In Hub We Trust!

Pentru scriitori tîrgul de carte este Mecca.

În cei 15 ani de cînd fac meseria asta – recenzînd sau traducînd cărţile altora, coordonînd diverse proiecte editoriale, scriindu-mi propriile cărţi, intervievînd scriitorii pentru reviste, radio sau televiziune, lansînd cărţi şi moderînd dezbateri literare – am calculat că mi-am petrecut la Tîrgul de carte Gaudeamus, spre exemplu,  mai mult de două săptămîni din viaţă. Poate pentru o viaţă de om nu pare mult, dar pentru o viaţă de scriitor cele cîteva ore petrecute, aproape în fiecare zi, an după an, printre standurile cu cărţi pot însemna o carieră.

Cînd am păşit pentru prima dată sub cupola tîrgului de carte, proaspăt masterand fiind, am fost la fel de copleşit ca atunci cînd am ajuns pe primul mare aeroport internaţional cînd am şi auzit pentru prima oară cuvîntul „hub”. Precum un aeroport, şi tîrgul de carte este un nod de multiple legături. Gîndiţi-vă la cantitatea enormă de noi şi mai vechi apariţii expuse la standuri, la numărul uriaş de traduceri, la contactele & contractele care au loc, la toţi scriitorii care se întîlnesc în timpul celor cîteva zile în succesiunea fără pauză a evenimentelor, la ideile vehiculate, la miile de poveşti care se spun pe la standuri sau în cafenelele din jur, la toate cărţile care „decolează” de pe standuri în plasele cititorilor...

Un tîrg de carte este hub-ul pieţei editoriale, o gală populară în cadrul căreia se întîlnesc toate cărţile cu toţi scriitorii, uneori şi fără ca prezenţa să fie obligatorie.

Pentru mine, ca scriitor, tîrgul înseamnă intrarea în viaţa profesională. La tîrgul de carte mi-am făcut, practic, ucenicia literară: aici mi-am întîlnit pentru prima dată maeştrii (i-am ascultat vorbind, le-am cerut autografe, am făcut poze cu ei pe vremea cînd selfie-ul nici nu era măcar un cuvînt), aici au început multe dintre prieteniile mele literare (şi tot la tîrgul de carte s-au şi întreţinut, căci cu mulţi scriitori din ţară mă văd în carne şi oase, din păcate, doar la Gaudeamus). Tot aici s-au născut multe din proiectele la care am participat şi, peste ani, aici am cunoscut eu însumi postura de scriitor care dă autografe şi e rugat să facă selfie-uri cu cititorii (pentru că, între timp, „selfie” a ajuns cuvînt de dicţionar).

Un tîrg de carte este însă şi un hub al generaţiilor. Unii dintre scriitorii, traducătorii şi editorii de legendă întîlniţi aici de-a lungul anilor, şi care erau deunăzi sarea şi piperul evenimentelor, nu mai sînt astăzi printre noi (şi mă gîndesc în special la minunata Antoaneta Ralian, plecată în Paradisul care nu poate fi decît o infinită bibliotecă), însă alţii foarte tineri, debutanţi, au trecut în timp de la statutul de promisiune la cel de talent confirmat. Privit astfel, un astfel de tîrg este însăşi reprezentarea vieţii în curgerea ei continuă care transformă omenii în cărţi într-un ciclu cultural fără sfîrşit. Noi generaţii de creatori primesc, în mod simbolic, ştafeta la fiecare ediţie a tîrgului de carte.

Dar, ca în orice hub cultural, unde legăturile artistice funcţionează precum banda lui Moebius, tîrgul de carte nu este doar despre cărţi. Practic, cartea e doar o convenţie între nenumărate domenii ale artei care se întrepătrund, colaborează şi de influenţează reciproc. În primul rînd, cartea nu este doar vehiculul literaturii, ci şi al teatrului sau al fotografiei; dar totul este, de fapt, o mare pînză (în fond, „net” face parte din aceeaşi familie semantică cu „hub”) ale cărei fire sînt ţesute invizibil şi, prin asta, indestructibil unele de altele.

În această ediţie a Gaudeamus, am moderat o întîlnire cu cîţiva dintre fotografii şi jurnaliştii premiaţi la Gala Superscrieri - gală a cărei strălucire, dar şi forţă, au fost date anul acesta de apariţia volumului Best of Superscrieri. Sînt onorat să fac parte din juriul Superscrierilor de cîţiva ani şi, astfel, am ajuns să-i cunosc pe cei care, an de an, ajung să fie nominalizaţi pentru minunatele lor materiale, fie ca e vorba de fotoreportaje, fie că e vorba de storytelling, de jurnalismul narativ. Munca lor merita să fie onorată între copertele unei cărţi şi să-i confere, astfel, un nou statut şi şansa de a-şi depăşi condiţia de material efemer care trăieşte o zi pe hîrtia de ziar, poate ceva mai mult în online.

Dar legăturile noastre sînt mult mai puternice decît atît.

Cu cineva implicat în Premiile Superscrieri colaborez şi la un proiect de revistă, unde coordonez secţiunea de ficţiuni literare şi unde voi debuta un tînăr scriitor remarcat de mine la cursurile de creative writing (pe care le ţin sub auspiciile unei alte reviste). Ei bine, acest tînăr creator, aveam să aflu, fusese remarcat şi în cadrul Festivalului de teatru Ideo Ideis chiar de către persoana implicată în Premiile Superscrieri şi care, am uitat să spun, cu ceva timp în urmă făcuse parte inclusiv din proiectul Les Films de Cannes à Bucarest.

Totul vine de se leagă, cum se spune! Dar această legătură (repet, precum banda lui Moebius) ni s-a relevat tuturor abia odată cu lansarea antologiei Best of Superscrieri, devenită, iată, un adevărat hot spot. Căci aici se vede importanţa a ceea ce reprezintă #HotSpotCulturalBRD: în felul în care aduce împreună şi înlesneşte colaborarea noilor generaţii de creatori indiferent de zona în care activează, întărind astfel nu doar relaţiile, dar şi aprofundînd explorările artistice.

Cultural vorbind, trăim într-o cu totul altă epocă decît acum zece ani. Scriitori, fotografi, jurnalişti, creatori de teatru, niciunii nu mai creăm individual în triburile noastre izolate. Prin apariţia unor astfel de hub-uri, culturale dispar limitele domeniilor de creaţie, graniţele devin doar simbolice în timp ce rămînem conectaţi şi putem cu toţii explora, singuri sau împreună, acelaşi vast teritoriu numit experienţa umană.

Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.

Fotografii de Adi Bulboacă