Bucureştiul sonor

12 iunie 2017
Ipostaze feminine jpeg

Bucureştenii sînt obişnuiţi, mai degrabă, cu vuietul maşinilor şi cu ţiuitul claxoanelor, cu ritmuri de manea şi „n-aveţi un leu să iau o pîine?”, sunete pe care le păstrează mereu în fundal. Aşa încît, în drumurile noastre zilnice, deseori nu mai observăm unele din lucrurile care ne înconjoară şi nu mai sîntem conştienţi de tot restul universului sonor din jur. Mai ştim să ascultăm cu atenţie Bucureştiul?

Nu auzi în fiecare zi pe cineva cîntînd la harpă, la intrarea într-o piață de legume. S-a întîmplat într-o sîmbătă dimineaţă, era răcoare, l-am auzit de pe partea cealaltă a bulevardului şi am stat apoi cîteva minute să-l urmăresc cum ciupeşte coardele. În jur, oamenii treceau netulburaţi. O femeie spune: „Mai trebuie să iau și ulei.” Soțul: „Luăm și ulei, iubito.” O mamaie strigă la fetiţa de 3-4 ani: „Ridic-o de jos, ridic-o în momentul ăsta.” „Ce-ai păţit aici?” întreabă o altă bunică, „ştiu eu, te ciupeşte băiatul ăla, te bate, de ce nu i-ai zis lu’ doamna învăţătoare?” Două mame se sfădesc privind preţul coroniţelor pentru elevii premianţi, „din garoafe albe sau nu, mai bine îi iau roşii”. În piaţă – prosoape, perne din puf de gîscă, flori din plastic, undiţe şi unelte de pescuit, detergenţi, cartofi, porumb nou, căpşune, banane, piersici, caise, ceapă, roşii româneşti. „Hai să-ţi dau un kil de cireşe, fata, că-s fără viermi.” Hai.

Pe drum spre casă, un bătrîn povesteşte: „Am luat şi de tensiune, şi de echilibru, da’ mă termină, dom’le, vremea asta, ceva de speriat, azi aşa, mîine aşa.” Lîngă scara unui bloc, într-o zona ferită, o bătrînă cu batic în cap şi fustă înflorată se apleacă greu spre ghemurile chiuitoare: doi pisoi lipăie laptele şi ronțăie repede bucăţelele de carne oferite de femeia în vîrstă, şi uite că mai e unul ascuns sub o maşină, mieunînd subțirel. 

Uneori, dimineaţa, mă trezesc zgomotele dinspre apartamentele vecine. Pe la 5, vecinul de deasupra se trezeşte să facă pipi. Nu ştiu exact cum arată, ştiu doar că e un tînăr care încă stă cu părinţii. De cînd m-am mutat aici, de vreo trei ani, el ascultă mereu aceleași trei-patru melodii pe care nu le disting prea bine, dar una e sigur a Rihannei. Îi urmăresc mișcările prin casă. Trage apa, se spală pe mîini şi se întinde la loc în pat. Pe la 7, maică-sa pune maşina de spălat în funcțiune. Un sfert de oră mai tîrziu, ţipă unul la altul. El ar mai dormi, maică-sa ar da cu aspiratorul. Vrăbiile acoperă strigătele înfundate, la răstimpuri se-aude şi mierla. Mai sînt porumbei, pescăruşi, cîţiva piţigoi. La vreo sută de metri de mine, la capătul străzii, se ridică încă vreo două blocuri, macaralele huruie deja şi ciocanele lovesc tijele de metal. Mă uit pe fereastră: sub dormitorul meu sînt doi salcîmi, un tei la scară şi destul de mulţi copaci împînzesc strada. Lîngă blocurile noi au răsărit numai maşini şi, poate, cîteva fire de iarbă în crăpăturile din asfalt. Vecinii cei noi n-au să audă păsările cîntînd.

E luni şi la metrou a apărut din nou acordeonistul în cămaşă de blugi, care cîntă „Killing me softly with his song” şi încă vreo două romanțe pe care nu le recunosc. Îl ştiu de mult, îl tot aud ba în tramvai, ba la metrou, şi mereu vine cu cîte o melodie nouă. Îmi place să-l urmăresc de la distanţă. Mereu mă face să zîmbesc. În tren se aude doar sunetul enervant al telefoanelor care bipăie şi bîzîie din genţi, din buzunarele pantalonilor tociţi şi din mîinile cu unghii lungi, îngrijite: mesaje pe WhatsApp, Facebook, Tinder, Instagram. Primesc şi eu o notificare pe e-mail – să nu uit să plătesc factura la electricitate. În pasaj la Unirii dau peste alt muzician de stradă – saxofonistul. Îl văd rar: un bărbat înalt şi slab, cum îmi imaginez, nu ştiu de ce, că ar fi toţi cei care cîntă la saxofon. Aş vrea să mă opresc să-l ascult, dar valurile de oameni mă împing mai departe. Un băiat în cămaşă albă, atent călcată, spune că „după ce îmi dau demisia, pot să fac ce vreau eu”. Aş vrea să-l întreb ce îl opreşte acum să facă ce vrea, dar coboară imediat din tren şi se pierde repede în mulţime. 

În Pipera e neobişnuit de puţină agitaţie. E zăpuşeală şi pe drumul de la metrou văd norii de furtună. Mirosul de tutun de la fabrica din apropiere îmi pare înecăcios, aproape irespirabil, şi la un moment dat, căldura devine de-a dreptul sufocantă, de-mi simt inima bătînd în timpane. Muncitorii în veste verzi reflectorizante sorb fetele din priviri, însetați. Unul dintre ei exclamă, uitîndu-se cu coada ochiului la mine: „Aolio, ce mititică e!” Un hipster bărbos, cu multe tatuaje, ţine de mînă o fată timidă, alţi tineri stau într-un fel de ţarc şi fumează în tăcere. Paznicul parcării a ieşit din baraca sa albă şi s-a mutat la umbră, lîngă o tufă de trandafiri. Ascultă ştirile la radio, aud ceva despre fotbal, apoi tenis, Simona a cîştigat încă un meci, pietrișul îmi scrîșneşte sub tălpi, e linişte şi parcarea e pustie, de undeva din depărtare se aude trenul.

Nici un zgomot pe culoare. Dinspre cubicule nu se aude nici musca, oamenii ascultă muzică în căști, cufundați în lucru. În birou, un neon pîlpîie enervant. Pic, pic, şi lumina tremură. Computerele zumzăie, dinspre biroul tehnoredactorului se aude o voce amară – „Ain’t no sunshine when she’s gone”, dar uite că e soare şi cînd ea nu-i aici.

Spre seară, cobor la metrou. În tren, tatăl în trening către un băiețel care îngîna un cîntecel: „Mai vrei covrig?” „Mmm?” „Mai vrei covrig?” „Mnu. Nu vleau covlig.” Un adolescent în converși, cu haine lălîi, îşi tot aruncă în aer bila de kendama. Poc! Poc! Poc! face bila bleumarin pe suportul de lemn, la intervale regulate. Trosc! se rostogolește pe podea şi e trasă imediat înapoi. Înghesuiți în uşa trenului, ne grăbim toţi: o doamnă e deja cu ţigara şi bricheta în mînă. Ploaia răpăie pe umbrelă, pe asfalt, pe maşini. Miroase a tei pe toată strada, pînă acasă – „cîţi paşi sunt între adolescenţă şi o floare de tei?“ îmi amintesc că întreba Marius Daniel Popescu într-o carte.

În week-end mă plimb prin oraş. În cartier, copiii încă se joacă faţa, băieţii mai mari vorbesc despre fete, în parcul Politehnicii se joacă fotbal, în Botanică, puştii dau drumul zmeielor şi desenează pe asfalt, iar în centru se aude muzică de peste tot. La semafor, un microbuz alb tremură din toate încheieturile şi bucuria unor adolescente care cîntă şi dansează e de-a dreptul molipsitoare. O fată cu tricou negru pe care scrie Led Zeppelin cîntă cu prietena ei „Honey, honey, how you thrill me, aha”. Azi, strada e închisă pentru maşini, aşa că mă strecor printre oameni, o iau spre Icoanei – artă stradală, limonadă, parfum de tei şi caprifoi, zumzetul liniştitor al mulţimii, o trompetă se aude dinspre Decoflora, ocolesc prin grădina Casei Universitarilor, prin spate e aproape pustiu, oi mai fi în Bucureşti sau nu?, mă aşez să ascult jazz-ul, s-a întunecat şi pe Biserica Anglicană sînt proiectaţi Adam şi Eva, s-a terminat şi concertul, dar oamenii rămîn în parc şi eu mai dansez puţin sub corcoduş, cu muzica încă în urechi.

image png
Despre îmbătrînire și alți demoni
Cum îți ascunzi ridurile și îți antrenezi corpul să fugi de semnele timpului și cît de bine le maschezi și le cosmetizezi.
image png
Cititori din lumea largă
Apoi m-am uitat pe pozele articolului și am realizat, iarăși previzibil, că majoritare erau cititoarele și în grupul newyorkez.
WhatsApp Image 2023 10 26 at 21 47 10 jpeg
FILIT e un roman în sine... și încă un roman foarte bun
literatura le rezolvă pe toate, tot de ceea ce oamenii nu sînt capabili...
image png
Noi, cînd se ceartă Polonia cu Ucraina
Recentul schimb de vorbe tari dintre Polonia și Ucraina a fost comentat la noi cu același clișeu cu care se comentează cam orice.
index jpeg 5 webp
Putin și Occidentul Al treilea război mondial?
„Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil.”
AMSandu NOU jpg
Feel good - după FILIT -
FILIT-ul e cea mai bună dintre lumile posibile pentru un scriitor, fie el la început de drum sau, din contră, consacrat.
Page Cover Viitorul În constructie 768x432 jpg
Cum își văd adolescenții viitorul? - Termenul pentru înscrieri s-a prelungit până la data de 11 OCTOMBRIE
Ne interesează cum te raportezi la locul în care trăiești, înveți, cum ți-l imaginezi peste ani și unde te vezi la maturitate.
AMSandu NOU jpg
Privirea ei pierdută, de copil neajutorat
Filmele și cărțile ne vorbesc de multe ori chiar despre viețile noastre, în asta stă puterea lor.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Politețe înainte de toate!
Îmi cer scuze doamnei căreia dl Iancu i s-a adresat nepoliticos pentru faptul că am publicat formula ireverențioasă.
Conversations jpg
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului
Poți iubi mai mulți oameni în același timp?
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
A fi ortodox, astăzi
Un grup de credincioși a lansat lumii o declarație cu privire la cea mai dureroasă problemă care rănește azi sufletul ortodoxiei: invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Eu cum pot să ajut? jpeg
Eu cum pot să ajut?
Frică. Negare. Furie. Neputință. Îngrijorare.
Trei întrebări și o sugestie pentru pacifiștii zilei jpeg
Trei întrebări și-o sugestie pentru pacifiștii zilei
Descurajarea sau chiar împiedicarea propriului guvern să apere țara cu forțe armate cînd aceasta este atacată militar este pacifism?
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin ortodoxă jpeg
Făcătorii de război – Scrisoare către frații mei în credință creștin-ortodoxă
Nu există nici un fel de dispută între oameni care să justifice uciderea semenului nostru, căci în orice ucidere de om ucidem ceva esențial din opera lui Dumnezeu.
România pitită de lîngă Ucraina eroică jpeg
România pitită de lîngă Ucraina eroică
România e în linia întîi a UE în fața nebunului sîngeros de la Kremlin, dar se comportă sub conducerea lui Iohannis ca și cum ar vrea să se tragă mai în spate.
Viețile netrăite jpeg
Poveștile de lîngă noi
Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
COVID. Valul patru!
Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
România analfabeților funcțional
Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.
Viețile netrăite jpeg
Izolarea de după izolare
Poate că ochiul „izolatului”, ca și cel al străinului, vede mai mult și e mai cîrcotaș.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Filme în care am locuit
Am înțeles cît de adînc reacționăm la familiaritate.
Viețile netrăite jpeg
Slobod la gură. Și la minte
Doi prieteni vechi și deja bătrîni vorbesc despre New York, viață și lume, ca altădată păpușile din Muppets.
Viețile netrăite jpeg
Puterea televizorului
Nemulțumirile au săpat adînc și discursul apocaliptic de la tv le-a alimentat decenii la rînd.
Viețile netrăite jpeg
Viețile netrăite
Înăuntrul nostru sălășluiesc o multitudine de vieți neîncercate.
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg
În apărarea celor 12 milioane de tăcuți
Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.

Parteneri

Eugen Ionescu stând la birou   portret alb negru GettyImages jpg
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Plecat în Franța împreună cu familia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Eugen Ionesco a fost salahor într-o fabrică de vopseluri.
Agim Ademi federatia Kosovo jpg
Silviu Purcarete by Peter Uhan jpeg
INTERVIU Silviu Purcărete, regizor: „În comunism funcționa un fel de autocenzură: încercai să găsești un compromis prin care să spui ce voiai“
Ascunse în spatele replicilor bine tâlcuite și al recuzitei atent realizate, mesajele spectacolelor de teatru au trecut de multe ori nebăgate în seamă de comuniști – nu toți însă au fost dispuși să facă un compromis, iar pentru asta au plătit un preț mare.
shutterstock 1352925575 jpeg
Povestea Castelului Sturdza din Miclăușeni care a supraviețuit războaielor și comunismului
Pe colinele molcome ale Moldovei, la limita dintre județele Neamț și Iași, pe teritoriul comunei Butea, se ascunde în pădure o bijuterie arhitecturală unică: un castel neogotic ale cărui ziduri au rezistat în ciuda războaielor, invaziei sovietice, incendiilor și comunismului.
calarasi finantare pentru reabilitarea sistemului de irigatii foto anif.ro
INTERVIU Cum ar deveni eficiente și sustenabile vechile sisteme de irigații din comunism: „Pot fi combinate cu diverse tehnologii specifice”
Cu peste 20 de ani de experiență internațională practică în facilitarea dezvoltării și implementării politicilor privind resursele și serviciile de apă în țări subdezvoltate, Håkan Tropp explică pentru „Weekend Adevărul” cum pot fi eficiente sistemel de irigații existente.
Abdulrazak Gurnah foto AFP jpeg
Abdulrazak Gurnah, Premiul Nobel pentru Literatură: „Ce ironie profundă că tocmai politicienii cu părinți imigranți închid ușa țării pentru noii imigranți“
Marele scriitor Abdulrazak Gurnah, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, a acordat un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul”, interviu în cadrul căruia a vorbit și despre cum a fost pentru el la început scrisul un act privat de terapie.
cancer Colorectal
Cancerul asociat cu abuzul de antibiotice în unele studii științifice. Motivul
Cel mai frecvent tip de cancer în România este cancerul colorectal, care include atât cancerul de colon, cât și pe cel de rect. Cunoașterea factorilor de risc este esențială.
Wim Hof Sursa facebook jpg
Cinci remedii naturale pentru astenia de toamnă, recomandate de Wim Hof. Efectul surprinzător al muzicii
Starea de spirit tot mai scăzută și sentimentele de anxietate mai intense pe măsură ce zilele se scurtează iar soarele își pierde puterea ar putea fi semne ale asteniei de toamnă. Efectele acesteia pot fi diminuate în mod natural.
Fabrica Autoturisme din Timișoara FOTO Facebook/ Catalog Lastun Dacia 500 Club
Aberația industriei auto comuniste, încropită într-o fabrică de cuști de animale. „Mercedes și BMW ar fi dat orice să-i oprească producția”
La sfârșitul anilor 80, pe porțile unei fabrici din Timișoara ieșea una dintre cele mai caraghioase mașini din întreaga istorie a industriei auto: Lăstunul. Aceste mașini erau destinate clasei muncitoare din România socialistă și erau parodiate inclusiv în acei ani.