Munoalching

26 iunie 2014
Munoalching jpeg

Zilele astea s-au făcut cinci ani de la moartea lui Michael Jackson. Redau aici începutul textului meu intitulat "Balerin" şi apărut în volumul colectiv Prima dată - ultimul volum al seriei, Editura ART, 2013.

Era o după-amiază ca oricare alta, însă aveam, în sfîrşit, tot ce-mi trebuia. Am rămas cu pantalonii uniformei de şcoală pe mine, dar le-am ridicat manşetele cîţiva centrimetri şi le-am prins cu bolduri cît să mi se vadă şosetele albe; mi-am pus un maiou alb, iar peste el cămaşa neagră a tatei; pe interiorul marginilor uneia dintre pălăriile vechi de fetru ale bunicului am lipit cu scotch nişte fire de lînă neagră smulse din caierul bunicii; iar pe mîna stîngă am tras una din mănuşile albe de aţă pe care le purtase mama la cununia civilă.

Astfel costumat, am mutat o bucată de linoleum din bucătărie pe hol, în faţa oglinzii de perete, şi m-am apucat s-o ud cu buretele de baie. În cele din urmă, am dat drumul la casetofon şi, cum vecinii încă nu veniseră de pe la servicii la ora aia, am ridicat volumul, ca să intru mai bine în ritm:

„She was more like a beauty queen from a movie scene
I said don't mind, but what do you mean I`m the one
who will dance on the floor in the round…”

Pesemne că eram tare prins cu mişcările pe linoleumul umed, căci n-am auzit şuieratul trenului care-i aducea înapoi în oraş pe muncitorii de pe platforma combinatului chimic. Cînd tata a intra în casă şi m-a surprins încercînd să mă opresc din săritură pe vîrfurile degetelor de la picioare cu lîna pe faţă şi mănuşa de cununie în aer, m-a-ntrebat din cadrul uşii:

-    Ce faci, mă, aici?
-    Munoalching, nu vezi!?
-    Ce-i aia?
-    Maicăl Gecsăn.
-    Ţiganu` ăla! Du-te, mă, şi fă-ţi temele!

Episodul disco-linoleum în travesti n-a rămas însă fără urmări. În primul rînd, am învăţat să fac moonwalk şi circle slide înainte să sărut prima fată cu limba. Apoi, împotriva voinţei mele explicite, dar în continuarea firească a orelor de dansuri populare din grădiniţă cînd executam sîrbe şi hore pe scena căminului cultural din satul natal, tata m-a înscris la o şcoală privată de dansuri sportive. Vreme de aproape doi ani, am învăţat, cît de cît, să dansez vals, rumba, cha-cha-cha şi paso doble cu o fată blondă foarte tăcută, al cărei nume nu mi-l amintesc, dar care, cînd zîmbea, semăna cu Olivia Newton-John. Pe vremea aia nu-mi doream să fiu Travolta, voiam să fiu Patrick Swayze. Văzusem Dirty Dancing la video şi aveam intuiţia că nu există un mod mai bun de a cuceri fetele decît dansînd în faţa lor. Îmbrăcat în maiou şi, dacă se poate, în apa unui rîu...

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

Copii în uniformă școlară
Uniforma obligatorie la școală: soluție sau iluzie? De ce nu poate ascunde, de fapt, diferențele dintre elevi
Uniforma școlară ar putea deveni obligatorie pentru elevii din România, după ce proiectul de lege a trecut de Senat. Inițiatorii acestuia susțin că măsura ar reduce diferențele sociale vizibile și bullying-ul, însă cercetările internaționale nu oferă un verdict atât de simplu.
image png
Te îmbolnăvești dacă ieși iarna afară cu părul ud? Răspunsul specialiștilor nu este cel la care te aștepți
„Nu ieși cu părul ud, că răcești!” Este una dintre cele mai cunoscute avertizări pe care le auzim încă din copilărie, mai ales atunci când temperaturile scad.
cafea   foto craig melville pixabay jpg
De unde vine cafeaua băută în Europa. Importurile UE au valorat de peste două ori mai mult decât în urmă cu zece ani
Uniunea Europeană a importat în 2025 aproape aceeași cantitate de cafea ca în urmă cu zece ani, însă valoarea importurilor a crescut de la 8,6 miliarde de euro la 18,7 miliarde de euro.
burnout pexels jpg
Compromisul angajaților români: mai bine un job nesatisfăcător decât deloc
Schimbarea locului de muncă a devenit o decizie pe care tot mai mulți angajați o amână. Nemulțumirile legate de salariu sau condițiile de muncă rămân, însă riscul de a rămâne fără venit îi face să prefere, cel puțin pentru moment, siguranța actualului loc de muncă.
rugaciune jpg
Rugăciunea care poate aduce bunătatea și pacea în casă. Ce să rostești atunci când apar tensiuni în familie
Atunci când în familie apar neînțelegeri, tensiuni sau perioade dificile, mulți credincioși aleg să se întoarcă spre rugăciune.
Donald Trump FOTO AFP
Trump promite miliarde de dolari în plăți directe cu câteva săptămâni înainte de alegerile intermediare, în special în statele unde se anunță lupte strânse
Președintele american Donald Trump a anunțat mai multe plăți directe pentru milioane de americani, cu câteva săptămâni înainte de alegerile intermediare din 3 noiembrie, care vor decide dacă republicanii își păstrează controlul asupra Congresului.
lucratori ferma legume   foto alina mitran jpg
Cât de ușor se mai accesează banii destinați fermelor. Fonduri disponibile și la o lună de la deschiderea liniei de finanțare
Printre ultimele fonduri disponibile pentru dezvoltarea fermelor se distribuie în această perioadă fermierilor care sunt pregătiți să acceseze banii și cu o contribuție proprie. Contrar așteptărilor, doritorii nu dau năvală.
Sardinia, foto Shutterstock jpg
Locul din lume unde femeile au șanse neobișnuit de mari să trăiască până la 100 de ani
Un sat din Sardinia ar putea deveni o nouă zonă albastră. Studiul cercetătorilor arată o longevitate deosebită în rândul femeilor din localitate.
primarul tiranei2 jpg
Primarul Tiranei, în arest preventiv de aproape 20 de luni, li se adresează locuitorilor printr-un avatar creat cu inteligență artificială
Primarul capitalei Albaniei, Erion Veliaj, aflat în arest preventiv de aproximativ 20 de luni într-un dosar de corupție și infracțiuni financiare, a găsit o modalitate de a se adresa public locuitorilor din Tirana: un dublu digital creat cu ajutorul inteligenței artificiale, scrie The Telegraph.