Depresia cea de toate zilele
Am auzit despre cartea lui Andrew Solomon la New York, în 2011, cînd am fost la New Literature from Europe, la invitația Corinei Șuteu, directoarea de atunci a ICR New York. Tot Corina mi-a și vorbit într-o după-amiază despre această carte fascinantă și despre autorul ei, el însuși un personaj. A făcut-o cu o pasiune și cu un entuziasm la care greu poate rezista cineva. Mi-am promis atunci că o s-o citesc neapărat. Dar n-am făcut-o imediat. Fără să fi uitat de ea, n-am căutat-o. Am avut senzația clară că va veni un moment în care ne vom intersecta. Și s-a întîmplat de curînd, o dată cu apariția ediției românești: Demonul amiezii. O anatomie a depresiei (Editura Humanitas, traducere de Dana Ligia Ilin. Prefață de Mircea Cărtărescu, 2014).
Dacă ar fi să descriu în două vorbe acest volum, aș spune că e o incredibilă călătorie în bolgiile sufletului și ale minții. Deopotrivă jurnal de suferință, eseu, investigație jurnalistică, studiu de caz, literatură de introspecție – Demonul amiezii cartografiază un teritoriu întunecat al unei boli, unde fiecare emoție funcționează ca o bombă cu ceas. Timpul și spațiul își pierd coordonatele, iar corpul îți devine cel mai mare dușman. Depresia descrisă de Andrew Solomon pare o mlaștină în care oricine poate să cadă în orice moment. Nu există modalități să te ferești, nu există salvări definitive și imediate. Boala nu alege oameni bogați sau săraci, n-are preferințe geografice, nu crede în discriminări de gen, n-are legătură cu cîte școli ai făcut sau cîte cărți ai citit în viață.
Dincolo de mărturia directă, terapeutică aș zice, și de biblografia de specialitate care e topită inteligent în text, ceea ce face cartea aceasta foarte specială e umanitatea ei. Nimic din ce e omenesc nu-i e străin nici autorului, nici subiecților cu care interacționează. Infernul e-n noi, ca de fiecare dată. Demonul amiezii vorbește despre o descindere într-un hău lăuntric, ascuns de ochii lumii. Pentru cititor călătoria e una dură, fascinantă, revelatoare și salvatoare în ultimă instanță. Cine n-a fost acolo trebuie să afle cum e. Cine a ajuns e bine să știe că se poate întoarce. Nu oricum, ci cu ajutor de specialitate și multă înțelegere din partea celor apropiați.
Am înțeles și de ce cartea aceasta a avut un atît de mare succes în America: e autentică și briliantă. Andrew Solomon va veni luna viitoare la București. Eu de abia aștept să-l întîlnesc.
