Cum să fii dilematic în lumea Ultimilor martori (I)

Ionuţ NICOLAE
24 august 2016
Cum să fii dilematic în lumea Ultimilor martori (I) jpeg

Lili stă în cădiță,
Strigă tare din băiță:
„Ah, cît mi-e de ciudă
Că e apă udă!” 

Ești dilematic, deci scrii!

Sunt în avionul care mă duce spre Utrecht, mă gîndesc la faptul că Simona Halep a pierdut azi-noapte (20 august 2016 – n.a.) semifinala turneului de tenis de la Cincinnati, tot azi-noapte, în timpul partidei Steaua București - Dinamo București, partidă la care am fost invitat, aud că mîine Olimpiada de la Rio va coborî cortina. Gîndurile acestea m-au provocat și, cum treceam cu privirea prin avion și prin cîteva pagini din Cronica din Travnik a lui Ivo Andrić, m-am gîndit să-mi deschid laptopul, să notez repede acțiunile de peste drum și să mă pun pe scris un text pe care-l tot urmăream de ceva vreme.

Așa cum bine ați intuit, mergem împreună în călătoria celor aproximativ două ore și jumătate de zbor, călătorie în care am cunoscut unul dintre cele mai bune echipaje de bord, am mai observat o familie musulmană zîmbăreață, o familie asiatică, un grup de tineri din Olanda, cîțiva români veseli - printre care o doamnă care se află la sfîrșitul unei cărți pe care nu o pot identifica (se află la trei scaune distanță de mine, pe diagonală) -, pe fata din dreapta mea, care citește Împăratul muștelor, pe iubitul ei (după mișcările tandre dintre cei doi), pare-mi-se, care avea Un veac de singurătate; s-ar putea să mă înșel, nu știu, poate este vorba despre Povestea tîrfelor mele triste; nu-mi este clar, dar sigur am citit numele G.G.M., pe cotor. Urmărind ultima activitate, mi-am adus aminte de activitatea de dilematic de pînă acum și de ultimele povești de dragoste pe care le-am cunoscut prin Pădurea norvegiană și Iubiri caraghioase și, făcînd o retrospectivă rapidă, am realizat că 2016 este anul compilațiilor și asta se datorează și faptului că în ultima lună au trecut pragul casei mele cîteva volume care m-au făcut să ajung la o astfel de concluzie. Mă gîndesc aici la Cele mai frumoase 111 poezii de dragoste din literatura româmă, volumul celor doi dilematici Radu Vancu și Marius Chivu, apoi, așa cum era de așteptat, am dat buzna, invitat de Dilemă peste Ana-Maria Sandu, prin Cu ochii-n 3,14, am continuat cu Iubirile caraghioase ale lui Kundera și am terminat cu Ultimii martori ai Svetlanei Aleksievici, volum publicat chiar în anul nașterii mele: 1985.

Decizia de a termina seria de compilații de vacanță cu Svetlana se datorează faptului că mă așteptam să fie o carte cu un mesaj puternic, iar gîndul a fost susținut de o prietenă care a parcurs opera, după ce i-am spus care sînt operele lunii august. Și-n aceste momente îmi vine-n minte un obicei de concediu (nu academic) pe care-l tot practic de cîțiva ani încoace: merg în librăria mea preferată din Centrul vechi al Capitalei (despre care am aflat mai multe de la Arthur Suciu, prin volumul său de picanterii În Gaură), mă duc țintit spre o carte din lista lecturilor de vacanță, trec și notez alte volume, mă duc la primul etaj și mă așez în locul special creat pentru noi, cititorii-vizitatori. Făcînd acest lucru și cu Ultimii martori, am citit mesajul Svetlanei de pe spatele cărții, un mesaj care îți dă sentiment care te face ahtiat de poveste și simți că va fi un lac de clarobscururi.

Așadar, pe modelul numărului 111, am extras din primele 111 pagini cîteva mesaje sfîșietoare ale copiilor care au trăit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar vă recomand să parcurgeți toată cartea. Singura remarcă pe care o voi face este că lacrimile sînt împărțite astfel: martor, scriitor, traducător și cititor.

● Natașa Golik, 5 ani (în prezent e corector)

Am învățat să mă rog... Îmi aduc aminte că în război am învățat să mă rog. (p. 14)

● Katia Koroliova, 13 ani (în prezent e inginer hidrotehnist)

Am să vă povestesc despre miros. Cum miroase războiul. (...) Era iunie, iar lunile mai și iunie din ’41 au fost reci. Dacă la noi liliacul înflorește cam prin mai, în anul acela a înflorit la jumătatea lui iunie. Și pentru mine, începutul războiului a rămas asociat cu mirosul de liliac. Cu mirosul de mălin... Pentru mine, copacii ăștia miros mereu a război. (...) Și liliacul înflorise așa de tare în anul acela... Și mălinul înflorise așa de tare. (pp. 16-19)

● Zina Kosiak, 8 ani (în prezent e coafeză)

Nu numai copiii de la orfelinat nu aveau ce mînca, mureau și oamenii din jurul nostru, pentru că dăduseră totul pentru front. La noi erau două sute cinci zeci de copii. O dată ne-au chemat la masa de prînz și nu era nimic de mîncare. Stau în sala de mese educatoarele și directorul și se uită la noi cu ochii plini de lacrimi. Și aveam noi un cal, Malika... (...) A doua zi l-au omorît pe acest Malika, și ni s-au dat apă și cîte o bucățică din el... Dar multă vreme ne-au ascuns acest lucru. (...) În clasa a treia am fugit din casa de copii. M-am dus s-o caut pe mama. M-a găsit în pădure flămîndă și epuizată, moș Bolșakov.  (...) Războiul s-a terminat... Aștept eu o zi, două, nu vine nimeni după mine. (...) M-am urcat într-un tren, m-am băgat sub o banchetă și m-am dus (...) Unde? Nu știam. (...) Ai mei au dispărut undeva, în timpul unui bombardament... Mi-au povestit mai apoi vecinii: plecaseră amîndoi să mă caute. Am cincizeci și unu de ani, am deja copiii mei. Dar oricum o vreau pe mama. (pp. 21-23)

● Mișa Maiorov, 5 ani (în prezent e doctor în științe agricole)

În timpul războiului îmi plăceau visele despre viața trăită pe timp de pace, despre cum o duseserăm înainte de război. (p. 30)

● Lida Pogorjelskaia, 8 ani (în prezent e doctor în biologie)

Mai țin minte că, pe drum, cînd mergeam să ne refugiem, am nimerit sub bombardament și am fugit să ne ascundem nu la mama, ci la soldați. După ce s-a terminat bombardamentul, mama ne-a certat că fugiserăm de la ea. Degeaba: cum au început din nou bombele, am fugit tot la soldați. (p. 47)

● Volodea Cistokletov, 10 ani (în prezent e muzician)

După un bombardament, îmi aduc aminte de un morman de cărți în mijlocul cărămizilor sparte; am ales una, se numea Viața animalelor. Mare, cu niște ilustrații frumoase. N-am dormit toată noaptea, nu mă puteam opri din citit... Țin minte că nu luam cărți de război, nu voiam deloc să citesc despre război. Doar despre animale și păsări. (p. 50)

Sunt întrerupt de copilotul care ne anunță faptul că trebuie să închidem aparatele tehnologice, să verificăm centura de siguranță, faptul că în Amsterdam – de aici voi lua trenul spre Utrecht - sunt 15 grade Celsius, să ne dăm ceasurile înapoi cu o oră și ne-a mulțumit pentru că am ales compania aeriană. Într-adevăr, prietenul fetei citea Povestea tîrfelor mele triste. După ce trec de toate sectoarele de securitate din aeroport, mă opresc în Amsterdam pentru cîteva ore să termin jurnalul.

● Lionea Hosenevici, 5 ani (în prezent e constructor)

Mi-au rămas în minte culori... Aveam cinci ani, dar țin minte foarte bine... Casa bunicului meu, galbenă, din lemn; dincolo de gardul de scînduri, pe iarbă, sînt niște bușteni. Nisipul alb în care ne jucam era parcă decolorat. Alb de tot. (…) Deodată, mama nu mai e. Dispare, rămîn bunica și bunicul. Am un prieten cu doi ani mai mare, Jenea Savocikin. El are șapte ani, eu, cinci. Învăț să citesc pe o carte de povești de frații Grimm. Mă învață bunica, ea are metoda ei; cînd se supără mai încasez și cîte un bobîrnac în frunte: „Of, băiete!” Și Jenea mă învață. Cînd citește cartea, îmi arată literele. (pp. 54-55)

● Volodea Parabkovici, 12 ani (în prezent e pensionar, beneficiază de pensie specială)

Trăgeau direct în noi... Oamenii cădeau la pămînt... În țărînă, în iarbă... „Închide ochii, băiete!... Nu te uita...” mă ruga tata. Mi-era frică să privesc și cerul – era negru de avioane – sau pămîntul – peste tot erau numai oameni morți. Un avion a trecut jos, aproape de noi... Tata a căzut și nu s-a mai ridicat. M-am aplecat deasupra lui: „Tată, deschide ochii!... Deschide ochii, tată!...” (...) Am fost smuls de lîngă el, dar multe zile după aceea mergeam și mă tot uitam în urmă – îl așteptam pe tata să mă ajungă. Mă trezeam noaptea și îi auzeam vocea... Nu puteam să cred că nu mai există. Rămăsesem singur, doar în costumul meu de postav. (pp. 57-58)

● Laria Lisovskaia, 6 ani (în prezent e bibliotecară)

Mi-l amintesc pe tata... Și pe frățiorul meu... Tata era partizan. Nemții l-au prins și l-au executat. Mama a aflat de la niște femei că fuseseră omorîți – tata și alți cîțiva. S-a repezit spre locul unde zăceau toți întinși pe pămînt… Atît mi-a rămas toată viața în minte, că era frig, iar pajiștile se acoperiseră cu o pojghiță de gheață. Și ei stăteau întinși pe pămînt, numai în ciorapi… (p. 61)

● Tamara Parbimovici, 7 ani (în prezent e secretară-dactilografă)

Tot timpul m-am gîndit la mama. Am pierdut-o din primele zile. În timp ce dormim, tabăra noastră de pionieri este bombardată. Sărim toți din corturi, alergăm și strigăm: „Mamă! Mamă” Educatoarea mă ia de umeri și mă scutură să mă liniștesc, dar eu strig întruna: „Mamă! Unde e mama mea?” Pînă ce mă lipește de ea și îmi spune: „Eu sînt mama ta.” (…) Și astăzi… Toată viața am plîns în momentele fericite. Mă năpădesc lacrimile. Toată viața… Soțul meu… Sîntem îndrăgostiți de mulți ani. Cînd m-a cerut în căsătorie - „Te iubesc. Hai să ne căsătorim!”-, eu aveam ochii în lacrimi… El s-a speriat: „Te-am jignit?”„Nu! Nu! Sînt fericită!” Dar niciodată nu pot fi pe deplin fericită. Nu reușesc. Mă tem de fericire. Mi se pare că acuși-acuși o să se termine. Tot timpul trăiește în mine acest „acuși-acuși”. O frică din copilărie. (pp. 66-67)

● Vera Tașkina, 10 ani (în prezent e muncitoare)

Înainte de război plîngeam mult… Murise tata. De foame, fratele meu a mîncat cărbuni din sobă. A ros la ei toată ziua. Cînd am băgat de seamă, în sobă se făcuse o gaură. Mama a luat ultimile lucruri din casă, s-a dus la piață și le-a dat pe cartofi și pe porumb. A fiert atunci mămăligă, a împărțit-o, și noi ne uitam la castron. Am rugat-o: „Putem să-l lingem?” Și l-am lins pe rind. Iar după noi l-a mai lins și pisica, și ea flămîndă. Nu știu ce-a mai găsit. După noi nu mai rămăsese nici un strop. (pp. 68-69)

● Dima Sufrankov, 5 ani (în prezent e inginer mecanic)

Țin minte că-i invidiam pe gîndaci: sînt așa de mici, că mereu pot să se ascundă undeva, se strecoară sub pămînt… Îmi imaginam că, după ce mor, o să mă fac animal sălbatic și o să fug în pădure. (p. 82)

● Vera Novikova, 13 ani (în prezent e dispecer la un depou de tramvaie)

Cîți ani au trecut!... Și tot groaznic e… (…) A ars casa… Am săpat în cenușă, dar n-am găsit nimic, numai niște furculițe arse. Soba rămăsese așa cum era, acolo fusese mîncare – niște blinii amărîte. Cîți ani au trecut!... Și tot groaznic e… Verișoara mea a fost spînzurată… Soțul ei era comandantul detașamentului de partizani, și ea era însărcinată. (…) De ce v-am povestit? Acum mi-e și mai groază decît atunci. De aceea nici nu vreau să-mi amintes. (pp. 93-94)

● Sașa Kavrus, 10 ani (în prezent e doctor în științe filologice)

În casa noastră (Svetlana face referire, în același paragraf, la satul Brusî, raionul Meadelski din Polonia – n.a.), înainte de război, fusese sovietul sătesc, dar nici un om nu a arătat spre tata. Nu l-au trădat. (…) Satul nostru a fost incediat în ’43... În ziua aceea săpam cartofii. Vecinul meu Vasili luptase în Primul Război Mondial și știa puțin limba germană. A spus: „Mă duc să-i rog pe nemți să nu dea foc satului. Aici sunt copii”. S-a dus, i-au dat foc chiar lui. Au dat foc la școală, au ars toate cărțile, grădinile noastre de legume, livezile. (pp. 95-96)

● Oleg Boldîrev, 8 ani (în prezent e maistru)

Se pune întrebarea: ce e mai bine, să-ți aduci aminte sau să uiți? Poate e mai bine să taci. Eu mulți ani am uitat. (p. 98)

● Zina Gurskaia, 7 ani (în prezent e rectificatoare)

Mă uitam la ei cu ochi de fetiță… Fetiță de la țară. Cu ochi larg deschiși… Am văzut de aproape primul neamț… Înalt, cu ochi albaștri. Și m-am minunat: „E așa frumos și omoară”. Erau frumoși… Probabil este cea mai puternică impresie a mea. Prima impresie de război. (p. 109)

● Kima Murzici, 12 ani (în prezent e reglor de aparatură radio)

La noi în casă erau multe cărți, portretele lui Lenin și Stalin. În primele zile de război le-am îngropat în magazine, am păstrat numai Copiii căpitanului Grant de Jules Verne. Doar cartea preferată. Tot războiul am citit și răsucit din ea. (p. 111)

(va urma)

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Adevarul.ro

image
Cristian Mureșan, economist român din Paris: „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“ EXCLUSIV
Economistul Cristian Mureșan spune că în 1989, țări precum Polonia și România au plecat pe picior de egalitate și au avut o creștere spectaculoasă a PIB-ului, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
image
image
Care este cea mai ieftină capitală din Europa pentru amatorii de city break-uri. Se poate mânca cu mai puțin de 3 euro
În orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri costurile sunt cu peste 10% mai mici decât cel de pe locul secund, Lisabona.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.