Mama îmi spune că am o viață frumoasă

31 martie 2017
Mica mea distopie jpeg

Săptămîna viitoare apare dosarul meu despre mame. Nu știu ce mi-a venit să aleg tema asta și nici nu-mi imaginam cît de complicat va fi de făcut. Ar putea părea un subiect idilic, dar are în el atîta greutate, încît îmi vine să spun că e una dintre cele mai grele teme pe care le-am făcut vreodată. În primul rînd, pentru că relațiile pe care le avem cu mamele noastre sînt atît de intime și de complicate. Mulți dintre cei cărora le-am scris m-au refuzat. Cei care au acceptat mi se par curajoși. Venim de departe și multe lucruri nu s-au spus pînă la capăt. Au mocnit sau, așa cum se întîmplă uneori în cazul legăturilor de sînge, rămîn doar politicoase și contorsionate.

M-am gîndit mult la mine și la mama în săptămînile astea. Mi-am dat seama că modelul ei de stăpînire de sine perfectă, de nelăsat garda jos indiferent de situație, n-a fost neapărat al meu. Dar l-am reprodus fără să mă gîndesc la asta. Ei i-a lipsit dimensiunea poetică, iar singura slăbiciune pe care mi-am permis-o în viață s-ar putea să fie scrisul. În rest, controlul ei m-a pîndit mereu din spate. Cred că am speriat-o foarte tare prima și ultima dată cînd am izbucnit în plîns la telefon. Eram fiica ei, ce se întîmplase? Atunci m-am simțit slabă și fragilă așa cum n-am mai fost vreodată.

M-a născut cînd avea 19 ani. O adolescentă șatenă, care ține un copil în brațe, așa sîntem în prima noastră fotografie. De nenumărate ori m-am gîndit că viețile alor mei ar fi luat-o, poate, în alte direcții dacă n-aș fi apărut eu. Erau la fel de tineri, iar eu am ales, cumva, pentru ei.

Ușor, ușor, am crescut toți trei: și eu, și mama și tata. Vremurile erau din ce în ce mai grele. În magazine nu se mai găsea nimic, cozile din fața alimentarelor păreau că nu se mișcă niciodată, iar pe ecranele alb-negru ale televizoarelor se sărbătoreau victoriile mărețe ale socialismului de dimineața pînă seara. În afară de un automobil proprietate personală, nu-mi aduc aminte ca ai mei să-și fi dorit ceva lungi perioade de timp. Trăiam fără să ne facem planuri, ca niște pisici care vor doar să fie lăsate în pace. Ne simțeam bine doar cînd ajungeam de pe drumuri acasă și bunica făcuse deja focul și mirosea a lemn ars în toată casa.

În rest, trăiam într-o stare somnambulică, învăluiți într-o ceață groasă, cu care ne obișnuiserăm. Feminitatea însemna un instinct de supraviețuire ascuțit: să faci tot posibilul să-ți hrănești copiii cei mulți, căci directivele partidului fuseseră clare. Pentru binele nației, partidul comunist avea nevoie de familii numeroase. Nu se punea problema contracepției, iar avorturile erau ilegale și se făceau în condiții inumane, încît doar dacă aveai noroc scăpai cu viață.

Mama a trecut și ea, ca mai toate femeile din România, prin experiența sarcinilor nedorite. N-o să uit niciodată acele zile fantomatice în care ea stătea în pat și era o liniște mormîntală în casă. Eram destul de mare ca să intuiesc ce se întîmplă. Și mi-era îngrozitor de frică să n-o pierd. Fuseserăm împreună la o înmormîntare a unei verișoare de-a mamei, care murise la 28 de ani pentru că încercase să scape de cea de-a patra sarcină. O plîngeau cei trei copii mici pe care-i avea și un soț disperat. Periodic aflam la școală că mama cîte unui copil dispărea așa, din senin. Și chiar dacă nu se spunea oficial din ce cauză a murit, toți o știam. Și strîngeam din dinți.

Vremurile s-au schimbat și despre traumele vechi e din ce în ce mai greu să vorbești. Cînd am scris romanul Fata din casa vagon, aveam nevoie de mama să-mi povestească clinic cum se făceau avorturile în perioada comunistă. Am rugat-o să-mi spună cîte ceva despre experiența ei. Întîmplarea a făcut ca ea să fie plecată în Elveția, unde avea grijă de un băiețel. Era prima dată cînd corespondam pe e-mail și mă emoționa foarte tare fiecare rînd pe care îl primeam de la ea. Nu ne scriseserăm niciodată pînă atunci. Mama era dintr-odată departe, călătorea, descoperea, cu întîrziere de cîteva zeci de ani, o lume la care altădată doar visase. Se entuziasma ca o puștoaică de fiecare lucru pe care-l trăia. Răspunsul mamei la rugămintea mea a fost sec. Mi-a scris două rînduri, iar mailul se încheia așa: „Te rog, nu te supăra, dar a fost atît de dureros, încît nu vreau să-mi mai amintesc niciodată.”

Parcă toată tristețea din lume năvălise la mine în casă. M-am uitat îndelung la acele cuvinte din e-mail-ul mamei. Pînă atunci stătusem pe gînduri dacă romanul meu să se încheie cu scena explicită sau doar sugerată a unui avort. Mi-am dat seama că aveam o obligație morală față de mama și că trebuia să-mi amintesc tot ce nu apucasem, din fericire, să trăiesc vreodată. De aceea finalul cărții mele e cît se poate de naturalist.

De cînd mă știu, am avut cu mama un soi de complicitate. Am simțit că victoriile mele sînt și ale ei, chiar dacă nu vorbim despre asta. Nimic nu o face mai fericită decît să știe că reușesc să fac ce-mi place.

Nu sîntem o familie tipică. Nu locuim în același oraș, mama nu are nepoți pe care să-i crească și nu-și mai găsește locul în casa în care a trăit de cînd se știe. Bunica a murit și ea între timp, iar casa lor pare și mai pustie. Nu e învățată să aibă atîta timp la dispoziție doar pentru ea, nu știe cu ce să-l umple. Din cînd în cînd, îmi spune că am o viață frumoasă. Eu știu doar că e foarte diferită de a ei.

La dosarul meu am o anchetă cu întrebarea: „Ce nu i-ai spus mamei tale niciodată?” Eu aș răspunde simplu: „Vestea proastă e că semăn cu tata. Și sînt sentimentală, mamă. Mă moi ca o bucată de unt la soare și mă sperii ca dracu, cînd ar trebui să fiu de piatră.”

Citesc o carte despre un tată, pe care aș fi vrut s-o fi scris eu: Nimeni de Gwenaelle Aubry (Editura Pandora M, 2014, traducere de Svetlana Cârstean). Și nu pot să-mi scot din minte una dintre primele amintiri din această viață. E martie 1977, cutremurul ne prinde pe amîndoi singuri în casă. O fetiță de doi ani și un bărbat care își rupsese coloana la ski, în armată. Stătuse imobilizat două luni. Panica îl face să se ridice, să mă ia în brațe și să iasă cu mine în curte. Nu îmi amintesc frica lui. Dar am simțit atunci că cineva poate să facă pentru mine gesturi eroice în felul cel mai discret și mai natural cu putință. Și asta nu se uită niciodată. 

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.