Furtişaguri de familie
În familia mea toată lumea s-a dedat, la un moment dat, furtişagurilor. Bunicul, bunica, tata, mama şi, pentru a păstra tradiţia, şi eu. Despre unchi şi mătuşi nu am dovezi. Doar ştiinţă.
Bunicul a „împrumutat” toată viaţa din producţia CAP-ului care făcea agricultură pe pămînturile lui naţionalizate în anii `50. Practic, din spatele casei, pămîntul nu-i mai aparţinea, astfel că ajunsese să arunce pînă şi cenuşa din sobă pe pămîntul CAP-ului – cum obişnuia el să glumească amar. După `89, ani buni a avut o pensie batjocoritoare de doar cîţiva lei, pe care a completat-o „furluînd” noaptea (uneori cu complicitatea mea şi a iepei Cezărica) dale şi stîlpi de ciment din curţile CAP-ului, devastate în acea perioadă de sătenii frustraţi atîta vreme de faptul că trebuiseră să-şi muncească, în propria defavoare, propriul pămînt. Odată retrocedate pămînturile, CAP-ul practic nu mai exista. Şi sătenii, printre care şi bunicul meu, au dat o mînă de ajutor să-l facă să- dispară cu tot cu dale, stîlpi şi sîrmă.
O vreme, datorită unui contoar blocat, bunicul s-a simţit îndreptăţit să fure şi curent electric. În timpul recensămîntului animalelor, bunica ascundea cîte un miel în podul casei, pe care apoi bunicul îl putea tăia pe ascuns de Paşte. Aşa că deputatului PNL Grigore Crăciunescu, care a declarat că „cine are pensii mici ori n-a muncit toată viaţa, ori a muncit foarte puţin la CAP”, numai eu ştiu ce-i doresc, căci bunicul nu mai e!
În anii `80, tata mai scotea din incinta combinatului chimic unde lucra cîte o punguţă de fosfat folosit de mama cînd spăla rufe, cu apa încălzită la aragaz, la lumina unui bec conectat la bateria autoturismului adus în apartament pentru a suplini lipsa curentului electric. La rîndul ei, mama aducea acasă resturi de material de la cooperativa de croitorie, petice din care ne cosea, mie şi tatei, tricouri sau pijamale.
În fine, în liceu fiind – recunosc şi mi-e ruşine! – mai "împrumutam" cărţi din librării. Dacă nu-mi plăceau, le duceam înapoi. Aveam o agendă unde ţineam socoteala: ce, de unde şi în valoare de cît furam. La sfîrşitul anului, duceam în librării, în schimbul cărţilor furate, manualele primite la şcoală pe gratis, manuale pe care în timpul anului nu făceam notiţe şi pe care le citeam cu mare grijă să nu le deteriorez.
Profit, aşadar, de
din această săptămînă pentru a mă confesa şi a-mi cere iertare librăreselor care au contribuit - fără să ştie şi fără să aibă un cuvînt de spus, în afara, poate, a cîte unei înjurături cînd se făcea inventarul - la educaţia mea literară.
Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.
