Cui să mulțumim?

27 aprilie 2015
Casa Universitarilor, la prînz jpeg

În urmă cu mai bine de 25 de ani eram obligaţi să le mulţumim „din inimă” Partidului şi Conducătorului iubit. Învăţam de mici că datoria noastră era să fim recunoscători şi să ne exprimăm această recunoştinţă prin glasurile înflăcărate cu care recitam poezii patriotice, memorate „la normă”. Şi părinţii noştri mulţumeau în fel şi chip pentru ţara minunată în care avuseseră norocul de a se naşte, în vreme ce, în intimitatea apartamentelor lor de bloc socialiste, exersau înjurături care nu ajungeau la urechile nimănui. În aparenţă, eram o naţie de oameni politicoşi şi senini care nu îndrăznea să-şi arate nemulţumirea. Tot atunci au apărut palorile cenuşii, expresiile încrîncenate pe care încă le mai vezi şi astăzi pe stradă, „moaca de român”, cum a denumit-o un prieten scriitor, reconogsibilă oriunde, şi la New York, şi printre turiştii de la Turnul Eiffel. În realitate, eram o naţie de frustraţi.

După 1989, am primit în sfîrşit dreptul de a fi nemulţumiţi, de a da drumul la înjurăturile acumulate „între patru pereţi”, căci nu mai eram datori nimănui (bucureştenii, de pildă, au ajuns rapid în topul celor mai nepoliticoşi europeni). Şi pentru că nu mai putem da vina „pe sistem” ne înjurăm vecinii, colegii de birou, șefii, pe vînzătoarele de la butic, angajații de la taxe și impozite etc.. Avem tot dreptul, căci atitudinea lor ostilă nu lasă loc de un „mulţumesc”. Această elegantă şi discretă formulă de politeţe la care se poate răspunde cu altele, de tipul „pentru puţin”, „n-ai pentru ce” sau „cu plăcere” pare desuetă în România.  

La prima mea „ieşire” în Occident care s-a întîmplat relativ tîrziu, cînd deja obosisem să-mi imaginez „lumea de dincolo” am redescoperit plăcerea de a spune „mulţumesc” atunci cînd cineva îţi face loc să urci în metrou sau cînd un tînăr de culoare îţi ridică moneda de 10 cenţi atunci cînd îţi cade pe jos. Magia acelui mic moment, dintre doi necunoscuţi nu mi s-a părut deloc artificială, cum spun unii. Este vorba într-adevăr despre o politeţe „educată”, nu de una nativă, însă „occidentalii” nu sînt doar niște automate de zîmbete amabile, dar false, iar schimbul acela scurt de replici reprezintă o formă de comunicare. Nu mi-a lipsit deloc „moaca de român”. 

Cînd m-am întors în ţară, după aproape 2 săptămîni de mulţumiri şi de zîmbete în exces am trecut prin acea perioadă „de transformare”, de schimbare de atitudine. În primele zile a fost vorba de o detaşare care venea de la sine, căci eram încă cu un picior „dincolo”, aşa că îi mulţumeam comerciantul care mă înşela la cîntar, în piaţa Obor şi eram cu zîmbetul pe buze la coada de la supermarket, în vreme ce alţii îşi aruncau priviri pline de duşmănie. Mi-am dat seama că nu mi se răspunde în acelaşi mod şi deja simţeam un soi de resemnare, însă am perseverat. Îi mulţumeam femeii de serviciu, după ce îi atrăgeam atenţia că ar trebui să măture şi cojile de semniţe pe care le îngrămădea într-un colţ, scriam mail-uri lungi de mulţumire celor care îmi făceau mici servicii (aş fi fost în stare să răspund cu „mulţumesc” şi la spam-uri). După o vreme, am lăsat-o baltă. Am uitat de magia micilor momente de pe străzile unei alte capitale europene şi am revenit eu însămi la apatica „moacă de român”.

De atunci nu mai mulţumesc decît cînd e cazul şi în medii despre care mă asigur înainte că sînt într-adevăr prietenoase. În rest, n-are nici un rost. În schimb, cum trec graniţa mă „setez” din nou, căci primele zîmbete dintr-un aeroport străin provoacă un „mulţumesc” spontan. Mulţumesc în engleză, franceză, portugheză, greacă, poloneză, chiar şi în sîrbă, dar în română, prea puţin.        

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

turism romania   foto ovidiu oprea jpeg
Programul Guvernului și ținta de 10 milioane de turiști străini. Adrian Voican: „Aveam așteptări mai mari”
Modernizarea stațiunilor balneare, promovarea internațională cu bugete multianuale, digitalizarea și finalizarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD) se numără printre măsurile prevăzute în programul de guvernare pentru turism.
manifestatie comunism 1979 FOTO Fototeca online a comunismului românesc/ cotă arhivistică 184/1979
Momentul în care tinerii României au spus nu dictaturii. Adevărul pe care comuniștii doreau să-l țină ascuns despre ridicarea la luptă a studenților
În ciuda propagandei comuniste, care prezenta doar români fericiți de „realizările” socialismului, mulți oameni erau foarte nemulțumiți. Unii au avut curajul să se ridice fățiș și organizat în fața regimului, în ciuda represaliilor crunte la care au fost supuși ei și familiile lor.
Zona Merisor Crivadia, traversata de calea ferata Simeria Petroșani  Foto Daniel Guță (86) JPG
Calea ferată aproape imposibilă din Ținutul Momârlanilor. Locul „unde întoarce trenul” printre tuneluri și viaducte spectaculoase
Cel mai spectaculos tronson al căii ferate „a cărbunelui”, care a scos din izolare regiunea minieră a Văii Jiului, are o poveste aparte și oferă călătorilor, toamna, un adevărat spectacol al naturii și al lucrărilor de infrastructură.
Calendar 31 octombrie: 1869   La Gara Filaret, a avut loc inaugurarea oficială a „întâiul drum de fier românesc“, calea ferată București Giurgiu jpeg
19 octombrie 1869, ziua în care România a intrat într-o nouă eră: s-a inaugurat prima cale ferată din țară
Pe 19 octombrie 1869, a fost inaugurată oficial prima cale ferată din România, București–Giurgiu. Tot pe 19 octombrie, este comemorat scriitorul Mihail Sadoveanu, iar în istorie au rămas izolarea streptomicinei, prăbușirea bursei de pe Wall Street din 1987 și criza politică din Iugoslavia.
Pavel Prigojin foto navalny com jpg
Ce s-a ales de gruparea Wagner după moartea lui Evgheni Prigojin. Fiul „bucătarului lui Putin” conduce sute de mercenari în Africa
La 28 de ani, Pavel Prigojin a preluat o parte din gruparea paramilitară Wagner și afacerile familiei din Republica Centrafricană. De la mine de aur, bere și votcă până la traficul cu arme și droguri, activitățile rețelei îi aduc aproximativ 400 de milioane de dolari pe an.
Distrugerile provocate de protestele din Italia
Cine sunt „maranza”, tinerii acuzaţi că au dezlănţuit haosul la protestele din Italia
Italienii au ieşit în stradă din cauza salariilor mici, dar s-a ajuns la zeci de răniți, magazine devastate și confruntări cu poliția şi minori arestaţi. Cuvântul zilei este „maranza”, un termen peiorativ folosit pentru tinerii de la periferia oraşelor, extins acum şi la imigranţi.
image png
Universitatea Craiova - Farul Constanța, 2-0. Oltenii și-au luat revanșa după ultima umilință suferită în fața „marinarilor”
Cele două formații s-au duelat într-un meci ce a contat în etapa a 12-a din campionatul intern
Regina Maria a României sosește la Casa Albă, la 19 octombrie 1926
Calendar 19 octombrie: 1926 - Regina Maria a fost primită la Casa Albă
1926 - Regina Maria a fost primită la Casa Albă, în cadrul vizitei sale spectaculoase în America.
loto istock jpg