Ce să facem ca să primim vești bune
În mai toate picturile pe care le cunosc, de la Boticelli la Leonardo, de la Fra Angelico la El Greco, de la Lippi la Murillo și Pontormo, Vestea cea Bună o surprinde pe Maria în timp ce citește. Ba mai mult, la Leonardo, Maria ascultă închinarea îngerului cu un deget lăsat pe pagină, ca și cum nu vrea să piardă rîndul la care are de gînd să se întoarcă după ce episodul sacru se consumă.
În Evanghelia după Luca, acolo unde este povestit episodul în care îngerul Gavriil a anunțat-o pe Fecioară că-L va naște pe Iisus din puterea Duhului Sfînt, detaliul lipsește. Evanghelistul nu ne spune ce anume făcea Maria cînd îngerul a intrat la ea – deducem, doar, că se afla într-o incintă, probabil la ea acasă, din moment ce îngerul „a intrat”, deși verbul poate avea foarte bine un sens metafizic, referindu-se la stabilirea unei anume comunicări cu natura ei interioară. În orice caz, părea firesc multor pictori din preajma Renașterii ca intrarea îngerului să o întrerupă pe Maria din lectura unei cărți. Observația ar putea fi interpretată simplist: citirea unei cărți vrea să sugereze că Fecioara era apropiată de cuvîntul lui Dumnezeu, Îi asculta poruncile și Îl venera cum se cuvine, căci tot ce știau evreii despre Dumnezeu se găsea în cărți. Sau, poate, faptul că Maria citea cînd îngerul a venit să-i dea Vestea ne duce cu gîndul la împlinirea unei profeții – Maria citea „scenariul” care avea să i se întîmple, așa că vizita îngerului și întregul episod al Bunei Vestiri, ca și ceea ce a urmat în viața ei extraordinară, sînt momente ale unei istorii deja scrise de Sus. Era ca și cum Maria verifică executarea „scenariului”.
Totuși, aceste explicații îmi par superficiale și strict conjuncturale. Nu-i nevoie să o arăți pe Maria citind ca să explici că era bine-credincioasă. Pentru artiști de anvergura celor citați mai sus, evlavia și curățenia Mariei se transmite mai subtil, prin gesturi, prin haine, prin chip, la limită prin elemente de decor. Mă gîndesc, de aceea, că cel mai probabil este vorba despre altceva – ceva ce poate avea o directă legătură și cu noi, cei de azi. Cred că ceea ce vor să ne spună toți acești maeștri este că lectura cărților predispune la primirea veștilor bune. E ca și cum scufundarea în lectură deschide porii ființei și devenim mai sensibili, mai permisivi la mesajele din jur.
Dintre mesajele de tot felul care ne vizează zilnic, veștile bune sînt cele mai discrete, în timp ce veștile rele au forța unor lovituri de ciocan. Veștile bune ne învăluie, veștile rele ne lovesc. Veștile rele urlă, veștile bune șoptesc – cum să le auzi? Și totuși, în jurul nostru, plutesc mereu vești bune. Nu e om să nu fie vizitat de îngerul său cu cîte o veste bună din cînd în cînd. Doar că, absorbit cu totul de secol, omul nu-l vede și nu-l aude. Steinhardt putea fi fericit chiar și în infernul penitenciar comunist. Activități gregare și zgomotoase, desfășurate în rutină sau sub imperiul unor necesități joase (stringente, însă) ori exercițiul urii ori dezlănțuirea instinctelor competitive, adică tot ce facem zilnic inhibă capacitatea noastră de a primi veștile bune.
Lectura, ca exercițiu intelectual accesibil oricui, poate anihila efectul blocant al intensității veștilor rele. Și dacă lectura trece de stadiul simplului exercițiu intelectual și devine un exercițiu spiritual, atunci ea însăși aduce vești bune. Poți afla o sumedenie de lucruri bune din cărți! Vreau să spun vești bune pentru tine însuți, cu direct impact asupra ta, nu vești bune în general, cu efect difuz și îndepărtat. Așa de pildă este Vestea pe care o fecioară a primit-o de la un înger acum 2000 de ani, că va naște prunc din Duhul Sfînt și va fi mama lui Dumnezeu printre muritori.
Așadar, citiți și veștile bune vor veni...
Ilustrație: fragment din Bunavestire de Leonardo da Vinci
