M-am răzgîndit, dar nu-i nimic

Oamenii se răzgîndesc mereu, chiar şi în privinţa unor lucruri mărunte: chiar dacă îţi place, nu mai cumperi haina aceea pentru că vrei să faci economie, îţi schimbi părerea în privinţa încălzirii globale, după ce ai citit mai multe studii, sau un prieten îţi vorbeşte cu atîta patos, încît te convinge să devii vegetarian. Psihologii spun că e normal să ne răzgîndim. Face parte din procesul de reevaluare periodică a identităţii noastre, chiar şi a credinţelor şi a valorilor pe care le avem. Ne putem schimba opinia în urma unei dezbateri audiate, a unei discuţii argumentate, a unor ştiri urmărite şi aşa mai departe.

Dacă ai un discurs suficient de bun – sau, cu alte cuvinte, spui o poveste suficient de convingătoare, cum e, de pildă, cea a condiţiilor proaste din închisori, dovedind astfel imperativul eliberării unui număr mare de deţinuţi şi, eventual, nevoia stringentă de a nu-i mai supune pe bieţii condamnaţi pentru corupţie unui astfel de tratament – poţi schimba inclusiv convingerile morale ale cuiva? S-ar părea că, la noi, da. Mass-media are această putere asupra unui segment de populaţie. Iar poveştile acestea au, destul de des, legătură cu politicienii. Cei care una zic şi alta gîndesc şi fac, de fapt, argumentînd apoi doar cu o ridicare din umeri.

Nu se întîmplă doar la noi, fireşte. Peste tot în lume sînt politicieni pe care-i auzi declarînd, după o perioadă de cîteva luni sau ani, exact opusul a ce au afirmat iniţial. Barack Obama, de pildă, s-a răzgîndit de numeroase ori de-a lungul parcursului său politic în privinţa susţinerii căsătoriilor gay. Cel mai recent, în 2008, el spunea că, în opinia sa, „căsătoria este între un bărbat şi o femeie. Nu sînt în favoarea căsătoriilor gay.” Patru ani mai tîrziu, în 2012, susţinea, însă, că „cuplurile de acelaşi sex ar trebui să se poată căsători.” Aceasta e o schimbare pozitivă de atitudine, care a evoluat odată cu percepţia şi nevoile societăţii pe care o conducea. În cazul României, însă, mulţi politicieni se răzgîndesc după cum au ei nevoie – de o lege schimbată în justiţie, de nişte fonduri în plus la bugetul de stat – şi după cum bate vîntul electoral.

Mai ţineţi minte povestea cu Răzgîndeanu? În 2005, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că intenţionează să-şi dea demisia, din cauza respingerii unui pachet de legi pentru reforma justiţiei. Preşedintele Traian Băsescu l-a presat atunci, dorind alegeri anticipate. Două săptămîni mai tîrziu, însă, Tăriceanu s-a răzgîndit şi şi-a retras decizia de demisie, susţinînd că inundaţiile catastrofale care loviseră România cereau ca ţara să aibă un guvern.

Între declaraţiile de la începutul mandatului, din 2016, primarul Gabriela Firea afirma că transportul cu RATB ar putea fi gratuit, şi că va face revoluţie în materie de transport în Capitală. A spus, apoi, că va achiziţiona 250 de autobuze second hand, revenind ulterior şi anunţînd apoi că vom avea 500 de maşini noi. Asta se întîmpla toamna trecută. Între timp, autorităţile s-au tot răzgîndit şi licitaţia a tot fost amînată, fiind apoi anulată prima dată, în luna august, din motive de ordin tehnic, şi suspendată a doua oară ca urmare a numeroaselor contestaţii.

După ce au declarat, în primăvară, că nu au pus gînd rău Pilonului II – ba chiar NN Pensii, care a susţinut contrariul, a primit o amendă –, la finalul lunii iunie, ministrul de Finanţe Ionuţ Mişa a anunţat desfiinţarea acestui pilon şi trecerea sa, prin opţiunea contribuabilului, la pilonul I, de stat, sau la al III-lea (care, însă, nu este garantat). La auzul veştii, Liviu Dragnea a declarat că asta e „o prostie”, pentru ca mai apoi, ministrul să revină asupra propriei declaraţii: pilonul II „nu se desfiinţează şi nu se naţionalizează”.

Mai recent, după ce au anunţat tot anul, cu surle şi trîmbiţe, că pensionarii vor lua mai mulţi bani, cei din PSD-ALDE au amînat una dintre marile lor promisiuni din programul de guvernare. Liviu Dragnea a argumentat că acum sînt alte priorităţi şi că, în plus, nu ştia nimeni din Guvern de „grozăvia din interiorul sistemului de pensii”. „Niciodată nu a fost vorba să fie prinsă cu prevedere bugetară în bugetul pe 2018, pentru că ar însemna să fim nerealişti. E nevoie de recalcularea a cîtorva milioane de dosare, de repararea nedreptăţilor”, a plusat preşedintele PSD.

Nu mai devreme de luna august, s-a dovedit că medicii nu vor mai fi scutiţi de impozitul pe venit – scutire care ar fi urmat să intre în vigoare de la 1 septembrie. Nu doar atît, dar guvernanţii s-au răzgîndit, în urmă cu cîteva zile, şi asupra impozitului de 0% aplicat salariilor sub 2000 de lei.

Acestea sînt doar cîteva dintre promisiunile şi răzgîndirile ulterioare ale politicienilor noştri. Pardon, nu s-au răzgîndit, doar au mai analizat şi au amînat – s-ar apăra ei. Între timp, noi le ascultăm, în fiecare zi, declaraţiile, şi îi privim cu naivitate uneori, aşteptîndu-ne ca ei să-şi îndeplinească promisiunile, însă sfîrşim mereu prin a fi captivii celor ce se răzgîndesc. Deciziile lor luate în grabă ne afectează pe toţi. Sigur, unii cetăţeni poate nu sînt suficient de creduli cît să aibă încredere în ei de fiecare dată. Cîţi sînt, însă, aceia care au căzut în plasă şi au fost, apoi, decepţionaţi?