Mica mea distopie
Nu cred că e zi în care să nu mă gîndesc cum ar fi ca, într-o dimineață, să deschid ochii și să-mi spun: „Gata, în următoarele 12 ore, sînt pregătită să experimentez starea de nesimțire”.
Da, pur și simplu, să nu-mi pese de nimeni și de nimic. Ca și cînd, asemenea lui Gregor Samsa, mi s-ar întîmpla ceva neașteptat peste noapte și aș suferi o metamorfoză bruscă, dar reversibilă.
În urma ei aș descoperi că nu mă mai interesează deloc ce se întîmplă în jurul meu. Aș fi buricul pămîntului care ar începe și s-ar sfîrși cu mine. M-ar durea-n cot că deciziile mici și cele mari pe care le-aș lua ar putea să-i deranjeze pe cei din jurul meu. Nepăsarea aceasta, cu care unii trăiesc mult și bine, ca într-un no man’s land cît se poate de confortabil, mi-o imaginez ca o permanentă stare de beatitudine. Un fel de plimbare în care pășești doar pe niște nori pufoși.
Dacă aș avea mașină, aș lăsa-o exact unde aș avea chef. Pe trotuar, pe trecerea de pietoni sau oriunde aș avea treabă. Nu mi-aș bate capul cu prostii de felul: mai are loc să treacă cineva pe lîngă? Și de ce să te gîndești la asta, cînd viața e și așa prea scurtă?
N-aș respecta nici o regulă. N-aș ajunge la timp, spunîndu-mi, cît se poate de senină: ce, ceilalți muritori de pe pămînt ar fi avut și altceva mai bun de făcut decît să mă aștepte pe mine?
N-aș face nici un efort să termin lucrurile promise la timp. Și cred că mi-ar fi tare bine.
Stres, la ce bun? Te-am încurcat? E vina ta, aveam oricum și alte lucruri mai bune și mai urgente de făcut decît să mă țin de cuvînt. Trebuia să te fi gîndit din timp și să-ți fi luat mai multe măsuri de precauție.
Mi-aș băga picioarele în general și, dacă cineva s-ar trezi să-mi facă observație, l-aș pune la punct de nu s-ar vedea. Cum să-și permită așa ceva tocmai cu mine?
Nopțile alea în care mă răsucesc de pe-o parte pe alta și în care îmi fac o mie de gînduri le-aș dormi al naibii de bine. Ar fi line și aș visa frumos.
Am greșit față de cineva? I-am produs un deranj? Am exagerat? Am promis ceva și nu s-a întîmplat? Doamne, ce prostie să te întrebi așa ceva, cînd ce trăiești/simți tu e cel mai important eveniment din galaxie.
Foto: Maria Balabaş
