Eu în care bulă sînt?

Alexandru CARUNTU
19 septembrie 2018
Eu în care bulă sînt? jpeg

Eram în parc împreună cu părinții unui coleg de clasă de-al fiului meu cel mare. În timp ce ai noștri încercau din răsputeri să își rupă oasele cu bicicletele pe rampele din parc, îi observ pe cei doi șușotind. „Parcă am văzut și eu articolul ăla undeva”, zic, încercînd o apropiere. Se dovedește că a fost share-uit de mama unei colege de clasă, cu „convingeri creștine”, după cum mă informează jumătatea feminină a cuplului. Se mai dovedește că mama respectivă e pro-familie rezultată prin căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Not good, cădem toți trei de acord și zîmbim fericiți în bula noastră.

Mă mai uit la al meu. BMX-ul face un salt frumos prin aer, iar frînele bune îl opresc în ultimul moment dintr-o coliziune cu o trotinetă. Fericit, mă întorc către cei doi și îi anunț că, totuși, am unele rețineri față de adopție, cînd vine vorba de persoane de același sex (ba chiar se poate să fi spus că sunt împotrivă). Știți și voi momentul ăla din film, cînd ea anunță că e însărcinată, el se îneacă cu vodca și muzica se oprește brusc. Ei bine, nu a fost chiar așa, dar am simțit aerul intrînd de undeva de sus și mi-am dat seama că bula e fisurată.

Și m-am întrebat: ce mă fac? În care bulă să fug? Am un prieten virtual care îmi inundă feed-ul cu soți care vor să își schimbe sexul, el să devină ea și ea să devină el, bonus, pe aia mică o tund băiețește – dar nu pot fi în bula lui. „Aici se ajunge dacă mai spălăm amîndoi vasele”, i-am spus soției după ce i-am povestit articolul, și am simțit că mesajul a trecut pe lîngă mine. Tot datorită prietenului meu am aflat că Titus Corlățean mai există, după cum, datorită celor care îi comentează posturile, am aflat că sunt 500 de specii de animale care practică homosexualitatea, deci nu e contra naturii, spre deosebire de religie, care e, pedofilii se pot căsători, SOS mamele singure, Petronela Rotar nu merge la referendum și Sebi (ăsta e prietenul), ar trebui să îți iei pastilele. Și uite-așa, s-a mai dus o bulă.

Al meu mai face un salt, ridic degetul mare în sus, și mă întreb de ce credem că de banii de referendum s-ar fi făcut nu știu cîte spitale. Și chiar dacă s-ar fi făcut, de ce un referendum nu e la fel de important încît să merite banii ăștia? După cum se vede pe Facebook, tema e la fel de vitală pentru ambele tabere, deci de ce nu o înfruntare directă, în cîmp deschis, cu soarele lucind pe săbiile cu Da și Nu, încrucișate deasupra unei întrebări, care, cu actualii guvernanți, ar putea foarte bine să ajungă pe buletinul de vot agramată.

De ce credem că gay-ii nu fac urît la băutură și nu își pocnesc și ei partenerul? Cum rezolvă căsătoria între persoanele de același sex faptul că la fiecare 30 de secunde o femeie este bătută în familia tradițională? Cum s-a calculat timpul ăsta?

Eu știu ce votez luna viitoare. Mă îngrozesc însă o parte din cei care votează ca mine...

Foto: Allen Ran, flickr

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

14092687 mici jpg
Anglia a remizat cu Ghana, Harry Kane a fost neutralizat de africani
Echipa de fotbal a Angliei a încheiat la egalitate, 0-0, meciul cu Ghana, în a doua etapă a Grupei L a Cupei Mondiale. Cele două formații au câte 4 puncte, însă lupta pentru calificare rămâne deschisă.
curier pachet livrare foto shutterstock
700.000 de concedieri dintr-o lovitură: Roboții preiau livrările unui gigant chinez
Fondatorul gigantului chinez de comerț electronic JD.com spune că livrările vor fi realizate în viitor de roboți și că mii de angajați trebuie recalificați pentru a evita pierderea locurilor de muncă.
back view man with mechanical leg sunny day sportsman black shorts white sneakers photographed training sport disability hobby concept jpg
Și-a amputat piciorul pentru o despăgubire de 230.000 de euro și a spus că a fost victima unui jaf. Cum s-a dat de gol în fața polițiștilor
Un bărbat din Brazilia a fost condamnat pentru fraudă, după ce și-a amputat un picior pentru a încasa despăgubiri de 235.000 de euro
JFK speech Ich bin ein berliner 1 jpg
Președintele american care i-a sfidat în față pe ruși și a condamnat explicit comunismul. Ce le-a spus, europenilor în cel mai iconic discurs al secolului XX
Pe 26 iunie 1963, la Berlin a fost rostit unul dintre cele mai inconice și totodată puternice discursuri ale secolului XX. A fost pentru prima dată când un președinte american a sfidat și condamnat fățiș politica sovietică în Europa dar și comunismul ca regim. A fost scânteia care a aprins speranța.
Toto Dumitrescu 1 jpg
Fiul lui Ilie Dumitrescu, internat la Spitalul de Psihiatrie Obregia după ce a făcut prăpăd într-un magazin din București și s-a certat cu partenera sa
Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu a fost internat marți seară la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, după ce a provocat un scandal într-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei și a avut o altercație cu concubina sa pe stradă.
dominic fritz foto facebook (1) png
Ce speră Dominic Fritz să obțină prin contestarea la CEDO a deciziei ÎCCJ privind conflictul de interese în cazul său: „Statul român poate fi somat să revizuiască sancțiunea”
Liderul USR, Dominic Fritz, primar al Timișoarei, critică dur decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care a fost declarat în conflict de interese, sancțiune ce îi interzice să candideze la orice funcție publică până în 2030.
Veaceslav Molotov semnează Pactul de neagresiune cu Germania nazistă, în prezența lui Iosif Stalin (foto: Wikimedia Commons)
24 iunie: ziua în care România a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov
Ziua de 24 iunie marchează o serie de evenimente istorice. Fondarea Legiunii Arhanghelul Mihail, nașterea legendarului fotbalist Ilie Bărbulescu și a actriței Tania Filip, moartea poetului Mihai Beniuc și invalidarea de către România a Pactul Ribbentrop-Molotov sunt doar câteva dintre ele.
salata png
Salata moldovenească cu fasole și năut, preparatul gustos și sănătos gata în doar câteva minute. Rețeta simplă pe care o vei adora
Dacă ne dorim să pregătim o salată gustoasă, plină de nutrienți cruciali pentru buna funcționare a organismului, atunci această rețetă va fi alegerea perfectă. Recomandată de un bucătar renumit din România, salata este și foarte ușor de pregătit.
ambulanta, foto shutterstock jpg
Explozie puternică în Bacău. Un copil de 5 ani și doi adulți, răniți grav după ce o butelie a sărit în aer
Un copil de cinci ani, o femeie de 43 de ani și un bărbat de 51 de ani, toți din comuna Filipeni, județul Bacău, au fost transportați de urgență la spital marți seară, după ce o butelie a explodat în urma unei acumulări de gaze.