Cărţi, muzică, moarte

27 martie 2019
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg

în memoria lui Philip Roth, Emil Brumaru, Mark Hollis şi Scott Walker

Încă e un mister pentru mine de ce sufăr mai mult la moartea unui muzician decît la moartea unui scriitor. Mă simt vinovat pentru că ar trebui, eu însumi scriitor fiind şi ocupîndu-mă cu literatura, să fiu mai apropiat şi mai sensibil la arta scrisului. (Dar oare chiar ar trebui?) Dacă, printr-un ipotetic joc al aburdului, aş fi nevoit ca dintre toate artele să aleg una singură şi să renunţ definitiv la toate celelalte, ce-aş alege: muzica sau literatura?

Moartea unui muzician preferat mă aruncă într-o stare înrudită cu depresia, pe cînd dispariţia unui scriitor doar mă întristează. S-a întîmplat şi acum cu sinuciderea lui Chris Cornell. Am fost indispus aproape două săptămîni, timp în care i-am ascultat muzica în buclă pe orice device îmi era mai la îndemînă. Săptămîna trecută însă, cînd am aflat de moartea lui Denis Johnson, unul dintre prozatorii mei americani preferaţi, nu m-am apucat să-i recitesc povestirile din volumul Jesus’ Son, chit că au avut o mare influenţă asupra scrisului meu. (În limba română, din opera lui Denis Johnson s-a tradus un singur roman: Arborele de fum, Editura Polirom, roman distins cu National Book Award şi nominalizat la Pulitzer în 2008; iar o proză scurtă va apărea în avanpremieră în nr. 9 al revistei Iocan – later edit.)

Prin urmare: sîntem noi mai legaţi sentimental de muzică decît de literatură? Sigur că da. Muzica acţionează asupra noastră la nivel emoţional (impactul e mai mare, instant şi de durată şi nu, nu e vorba de lacrimi), pe cînd literatura ne influenţează mai degrabă la nivel intelectual. Comportamentul nostru emoţional este influenţat în mod direct de cărţile citite, dar ataşamentul faţă de muzică e mai complex, dovadă că sîntem capabili să ascultăm aceeaşi muzică la infinit, lucru pe care nu-l putem spune şi despre carte. Mi-e imposibil să estimez de cîte ori am ascultat cap-coadă albumul Superunknown de la Soundgarden şi, de vreme ce continui să-l ascult de aproape douăzeci de ani, probabil că nu mă voi sătura niciodată de el. Cărţile lui Denis Johnson le-am citit însă o singură dată şi probabil le voi reciti, măcar parţial, cîndva, dar atît. Nu mă număr printre cei care fac obsesii pentru cîte o carte citind-o şi recitind-o de nenumărate ori. Sînt dependent de cărţi, dar nu de una singură. În schimb, muzica preferată (o piesă, un album, un artist) o ascult obsesiv. Memoria pasajelor muzicale este infinit mai bună decît memoria unui fragment de carte. Pot reproduce în cap un solo de chitară, dar nu şi o frază mai lungă dintr-un roman preferat.

Neuroştiinţa explică foarte bine: activitatea muzicală (cîntat şi/sau ascultat) implică aproape toate regiunile creierului şi aproape toate subsistemele neuronale. La nivel profund, emoţiile pe care le simţim ca reacţie la muzică solicită structuri din centrul procesării emoţionale aflat în cortex. Pentru acurateţea ştiinţifică, citez din volumul Creierul nostru muzical de Daniel J. Levitin (tradus la Editura Humanitas): „Povestea despre creierul nostru şi muzică este cea a unei minunate orchestrări a regiunilor cerebrale care implică atît părţile cele mai vechi ale creierului uman, cît şi pe cele mai noi, şi regiuni îndepărtate, cum sînt cerebelul, aflat în partea din spate a capului, şi lobii frontali, aflaţi în spatele ochilor. Ea implică o coregrafie de mare precizie a eliberării şi captării de substanţe neurochimice între sistemele de predicţie logică şi sistemele de recompensă emoţională.” Ceea ce înseamnă că, atunci cînd ne place o muzică, în memoria noastră se activează urme ale momentelor încărcate afectiv din trecutul nostru. Şi concluzionează Daniel J. Levitin: „În ceea ce priveşte creierul nostru şi muzica, totul se bazează pe conexiuni.” Altfel spus, atunci cînd asculţi o muzică preferată, se activează un întreg circuit de conexiuni emoţionale în diacronie, adică pe axa temporală. Doar mirosul mai poate face aşa ceva.

Pe cînd scriam acest text a murit şi Gregg Allman, vocalist şi clăpar în The Allman Brothers Band. Aşa că nu ştiu cum să închei altfel decît cu o frază din Denis Johnson: „Sometimes what I wouldn`t give to have us sitting in a bar again at 9:00 a.m. telling lies to one another, far from God.”

Text publicat în primăvara lui 2017 pe platforma www.art7.ro

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

andreea popescu jpg
Andreea Popescu, în culmea fericirii! A obținut permisul de conducere la 42 de ani: „Sora voastră a luat carnetul”
Andreea Popescu are motive serioase de sărbătoare. Influencerița a reușit, după mai multe încercări și emoții, să obțină permisul de conducere. Vedeta le-a dat vestea și urmăritorilor săi, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
utilaj agricol, camp, agricultura   foto pixabay jpg
A apelat la inteligența artificială pentru a-și salva culturile, dar rezultatul a fost devastator. Hectare întregi au fost distruse în doar o noapte
Inteligența Artificială este o tehnologie care se dezvoltă într-un ritm amețitor și care ne poate face viața mult mai ușoară. Însă, nu trebuie să uităm că această tehnologie nu este, nici pe departe, infailibilă.
rita ora header jpg
Rita Ora și-a etalat silueta într-un bikini minuscul. Cum s-a fotografiat pe iaht
Cântăreața, în vârstă de 35 de ani, a postat duminică pe pagina sa de Instagram câteva fotografii în care apare în bikini, printre care și imagini din cea mai recentă călătorie a sa la Ibiza, alături de soțul ei, Taika Waititi.
laptop-plaja
Vrei să lucrezi din altă țară? Orașele europene potrivite pentru munca la distanță
Dacă poți lucra de oriunde, alegerea orașului trebuie să fie un echilibru între costuri, internet bun și opțiunile pe care le ai în timpul liber. Un clasament european arată unde se găsește această combinație mai ușor.
AC UNT 2 2 jpg
A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe
AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul rămâne fidel promisiunii care a definit dintotdeauna gama Flavours, puritate cu gust de fructe, și o dublează, pentru acest an, cu un mesaj nou...
Telecomanda televizor posturi TV FOTO Unsplash Jonas Leupe jpg
Sondaj: de unde își iau românii informațiile. TikTok, preferat de publicul suveranist
Un sondaj de opinie Expert Forum – Agenția de Rating Politic aduce date noi despre consumul de social media şi încrederea românilor în reţele sociale.
GettyImages 888505566 jpg
A trăit printre cimpanzei și a schimbat știința. Povestea extraordinară a cercetătoarei Jane Goodall
Jane Goodall și-a dedicat viața cimpanzeilor și protejării naturii. Citește povestea fascinantă a femeii care a schimbat știința și a inspirat milioane de oameni. A continuat să fie activă până la finalul vieții.
jaf muzeu italia Antonello da Messina FOTO X /  Massimo De Propris
Jaf ca-n filme într-un muzeu din Italia. Patru capodopere de 80 de milioane de euro, furate
Hoții au furat patru opere atribuite pictorului renascentist Antonello da Messina, evaluate la zeci de milioane de euro, din muzeul regional din Messina, în timpul festivităților organizate în oraș de Adormirea Maicii Domnului.
Victor Ponta FOTO Mediafax
Victor Ponta, imagine emoționantă alături de fiica adoptată. Cum au reacționat internauții: „I-ați schimbat destinul”
Victor Ponta a atras atenția în mediul online după ce a publicat, de Sfânta Maria, o fotografie în care apare alături de Maria, fiica adoptată împreună cu Daciana Sârbu. Imaginea a strâns rapid mii de aprecieri și sute de comentarii.