Nesiguranţă şi neîncredere
Opinie legată de Dosarul nostru „Mai bine volan decît biciclist“
Luni, 11 aprilie, o zi ploioasă, în care „zen-ul“ acumulat peste week-end se năruie imediat ce ies din casă și ajung în stradă. Plouă mărunt, deci toată lumea și-a luat mașina, așa se explică ambuteiajul, claxoanele excesive, o ambulanță cu sirena pornită care trebuie să avanseze printre cutiile de tablă aliniate pe o stradă prea îngustă, în spatele unui semafor. E un început de săptămînă greu, care îți sugerează, încă de la primele ore, că trebuie să intri în ritmul străzii, altfel ești mîncat. Întorcîndu-mă de la serviciu, opresc la semaforul dinaintea unei intersecții largi. Semaforul e setat astfel încît, pe culoarea verde, am la dispoziție șase secunde pentru a mă pune în mișcare, a pătrunde în intersecție, a mă asigura că nu vine vreun șmecher din sens opus și, în sfîrșit, să trec intesecția ajungînd cu bine pe malul opus. Iar eu cunosc intervalul scurt al respectivului ciclu semaforic, însă alții sînt luați prin surprindere de subita culoare roșie și ajung blocați în mijlocul intersecției, fiind aproape linșați de mulțimea de mașini dezlănțuită, proaspăt scăpată de sub restricția culorii roșii.
Și observ, în această intersecție, inși din mașină. Prin traficul intens, oamenii care traversează prin fața mea, un polițist în jachetă verde fosforescent, cu caschetă albă. Nici nu mă dumiresc bine, că aud bătăi în geam. Un om cu părul alb și handsfree în ureche îmi spune: „Bă, uită-te la milițianu’ ăla din intersecție, că dă din mîini ca nebunu’ să treci. Tu p-ăla tre’ să-l respecți primu’, nu semaforul!“ Se schimbă culoarea semaforului pînă să-mi dau seama ce mi se întîmplă și mă pun în mișcare de frică să nu fiu din nou sancționat. Pătrund în intersecție unde, după ce ofer prioritate unei ambulanțe, observ polițistul cum face pași hotărîți spre mașina mea și-l aud spunînd, în timp ce ținea mîna îndreptată către mine: „Bă, tu nu te uiți, mă, la mine, prostu’ dreacu’ ce ești?“
Acum, ce să zic?! Că asta e țara în care trăim? Că ăștia sînt reprezentanții autorităților statului? Că polițistul ar trebui să aibă un standard profesional, un cod de conduită sau un regulament al profesiei pe care ar trebui să-l onoreze? Că polițistul lucrează în cadrul unei instituții care declară că unicul scop ei e acela de a oferi „Siguranță și încredere“ cetățenilor în slujba cărora activează? Mă pufnește rîsul numai la gîndul că toate astea mi-au trecut prin cap. Închei fără o părere anume, dar cu un sentiment de deșertăciune.
Foto: wikimedia commons
