Frica de granițe

24 iunie 2016
După TIFF  jpeg

Pentru cineva din Est, care a trecut prin comunism, e una cît se poate de reală. Am trăit cu ea în case și în suflete. Prima mea experiență de trecut dincolo e din 1986, cînd am plecat într-o tabără în Germania de Est, la Cottbus. Am petrecut două săptămîni alături de alți pionieri din lagărul comunist, pentru schimb de experiență și înfrățire.

Ai mei au făcut atunci împrumut la CAR ca să poată să-mi plătească cheltuielile, iar noi, copiii, ne-am entuziasmat că o să avem parte de o super aventură. Nimeni din familia mea nu mai fusese vreodată în străinătate. Asta atîrna greu. Îmi aduc și acum aminte emoția pregătirilor. Îngrijorarea mamei, care se gîndea la tot felul de artificii. I-a venit ideea să-mi ascundă banii, pe care trebuia să-i schimb o dată ajunsă acolo în mărci, în niște pliculețe de pansamente sterile, pe care mi le-a pus apoi sub sticla de la termos. Clandestinitatea și spaima se învață pas cu pas.

Urma să plecăm cu trenul pînă la Dresda și, de acolo, mai departe cu un autocar. După ce totul fusese pregătit, iar vasele de sticlă rubinii și ștergarele roșii, de artizanat, mi le împachetase cu mare atenție și mi le aranjase în bagaj, am învățat să spun că sînt cadouri și că n-o să le vînd, așa cum era, de fapt, planul. Toate bune și frumoase. Banii îi ascunseserăm bine, lista cu ce trebuia să aduc pentru toată familia, de la sutiene la medicamente, studiată cu atenție, a venit și momentul rămasului bun din gară. 40 de copii, de clasele V-VII, plecau în străinătate. Deși era veselie mare, m-am panicat. Fusesem plecată an de an în tabere, dar povestea cu Germania, însemna o distanță pe care n-o puteam procesa. Atunci mi s-au umplut ochii de lacrimi și mi-am dat seama că, dacă mi se întîmplă ceva, ai mei n-aveau cum să ajungă la mine, pentru că nu puteau trece granițele alea. Nu aveau cum. Noi aveam un pașaport colectiv. Am călătorit mai mult de o zi și o noapte. La fiecare ieșire dintr-o țară în alta, vameși înarmați ne verificau. Am ajuns cu bine. Prima amintire e dintr-un campus cu multă verdeață, Mă dau într-un balansoar. Și amețeala mă calmează. Au trecut mai bine de 30 de ani de atunci, dar senzația a rămas intactă.

Au urmat două săptămîni pline, cu activități și plimbări și cu înviorare la 6 dimineața. M-am îndrăgostit de Thomas, băiatul coordonatoarei nemțoaice. În fiecare seară, la culcare, mă rugam să ajung cu bine acasă. Adormeam greu și visam urît. Verificările de seară, din camerele noastre comune, erau făcute de niște soldați cu lanterne, însoțiți de niște cîini-lupi. Am o fotografie dintr-o barcă, de pe Rin. Par fericită. Mîncam în fiecare zi aceleași bomboane cu gust de banane. Mi-am cumpărat pantofi Salamander și cei mai frumoși blugi. Germania însemna un mare magazin, unde se găseau de toate și eu voiam să le duc cadouri celor de acasă.

În 2007, după aderarea României în UE, am plecat în prima vacanță de om matur. Cu mașina, pe Coasta de Azur, pînă la Barcelona. Păstrasem ceva din neliniștea granițelor. Eram patru oameni într-un Ford cu numere de București, care sărbătoreau cu urale, trecerea dintr-o țară în alta, fără controale. Ni se părea că lumea e la picioarele noastre. Veneam de departe.

De atunci, mama a călătorit mult. Fratele meu s-a stabilit în Elveția. Vărul meu muncește la Londra. Călătoriile au devenit ceva atît de firesc, că uneori mi se pare mai ușor să mă urc în avion decît să plec la ai mei, la Tîrgu-Jiu.

Am citit de curînd că, în 2015, 65,3 milioane de oameni au încercat să părăsească zonele de conflict și să se refugieze în alte părți ale lumii, după statisticile Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați. Ca să vă faceți o idee, e vorba despre o cifră comparabilă cu populația unei țări ca Franța sau ca Marea Britanie. Iar 51% dintre ei sînt copii.

Poate că nimic nu e întîmplător. Și visul de aur al unei Europe fără granițe s-a transformat, în timp, în coșmarul că nu le mai are.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.