Cum trăim cu minciuna
E la ordinea zilei să vorbim despre post-adevăr, despre manipulare și despre încercarea, tot mai consistentă, din păcate, de a distorsiona realitatea, pe care o practică vreo cîteva posturi TV și mai multe site-uri. E o stare de fapt sumbră, cu care ne confruntăm zilnic, fără să știm prea bine cum am putea să ieșim din ea. Omul este un sistem care reacționează la stimuli. de aceea cea mai mare parte a informației pe care o primim nu este neutră, aceia care livrează știrile scontează pe o anumită reacție din partea celor ce le primesc.
Din ce moment al istoriei apare manipularea? Mulți o leagă de relativismul postmodern, de noile moduri de a defini adevărul, sau de a nu ne interesa de el. Manipularea ar fi o consecință a filozofiei postmoderne. Eu însă cred că e vorba de un fenomen mai vechi. Filozofii postmoderni rămîn în sfera culturii, păstrează o etică normală, nu cauționează în vreun fel manipularea politică și minciunile din mass media.
Manipularea apare atunci cînd părerea oamenilor contează, pentru că în acel moment ai motive să-i minți, să-i faci să creadă ceea ce vrei tu. Manipularea este legată, prin urmare, de democrație. Primii manipualtori au fost sofiștii din Grecia Antică. Politica devenea o retorică în care învățai cum să-i convingi pe oameni să accepte ceea ce le spui tu, indiferent dacă asta era adevărat sau nu. Existau și atunci măsuri de contracarare, căci niciodată adevărul nu a fost fără apărători. Filozofii de atunci se străduiau să arate fractura logică a argumentației sofiste, sau pur și simplu minciuna pe care o proferau în public. Dar, ca și acum, nu erau prea eficiente. Minciuna reușea, de multe ori, să treacă drept adevăr. Ca dovadă, Socrate a fost condamnat la moarte și executat într-o democrație.
Niciodată n-a existat manipulare în Evul Mediu sau în statele absolutiste, ci numai în acelea care erau, sau măcar se pretindeau a fi, democratice. Dar aici niciodată nu a lipsit. Dacă poporul contează, atunci e musai să fie mințit, că doar n-o să fie lăsat să aleagă ce vrea, de capul lui. Nu se știe unde am ajunge în felul acesta. Și mă îndoiesc că dacă un lider politic ar apărea public cu adevărata lui față, nu cu imaginea construită pentru public, ar mai fi votat de cineva. Faptul că minciuna e mereu prezentă, că adesea cîștigă partida, anulează cumva democrația? Nu, deloc, dar o face ceva mai complicată decît pare. Democrația este libertatea alegerii de către popor, dar strategii partidelor se străduiesc ca această alegere să nu fie liberă, ci condusă pe făgașul dorit de ei. Nu anulează alegerea pe care o face cel ce votează, dar îi amintește acestuia că trebuie să fie ceva mai atent. Democrația nu se întreține de la sine, fără ca noi, actorii și beneficiarii ei, să căutăm să aflăm cine vrea să ne mintă.
Năravurile sînt vechi, ce aduce nou epoca noastră se poate rezuma sub trei aspecte. Mai întîi, este cantitatea uriașă de informație pe care o avem la dispoziție zilnic, mult peste capacitatea de procesare a unui om care vrea totuși să fie la curent cu ceea ce se întîmplă pe lume. Ești excedat de cît de mult primești, nu o poți procesa, analiza critic, și pînă la urmă nu ai altă soluție decît să accepți de bune canalele preferate. Mergi pe încredere.
Apoi, este viteza fenomenală cu care aflăm tot ce se întîmplă. Să fii conectat la Internet îți oferă, în timp real, acces la toate noutățile care te interesează, ești la curent cu orice eveniment chiar pe măsură ce se produce, plus la multe altele care nu intră în sfera ta de ppreocupări, dar își fac și ele loc cumva pe ecranul smartphone-ului. Dar foarte important mai este un fapt, care nu e mereu sesizat. Informația nu o primim brută, ci în așa fel încît să provoace emoție, și de-abia aici este manipularea. Post-truth înseamnă, de fapt, că emoțiile sînt mai importante decît faptele. Iar cei hotărăsc modul în care primim știrile au grijă, în special, la emoțiile pe care vor să ni le provoace.
Comunicarea în democrație este, în majoritatea cazurilor, viciată de manipulare. Tehnicile moderne, transparentizarea totală, posibilitatea verificării, chestii care păreau să pună capăt oricăror minciuni, în loc să ajute la demistificare, contribuie la o și mai mare manipulare. Totul e la vedere, așa cum pare astăzi, ca să poți să-ți dai seama din prima ce e bun și ce e rău, înseamnă, de fapt, că adevărul și minciuna se amestecă în doze în care nu mai poți discerne unde se termină unul și unde începe celălalt. Majoritatea lucrurilor sînt însă peste nivelul de înțelegere al maselor, se pretează la interpretări date de experți. Ei ne spun ceva, dar noi nu putem să-i verificăm, competența lor fiind peste a noastră. Luăm de bun ce ne spun ei, pînă cînd vine un alt expert, afiliat altui partid, și ne spune exact contrariul. Ca exemplu recent, dezincriminarea abuzului în serviciu, unde numai specialiștii în drept pot să se pronunțe. Ce aflăm însă? „A fost dezincriminat”. „N-a fost dezincriminat”. „Va fi dezincriminat”. „Nu va fi dezincriminat”. Stați, „e dezincriminat chiar acum, pentru cîteva ore!” Experții nu sînt de acord între ei, ce să mai creadă oamenii care nu au o specializare în drept, economie, care totuși vor să priceapă și ei ceva din ce nu se spune zilnic la televizor?
Cum e realitatea românească în acest context? La noi lucrurile sînt, în același timp, foarte simple și foarte complicate. Sînt simple pentru că manipulările gen A3 sau RTV sînt grosolane, evidente, nu te lași păcălit de ele nici dacă vrei cu orice preț să o faci. Parcă ne-ar lua de proști. Situația este însă și foarte complicată, pentru că există milioane de oameni care totuși le cred elucubrațiile, care merg la vot, și care hotărăsc astfel pe mîna cui ajunge țara asta.
Minciuna e peste tot, este ea însă împărțită în mod egal între partide? Ești tentat să spui că da, dar nu ar fi adevărat. Stînga a fost mereu mai aproape de populism, de promisiuni fără acoperire, de tot felul de mașinațiuni. Bine, nici dreapta nu mai e ce a fost odată. Lucrurile sînt amestecate, de aceea efortul de a le discerne trebuie să rămînă constant. Totuși, dacă mergem pe mîna egalității în manipulare, atunci orice acțiune ne va fi blocată. Nu vei putea să spui vreun lucru rău constatat despre vreuna din părți decît dacă vei spune imediat că și cealaltă parte are problemele ei, cel puțin la fel de mari. E ca și cum, într-un meci de fotbal, dacă o echipă înscrie un gol, atunci pe tabela de marcaj va fi trecut cîte un gol pentru fiecare echipă, că și ceilalți au avut și ei miște pase reușite, ba chiar și ocazii. Atunci, dacă toate scorurile vor fi egale, 1-1, 2-2, 3-3 etc nu se mai putea face nici un clasament, toate vor fi pe același loc, cu același nr de puncte și același golaveraj. Cam la fel se vrea și în analizele politice care ne asigură că toți sînt la fel, n-avem cum să-i mai departajăm.
Totuși, situația practică nu e chiar atît de complicată ca cea teoretică. Te poți descurca în excesul informațional pentru că, după ani de prestații ale liderilor politici cam știi la ce să te aștepți de la ei, ca și de la partidele pe care le reprezintă. Iar televiziunile care îi susțin, gen RTV și Antena3 sînt deja binecunoscute că exprimă în special falsuri și manipulări, ba chiar de cea mai joasă speță. Sînt nenumărate cazurile cînd au dat știri false despre oponenții PSD-ului, care s-au dovedit simple falsuri. Să-l numești pe Cioloș copilul din flori al lui Soros sau să spui că cei care protestează în piață primesc 50 de lei de persoană și 30 de lei pentru cîine de la același Soros sînt doar unele din cele mai cunoscute, dar în nici un caz singurele.
În condițiile date, în care nu putem s-o eliminăm, trebuie să ne adaptăm manipulării, să ne străduim să-i reducem efectele, să fim precauți. Informarea cu acuratețe maximă va deveni un deziderat aproape imposbil de îndeplinit. Vor rămîne mereu nuanțe și laturi care scapă nespecialiștilor în știri. Dar dacă ar fi să ne informăm pînă la capăt, să facem inventarul exhaustiv al tuturor surselor, ar însemna ca amînarea luării deciziilor, să acceptăm să trăim în incertitudine informațională, să lucreze cu mult prea multe clarificări și reveniri. Ar fi un efort care ar presupune un mare consum de gîndire, capacitatea de a-ți revizui în orice moment opțiunile, lucruri imposibil de făcut dacă ești interesat de mersul treburilor în cetate, dar acesta nu este singurul tău interes de cunoaștere.
În acest caz, accept că deciziile mele au un anumit grad de incertitudine, ba chiar că pot fi parțial greșite, că opțiunile mele politice sînt făcute în condițiile în care nu cunosc chiar toate datele problemei, că ceea ce accept este o formulă care nu mă mulțumește pe deplin, dar e mai bună decît altele care mă nemulțumesc total, că așteptările mele pot fi oricînd înșelate. Și, cu toate aceste precauții, o opțiune tot trebuie să am, și cumva tot trebuie să mă plasez, căci o alegere, chiar proastă, e mai bună decît nici o alegere.
Foto: Andrei Ivan
