Gusturile nu se discută

17 martie 2014
Salutări de la Basel jpeg

În Franţa a apărut recent celebrul şi prestigiosul ghid Michelin al restaurantelor. Să apari menţionat acolo, chiar şi într-o paranteză mică, printre cele 9000 de localuri inventariate, e deja dovada unei mari performanţe. O stea, două sau trei reprezintă recunoaşterea supremă a iscusinţei bucătarului, a priceperii somelierului, a disciplinei chelnerilor şi a ambianţei fără cusur din restaurant. Ca întotdeauna, de mai bine de o sută de ani de cînd există faimosul „ghid roşu”, apariţia cărţii este precedată de tot felul de speculaţii: cui i se va lua şi cui i se va (mai) da o stea?

Şi anul acesta, informaţiile despre restaurantele "înstelate" s-au scurs în presă precum siropul de zmeură pe faţa de masă proaspăt spălată şi apretată. Cu două săptămîni înainte de apariţie, mai toate ziarele publicau „pe surse” tot felul de ştiri despre şefi şi meniurile pe care le-au inventat. Freamătul din presă şi informaţiile publicate n-au mai făcut victime (acum vreo zece ani, un bucătar şi-a pus capăt zilelor după ce-a aflat din presă că în ghidul Michelin ce avea să apară, restaurantul său pierdea o stea din palmares). Dar agitaţia a fost atît de mare încît a ajuns pînă în Marea Britanie, în The Daily Telegraph. Care-a publicat un articol amplu despre ridicolul acestui vacarm mediatic. La urma urmei, cît de mult poate să conteze această clasificare cu stele a restaurantelor, se întreabă autorul articolului. Există vreo ştiinţă anume, vreo metodă patentată şi exactă de evaluare a mîncării? Ce autoritate pot avea „juraţii” anonimi trimişi de compania Michelin prin toate colţurile Franţei (şi ale lumii) să mănînce şi să dea note? Totul nu ar fi de fapt decît o supă reîncălzită. Căci bloguri de călătorie şi de gastronomie sînt destule, pe reţelele sociale oamenii recomandă sau dezaprobă inclusiv restaurantele în care mănîncă, zeci de reviste publică periodic rubrici „restografice”.

Nu mă mir că în Marea Britanie e de neînţeles cultul francezilor pentru restaurantele bune – de unde şi tonul ironic cu care autorul tratează apariţia ghidului. Pe de altă parte, are dreptate: nu, nu e nevoie de nici o comiţie care să dea note bune unui bucătar merituos. Pentru că gusturile nu se discută. Şi pentru că gastronomia bună e, precum literatura bună, irepetabilă.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

raten kauf credit 4516068 jpg
Românii care au avut credite cu ROBOR pot cere despăgubiri de la bănci. Ce documente trebuie să pregătească și cum își pot recupera banii
Românii care au avut credite cu dobândă variabilă calculată în funcție de ROBOR ar putea recupera o parte din banii plătiți în plus, dacă demonstrează că au fost prejudiciați de practicile anticoncurențiale constatate de Consiliul Concurenței.
Drobeta Turnu Severin  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (2) JPG
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Cluj-Napoca și Drobeta-Turnu Severin și-au recuperat simbolic denumirile antice ale așezărilor în anii ’70, în urma unor decizii luate de regimul comunist, dar nu au fost singurele localități din România care au primit nume inspirate din trecutul dacic și roman.
unghii degete  jpg
De ce nu e bine să îți tai unghiile lunea sau seara, potrivit tradițiilor populare. Superstițiile care s-au păstrat din generație în generație
De-a lungul timpului, în cultura populară românească s-au păstrat numeroase credințe legate de tăierea unghiilor. De la zile considerate favorabile pentru această activitate până la ritualuri menite să aducă noroc sau să alunge bolile, sfaturile bătrânești au supraviețuit generațiilor.
Zona Merisor Crivadia, traversata de calea ferata Simeria Petroșani  Foto Daniel Guță (46) JPG
DN 66, șoseaua care leagă Transilvania de Oltenia prin Defileul Jiului. Locurile fascinante de văzut toamna pe ruta transcarpatică
Drumul Național 66 leagă Transilvania de Oltenia pe un traseu de peste 200 de kilometri, între Simeria și Filiași. Șoseaua străbate văi adânci și trecători montane, trecând pe lângă cetăți dacice, turnuri medievale, viaducte și orașe, înainte de a coborî prin Defileul Jiului spre sudul României.
Chris Sarandon
De la gloria anilor ’80 la ruină financiară! Actorul care și-a pierdut averea într-o înșelătorie imobiliară
Chris Sarandon, cunoscut publicului pentru rolurile sale din filme precum Fright Night (1985), unde l-a interpretat pe Jerry Dandrige, și The Princess Bride (1987), în rolul prințului Humperdinck, s-a numărat printre actorii de succes ai anilor '80.
Criza economica criza financiara FOTO Shutterstock
Ce îi așteaptă pe români până în 2029: prețuri mari, salarii tot mai mici și risc de recesiune
Economia României va încheia anul 2026 în contracție, inflația va continua să afecteze puterea de cumpărare, iar creșterea salariilor va rămâne insuficientă pentru a compensa scumpirile.
 Ilham Aliyev
Tensiuni între Ankara și Baku, oportunitate pentru Moscova. Rusia negociază un nou acord militar cu Azerbaidjanul
Rusia și Azerbaidjanul ar fi semnat un nou acord de cooperare militară, care vizează modernizarea centrelor pentru repararea vehiculelor blindate ale armatei azere. În paralel, Moscova încearcă să obțină un contract pentru livrarea sistemelor de apărare antiaeriană Pantsir-S1.
Spital Pkrovskoe pentru soldati raniti  in prima linie a frontului Ucraina razboi 17 mai 2022 FOTO Profimedia
Războiul modern accelerează dezvoltarea unor noi tehnici medicale
Atacurile asupra spitalelor și utilizarea tot mai frecventă a dronelor creează provocări fără precedent pentru tratarea răniților de pe front. Specialiștii caută noi tehnologii și metode de intervenție pentru a proteja atât militarii, cât și civilii din zonele de conflict.
Captură de droguri
Noi reguli europene împotriva drogurilor. Care este vulnerabilitatea României: „Petrecem majoritatea timpului condamnând consumatori”
Comisiile pentru libertăți civile (LIBE) și comerț internațional (INTA) din Parlamentul European urmează să voteze miercuri, 4 noiembrie, raportul privind modificarea regulilor de monitorizare și control al precursorilor chimici utilizați la producția drogurilor.