Pînă te dor ochii

19 februarie 2018
De la Costinești la 2 Mai jpeg

Nu mă omor să merg prin magazine și nu rezist într-un mall mai mult de o jumătate de oră. Începe să-mi vîjîie capul și toate hainele mi se par că seamănă între ele. Lumina de neon mă face și mai indecisă decît sînt, de fapt, la cumpărături. Așa că, după ce îmi iau inima în dinți și fac călătoria măreață, mă întorc acasă, de cele mai multe ori, cu traista goală.

Știu femei cărora o după-amiază prin magazine le tratează toate bolile sufletului și ale trupului.

Cînd intru în mall, la ele mă gîndesc și le invoc ca pe niște spirite. Dacă poate fi terapie, pe mine de ce să mă streseze? Încerc să mă organizez, dar ajung, invariabil, să mă învîrt ca o găină beată. Toți par că știu ce caută, unde trebuie să ajungă, numai eu nu găsesc nimic. Pînă să intru undeva, m-au trecut deja două rînduri de ape.

Stau pe scările rulante și mă uit cu invidie la oamenii care par să se simtă ca peștii în apă. Ochii le sclipesc, vitrinele îi magnetizează, mirosurile de mîncare li se par apetisante. Pășesc ca pe nori, se mișcă în reluare, starea de bine li se citește pe fețe. Dacă n-ar fi existat expresia „a-ți omorî timpul”, aici ar fi trebuit inventată.

Dar azi ne putem menaja hachițele, așa că mi-am zis că ar fi mai simplu să-mi cumpăr lucruri on-line. Mi-am întrebat prietenele, care aveau deja o experiență de shopping virtual, care ar fi site-urile utile. Am început să caut. Din fața ecranului de laptop, lumea e cel mai mare magazin. N-are margini. Pagini peste pagini ți se deschid în față. Sute de poze îți flutură prin dreptul ochilor. Blugi nenumărați, zeci de încălțări care de care mai minunate, rochii, genți, toți ce ai visat sau încă n-ai apucat, găsești acolo. Dar cum te oprești să nu mai cauți în acest sac fără fund? Te uiți pînă nu mai știi ce vrei. Ce-ți dorești.

După ce am întors imaginile pe toate părțile, m-am hotărît și am plătit, am început să simt, pe lîngă oboseala ochilor, îndoiala. Dacă n-o să mi se potrivească ce am cumpărat? De ce m-am grăbit, dacă nu am fost sigură? Am primit coletul. Ghetele din mintea mea cu cele din realitate n-aveau nici o legătură. Nici o problemă, am chemat un curier, l-am așteptat. A venit, a luat  produsul, pentru că era dreptul meu să-l returnez în caz că ce comandasem nu mi se potrivea.

După ce închid ușa, îmi fac socoteala. Vreo două zile m-am uitat pe site-uri. Două săptămîni am așteptat coletul. În altă zi am renunțat la el. Deocamdată nu pot decît să mă bucur că am scăpat de o bătaie de cap.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

Tinere bogate - avere - bogatie - FOTO Shutterstock
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
Mașini scumpe, telefoane de ultimă generație, vacanțe exotice și haine de firmă. Mulți români par să creadă că aproape toată lumea din jur o duce mai bine decât ei, scrie un utilizator pe Reddit.
legume flori fructe istock jpg
Leguma perfectă pentru vară. Te ajută să dormi mai bine și îți îmbunătățește starea de spirit
Cercetătorii au descoperit că extractul de castravete poate contribui la îmbunătățirea somnului, reducerea anxietății și creșterea nivelului de energie.
oras fbi jpg
FBI a dezvăluit complexul secret în care își pregătește viitorii agenți cibernetici
Un orășel de carton, dar cu o miză cât se poate de reală. FBI a deschis porțile unui complex secret de peste 2.000 de metri pătrați, o „machetă” la scară naturală a societății moderne, concepută special pentru a-și pregăti agenții în fața amenințărilor din spațiul cibernetic.
rusia-sanctiuni-shutterstock
Statele Unite își intensifică războiul economic. Adversarii săi par însă neclintiți
Iranul, Rusia și Coreea de Nord au devenit tot mai abile în evitarea sancțiunilor americane.
usturoi istock jpg
Ce se întâmplă în organism dacă consumi usturoi în fiecare zi: „În prima săptămână sau două, s-ar putea să nu simți o transformare dramatică”
Usturoiul este un ingredient foarte popular în țara noastră, iar nenumărați români au grijă să-l adauge în mâncare, chiar și atunci când nu apare pe lista de ingrediente. Însă, pe lângă gust, usturoiul are și anumite efecte asupra sănătății.
baraj china tibet profimedia jpg
„Râul Ceresc”. Cum a încercat China să redirecționeze ploile din Tibet pentru a alimenta regiunile aride ale țării
China a lansat unul dintre cele mai ambițioase proiecte de modificare a vremii din lume, în încercarea de a combate deficitul de apă din regiunile sale nordice și vestice.
atemoya adobestock jpg
Un fruct unic cu gust de cremă vanilată riscă să provoace disensiuni între China și Taiwan. Ce au comunicat autoritățile
Tensiunile politice dintre China și Taiwan sunt deja bine cunoscute însă, acum, un fruct neobișnuit s-ar putea transforma în cel mai nou motiv de discordie între cele două state. Este vorba despre un fruct cu gust de cremă vanilată pe care China dorește să-l importe în cantități tot mai mari.
Kenneth Arnold jpg
Momentul bizar care a declanșat era „farfuriilor zburătoare”. Ce a văzut pe cer experimentatul pilot Kenneth Arnold
Acum aproape opt decenii se dădea startul „erei” OZN-urilor. Extratereștrii și „farfuriile zburătoare” au devenit o modă care a fascinat generații întregii. Totul a pornit de la un pilot american și experiența sa inedită, dintr-o zi călduroasă de iunie.
Sebastian Burduja FB jpg
Mesaj tranșant din PNL, după eșecul guvernului Veștea: „Dacă soluţie politică nu există, noi nu ne temem de anticipate”
Liderul PNL București, Sebastian Burduja, a transmis un mesaj ferm după eșecul de la votul de învestire al guvernului Veștea, afirmând că liberalii nu se tem de alegeri anticipate, în cazul în care nu va fi identificată o soluție politică pentru formarea unei majorități.