-termoizolare. Cei mai înverşunaţi sînt reprezentanţii uniunilor de arhitecţi şi cei ai organizaţiilor ecologiste. Unii dintre ei au ajuns chiar să susţină că toată povestea asta cu termoizolarea e o mare gogoriţă inventată de autorităţi ca să direcţioneze banii spre diverse companii care produc şi montează plăci de polistiren.
Programul de termoizolare susţinut de autorităţile locale cu bani publici e unul dintre elementele politicii de mediu – la Bucureşti, ca de altfel şi la Berlin. Dar cît de eco sînt, de fapt, aceste plăci de polistiren? Şi cît de folositoare?
Dintr-un articol publicat în Frankfurter Allgemeine Zeitung aflu că la preţurile actuale, clientul casnic îşi amortizează cheltuiala în 50 de ani, cel mai devreme. Însă lucrările nu ţin atîta: adezivii şi stratul de zidărie de pe suprafaţa plăcilor se duc, cu timpul. Pe de altă parte, eficienţa izolării e discutabilă. Rezultatele sînt, oricum, departe de estimările producătorilor. În plus, economia, cîto o fi, are şi dezavantaje: o creştere spectaculoasă a incidenţei igrasiei; o scădere a calităţii aerului în interiorul apartamentelor izolate; riscurile în caz de incendiu, căci polistirenul e un material inflamabil.
În fine, dacă scopul termoizolării e protejarea mediului, atunci nu ar trebui să uităm că fabricarea polistirenului presupune substanţe şi procese dăunătoare şi că plăcile nu sînt biodegradabile. Însă riscul cel mai mare e de ordin estetic: de frica încălzirii globale o să trăim cu toţii în nişte igloouri din zăpadă artificială.
