Dezbinarea şi înstrăinarea la români

Andrei STRÎMBEANU
23 martie 2016
Dezbinarea şi înstrăinarea la români jpeg

Scrisoarea dlui Andrei Strîmbeanu pune cîteva întrebări prea importante ca să rămînă un simplu act epistolar. Argumentat şi bine scris, textul se adresează, de fapt, tuturor românilor frămîntaţi de perspectiva unionistă, fie că locuiesc la stînga sau la dreapta Prutului. Credem că rîndurile sale sînt un bun început pentru o mai largă dezbatere.

****

Scrisoare de durere adresată domnului Andrei Pleşu

Dezbinarea şi înstrăinarea la români

Stimate domnule Andrei Pleşu, pentru ca vorbele mele să ajungă la dumneavoastră, scriu în speranţa că ele vor fi publicate în Dilema veche, revistă pe care aţi fondat-o. Fiind un lider necontestat al intelighenţiei româneşti şi fiindcă aţi deţinut şefia unor importante ministere, sînteţi la curent că „unioniştii,” de pe ambele maluri ale Prutului, după 1990, în bună parte au comercializat ideea Unirii, compromiţînd-o. Văzînd acum scrisoarea unui basarabean, probabil, veţi surîde filozofic: „A, încă un unionist!” Da, în anul de graţie 2016, cînd lumea civilizată face ultimele pregătiri pentru cucerirea planetei Marte, noi, românii, mai avem un vis neîmplinit, Ţara încă nu e de la Nistru pîn’ la Tisa. Cu toată „genialitatea” cu care ne naştem, noi, românii, venim pe lume doar ca să aplaudăm unirile şi realizările altora. Mereu sîntem publicul din sală. Scena istoriei, o zice şi Cioran, mereu e ocupată de alţii.

Cunoaşteţi, Camil Petrescu scria că ardelenii, după Unirea cu Ţara, se întrebau: „Oare cum va fi sub români?” Adică, românii se întrebau cum le va fi sub români? Noi, românii basarabeni, nici nu ne punem asemenea întrebări: sîntem împotriva Reunirii. De ce? Fiindcă, în primul rînd, sîntem şi noi români. În al doilea rînd, „fiindcă jandarmul român ne bătea”. Cu toate că ţarismul rus ne-a ţinut în întuneric 106 ani, lăsîndu-ne doar ochii, ca să avem cu ce plînge, cum îi raporta ţarului feldmareşalul Kutuzov, cu toate că ruşii sovietici ne-au omorît în războiul cu Germania, cu Japonia, prin foametea organizată (1946-1947), prin deportările în Siberia etc., totuşi, „cu ei era mai bine”. Rusul nu-l bătea pe cel care fura colea o găină. O lua şi o mînca toată, singur.

Adevărat, după Unirea din 1918, Basarabia era privită ca Siberia României. Ţinutul dintre Nistru şi Prut, avînd cel mai gros strat de cernoziom de pe glob (de la savantul rus Dokuceaev citire), n-a devenit ceea ce visau Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Iorga, Enescu, Stere, Ghibu, Mateevici şi alţi unionişti. N-a devenit trup din trupul României Mari. Probabil, de aceea a fost cedat, în 1940, aceloraşi ruşi, fără niciun foc de armă. Finlanda, mult mai mică decît România, s-a bătut cu demnitate, de una singură, cu colosul din răsărit, în 1939. URSS n-a reuşit s-o ocupe, cum dorea Stalin, a ocupat doar o mică parte din ea, războiul dus pe timp de iarnă transformîndu-se într-un dezastru pentru Armata Sovietică. Finlanda cere şi astăzi retrocedarea pămîntului strămoşesc, fiindcă, aşa cum zicea Eminescu, un teritoriu cedat benevol e cedat pentru totdeauna. Rusia, care, de mare ce este, curge ca aluatul din covată de pe harta lumii, nu cedează cîteva stînci japoneze… japonezilor. Anglia, de asemenea, nu cedează cîteva insuliţe, de pe cealaltă parte a globului, rupte din coasta Argentinei…

La noi totul e invers. Ne credem atît de mari, încît nu încăpem unul de altul. A observat-o şi Ilya Ehrenburg; unul din eseurile sale intitulîndu-se: „Marii români din mica Românie”. Elita bucureşteană, am observat, uneori crede că adevărata Românie e Bucureştiul. Restul e diasporă. Pămînturi de prisos. Diplomaţii români, „cei mai buni din lume”, au justificat asta prin pierderea Bucovinei, a Ţinutului Herţa, a Basarabiei, a Insulei Şerpilor etc. Noi cedăm teritorii, apoi, odată cu Iorga, constatăm: „România e unica ţară înconjurată tot de români”.

În Cecenia, pentru asemenea glume se plăteşte cu viaţa. Dumneavoastră ne veţi reproşa că cecenii au o mentalitate tribală. O, dacă am avea şi noi măcar un dram de „mentalitate tribală”, ca să nu-şi permită un Cristian Tudor Popescu să declare la o televiziune că Basarabia, în caz că ne unim, ar atîrna ca o piatră de moară de gîtul României… Ce ne trebuie încă 4 milioane de guri?... (De fapt, sîntem 5,5 milioane de guri.) Căci Unirea, pentru România, e o expansiune (!!!) spre Răsărit, iar pentru basarabeni, o şansă de-a fugi în Occident…

Stimate domnule Andrei Pleşu, dumneavoastră nu vi se pare că noi, românii, avem prea mulţi idioţi cu carte? Nu vi se pare că dezbinarea e singurul nostru ideal naţional? Basarabenii l-au votat masiv pe Klaus Iohannis, punîndu-şi toată nădejdea în el. Era „de-al nostru”, din neamul regelui Ferdinand, întregitorul Ţării. Acum însă, votanţii constată, cu stupoare, că domnul Iohannis e preocupat mai mult de încheierea şi descheierea nasturilor la haină. În loc să declare că, pentru România, Basarabia e rana netămăduită de la piciorul lui Ştefan cel Mare, afirmă: „Republica Moldova (cea creată de Ribbentrop şi Molotov), mai întîi, trebuie să intre în UE, apoi să se gîndească la Unire”. De parcă URSS s-a consultat cu UE în 1940. Reiese că basarabenii, mai întîi, trebuie să-şi procure papion, frac, pantofi de lac, să fie parfumaţi, încheiaţi la toţi nasturii, şi abia după aceea li se va deschide uşa casei părinteşti. Sîntem siguri că părinţii îl aşteaptă acasă pe fiul lor Klaus nu numai pentru că a fost ales preşedinte al României, ci, în primul rînd, fiindcă e fiul lor drag. Oare nu era destul nativa noastră neunire în cuget, observată încă de Herodot, trebuia s-o reactualizeze preşedintele României?

Ne întrebăm şi noi ca nişte provinciali: oare nu din cauza înstrăinării Basarabiei continuă să şchiopăteze România? Ne întrebăm cu mînie: de ce basarabenii trebuie să-şi răscumpere cetăţenia, anulată forţat de ocupantul rus? Înţeleg să plătească pentru cetăţenia română cineva de la Celeabinsk, din Zanzibar, să zicem, nu eu, care, la fel ca strămoşii mei, sînt născut în satul Fîntîna Albă, judeţul Bălţi, unde, de altfel, înainte de bătălia de la Lipnic (1470), a poposit Ştefan cel Mare. Însoţindu-l pe Domnitorul Ştefan, aprodul Purice, cu ostaşii săi, a aruncat o bandă de tătari în prăpastia de pe moşia satului nostru, care, de atunci, se numeşte Valea lui Purice.

Domnule Andrei Pleşu, sînteţi un discipol al lui Constantin Noica, care spunea: Eminescu este mustrarea de conştiinţă a oricărui intelectual. Consultaţi-l încă o dată pe marele poet, poate, împreună, veţi găsi o ieşire din dilema în care ne-am pomenit cu toţii. În Republica Moldova, situaţia e de aşa natură, încît s-ar putea, în curînd, să avem din nou sîrmă ghimpată la Prut. România, mai ales în ultimul timp, ne ajută mult, din punct de vedere economic. În problema Reîntregirii noastre însă, simţim o lipsă acută de susţinere din partea unor personalităţi de prim rang, ca dumneavoastră, al căror cuvînt trebuie să treacă Prutul!

Cu respect,
Andrei STRÎMBEANU

P.S. Stimate domnule Andrei Pleşu, fiind îngrijorat de decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău, care prevede alegerea directă a preşedintelui Republicii Moldova de către popor, iar eu unul îmi cunosc bine poporul din care fac parte, mă grăbesc să vă trimit această scrisoare plină de durere.

20 martie 2016

Foto: wikimedia commons

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Alegeri fără zvîc. Pariem?
Poate că și pandemia a făcut ca alegerile parlamentare din acest an să fie un eveniment mai degrabă șters.
O scrisoare deschisă    Spre cine? jpeg
O scrisoare deschisă... Spre cine?
În compoziţia credinţei de tip ÎPS Teodosie nu intră nici fir de grijă faţă de semenii care nu i se alătură.
Trump vs Biden – va recunoaște cineva? jpeg
Trump vs Biden – va recunoaște cineva?
Una dintre cele mai importante tradiții ale democrației americane este în pericol: recunoașterea înfrîngerii.
„Luați l acasă” jpeg
Oglinzi
Mie îmi rămîne agățat de creier cuvîntul „doamnă”, pe care el îl spune într-un fel apăsat și solemn.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
Cred că s-au săturat și ei...
Ruptura în societatea americană este atît de mare încît cele două triburi nici măcar asupra condamnării violențelor de stradă nu au mai căzut de acord.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
USL, un zombi care încă bîntuie
Lăsați USL în pace! E o amintire urîtă, o greșeală pe care foarte puțini au evitat-o.
„Luați l acasă” jpeg
Seinfeld Forever
Aș recomanda o cură de Seinfeld oricui simte că se ia prea în serios.
„Luați l acasă” jpeg
Să fii în gîndul cuiva
E greu de primit acest dar nesperat ca cineva să ne placă exact pentru ceea ce sîntem: cu eșecurile, fricile, nesiguranțele noastre.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.