Casa Dinu Lipatti

Orlando MURRIN
16 august 2016
Casa Dinu Lipatti png

Dragă Sever Voinescu,

Vă scriu pentru a vă atrage atenția asupra unei amenințări iminente la adresa patrimoniului cultural al Bucureștilor. Nu sînt politician și nici activist, ci un iubitor de muzică din Londra. Săptămîna trecută am fost în București și am descoperit o situație îngrozitoare, pe care aș vrea să o aduc în atenția Dilemei Vechi. Mulți dintre bucureșteni cunosc bijuteria arhitecturală care se află pe Bulevadrul Lascăr Catargiu nr 12 și care a fost casa în care familia lui Dinu Lipatti a locuit între 1930 și 1943. Casa a supraviețuit cutremurului și resistematizării bulevardului, dar se află abia acum sub pericolul demolării. Proprietatea ar putea să fie locul ideal al unui mic muzeu în onoarea lui Lipatti. Acum, casa este scoasă la vînzare – licitația e iminentă – pentru o sumă foarte mare (aproximativ 1,9 milioane euro).  Acest preț este, probabil, calculat în funcție de valoarea terenului în vederea unei viitoare dezvoltări imobiliare, chiar dacă această casă este monument istoric. Dacă această casă va fi vîndută la adevărata ei  valoare, la un preț realist, atunci ar fi posibilă lansarea unei campanii de salvare a ei și, apoi, de transformare într-un muzeu mic și splendid în onoarea marelui vostru artist national. Dacă această casă va fi pusă la pămînt de buldozere, atunci va fi prea tîrziu.

Aș putea ajuta cumva? Ce aș putea face eu? Ați dori să puneți această chestiune în paginile revistei dumneavoastră, atrăgînd atenția asupra acestui scandal?

Comunitatea internațională s-a mobilizat deja pentru salvarea casei. Reîntors din București, am lansat o petiție online, care a strîns, în doar trei zile, peste 800 de semnături. Acum cîteva zile am trimis o scrisoare deschisă către ministrul român al culturii. Strîng, deocamdată, semnături și din partea unor oameni din comunitatea muzicală internațională – pianiști, pedagogi, critici muzicali, editori – pentru o altă scrisoare deschisă care să arate ministrului că lumea întreagă privește cazul. Anul viitor va fi centenarul Lipatti și ar fi de-a dreptul tragic să vedem că, în ciuda enormei prețuiri internaționale care i se acordă, casa lui s-ar pierde.

Sper că veți putea oferi sprijin publicistic acestei cause.

Cu stimă,

Orlando Murrin

Răspunsul lui Sever Voinescu

Vă mulțumesc pentru mesaj, dar mai ales pentru că nu ați rămas insensibil la soarta acestei case splendide. Din ceea ce știu, casa a ajuns să fie scoasă la licitație pentru că proprietarul nu a putut restitui unei bănci creditul pe care îl garantase cu acest imobil (casă și teren). O licitație inițială nu a putut găsi un cumpărător pentru un preț de peste 2,5 milioane de euro, iar acum banca încearcă din nou, cu un preț de pornire ceva mai scăzut, dar, cum bine sesizați, tot astronomic. Ideea unui muzeu Dinu Lipatti la București este excelentă, mai ales în așteptarea centenarului. După cum, probabil, știți, există o Casă Memorială „Dinu Lipatti” la Ciolcești, Argeș, în vila ridicată de tatăl muzicianului pe la începutul anilor 1930 – era un fel de „casă de la țară” a familiei. Spun asta nu pentru a vă răspunde că undeva, în România, există, totuși, o casă memorială dedicată artistului, ci pentru a sublinia lipsa unei case memoriale Dinu Lipatti din oraşul în care ar fi trebuit, mai ales, să existe: la București, orașul în care Dinu Lipatti s-a născut și a crescut. Într-adevăr, socotind cît de important este Dinu Lipatti pentru pianistica mondială, dar și cît de puțini artiști de cota lui a produs România, un muzeu Lipatti la București apare ca o datorie pentru noi. Dar, mai întîi, să o luăm cu începutul. Să aflăm mai precis ce e cu imobilul și să vedem cum ar putea statul sau municipalitatea să-l răscumpere pentru a-l transforma în muzeu.

În final, poate merită reamintit că, după al Doilea Război Mondia, în Lascăr Catargiu 12 a mai locuit și familia academicianului Alexandru Graur.

Al dumneavoastră,

Sever Voinescu

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

curatenie podea istock jpg
Metoda ce te ajută să cureți podeaua mai ușor. Un aliment pe care deja îl ai în frigider te poate scăpa de pete și praf
Cu toții ne dorim o casă cât mai curată, iar acest lucru nu poate fi posibil dacă nu spălăm podelele suficient de des. Mai ales în timpul iernii, când putem aduce în casă noroi și umezeală, devine și mai important să curățăm eficient podeaua. Iar un truc simplu ne poate fi de mare ajutor.
turism romania   foto ovidiu oprea jpeg
România nu reușește să-i țină pe turiștii străini mai mult de două zile. Unde greșește
Turiștii străini au reprezentat 18,6% din totalul persoanelor cazate în România în 2025, iar durata medie a șederii lor a fost de 2,1 zile. Germania, Italia și Israel au fost principalele țări din care au venit vizitatorii.
Contor energie electrica curent electricitate factura FOTO Shutterstock
Facturile la curent s-ar putea reduce cu aproape 28 de lei pe lună. Ce condiție trebuie îndeplinită pentru ieftinirea din 2027
O familie care consumă lunar 200 kWh ar putea economisi aproximativ 331 de lei într-un an dacă TVA la energia electrică ar scădea de la 21% la 11%. Reducerea este însă doar o variantă discutată de autorități, în contextul pregătirii unei noi scheme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili.
echipa castigatoare jpg
Cine a câștigat Asia Express 2026. Ce echipă pleacă acasă cu premiul în valoare de 30.000 de euro
Cea mai dură și spectaculoasă aventură televizată a ajuns la marele final! Competiția Asia Express – Drumul Mătăsii și-a desemnat marii învingători într-un cadru monumental, încărcat de adrenalină și emoții de nedescris.
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
12 noiembrie: Timișoara devenea primul oraș de pe continentul european cu iluminat electric stradal
La 12 noiembrie 1884, Timișoara devenea primul oraș de pe continentul european cu iluminat electric stradal. Tot la 12 noiembrie, în 1330, armata lui Basarab I învingea oastea Regatului Ungariei în Bătălia de la Posada.
bloc vechi bucuresti foto adevarul jpg
Un bloc din Capitală va avea lift montat la exterior. Cât valorează investiția care îi ajută pe locatarii bătrâni
Pentru milioane de români care locuiesc în clădiri fără ascensor, fiecare ieșire din casă poate deveni o provocare. Situația este deosebit de dificilă pentru persoanele în vârstă sau cele cu probleme de sănătate, unele ajungând să nu mai coboare din apartament perioade îndelungate.
Horoscop FOTO Shutterstock
Horoscop joi, 12 noiembrie 2026. O zodie are parte de surprize în dragoste, iar alta se pregătește de câștiguri mari
Joi, 12 noiembrie 2026, zodiile au parte de situații neașteptate, oportunități profesionale și vești la care nu s-ar fi așteptat niciodată. Iată ce a pregătit horoscopul zilnic pentru fiecare nativ în parte.
Jared Kushner, Kirill Dmitriev și Steve Witkoff FOTO X @WeReporter jfif
Jared Kushner merge la Moscova pentru a discuta cu Putin participarea Europei la negocierile de pace din Ucraina: „Avem nevoie ca europenii să fie prezenţi la masa negocierilor”
Oficialii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner sunt aşteptaţi joi la Moscova, unde urmează să discute cu Vladimir Putin despre implicarea reprezentanţilor europeni în viitoarele negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina.
Schi la Poiana Brasov foto info poiana brasov jpg
Locul din România unde românii vor să ajungă de sărbători. Rezervările au ajuns deja la 80%
Iarna se anunță una de poveste în stațiunile montane de top din România, iar prognozele meteorologilor, care indică ninsori consistente și ger încă din luna decembrie, au declanșat o adevărată goană după locurile de cazare.